Negoiță de la 3 loveste din nou cu afaceri dubioase .DNA -ul doarme in ghete

0
284

Afacerea Aquapark, respectiv concesiunea Complexului Acvatic Pantelimon pentru următorii 35 de ani, una dintre cele mai mari investiții făcute din bani publici în ultimul deceniu în Capitală, și care a fost atribuită în urma unei licitații cu un singur ofertant, este „confidențială”. 

Primăria Sectorului 3 a comunicat reporterilor Buletin de București că oferta primită de instituție de la SRL-ul fără angajați, nu poate fi pusă la dispoziția publicului deși la mijloc este o afacere „la cheie” de aproape 340 de milioane de euro.

În paralel, experții în achiziții publice consultați de redacție susțin că o ofertă poate fi confidențială atunci când se află în perioada de evaluare. După atribuire, dosarul achiziției trebuie să fie public. 

Reporterii Buletin de București au solicitat oferta depusă de Aquaventura Park & Spa SRL pentru concesionarea Complexului acvatic Pantelimon după ce perioada de evaluare a luat sfârșit și contractul a fost atribuit. 

Asta după ce Buletin de București a dezvăluitrecent într-o investigație în două episoade cum primăria condusă de edilul Robert Negoiță a concesionat în mare tăcere Complexul Acvatic Pantelimon unei firme fără angajați, care a fost înființată chiar în timpul procedurii. 

Firma și patronii din spatele acesteia au multiple legături cu afacerile familiei Negoiță, dar au și primit bani de la Primăria Sectorului 3 prin contracte de la companiile publice controlate politic.

Un text de Florin Râșteiu și Andreea Tudor