Minciuna în care toti trăiau începuse cu 50 de ani în urma, manipularea era zilnică!

0
337
E din ce în ce mai greu să mai scrii sau să spui ceva. Sunt straturi de indiferență, straturi de minciună, straturi de ticăloșie interesata.
Adesea aud că manipularea și minciuna au început după 22 decembrie. Nu este adevărat. Minciuna în care toti trăiau începuse cu 50 de ani în urma, manipularea era zilnică. Se decupează secvente. Ca și cum am ajuns în decembrie 1989 din întâmplare și nimic din ce a fost înainte nu are relevanță. Ba are. Are cea mai mare relevanță. Cea mai mare relevanță o are cum s-a ajuns la decembrie, nu ce s-a întâmplat efectiv. Ce s-a întâmplat sunt doar consecințele a ceea ce s-a acumulat ani de zile. Din toate punctele de vedere.
Vrei sa înțelegi? Uita-te cum eram cu toții. Cum ajunsesem cu toții dupa 50 de ani de spălare pe creier. Abia atunci o sa ajungi sa incepi sa înțelegi.
Toți vorbesc despre conspirații, comploturi, lovituri de stat, servicii. Nimeni despre realitatea societății din acele zile. Factorul uman este scos mereu din ecuație. Paranoia, incompetența eterna, prostia, ura. 50 și mai bine de ani de contraselectie. Peste tot, în vârful instituțiilor erau cei mai prosti, cei mai putin pregătiți, cei mai obedienti. Ce decizii umane, corecte sa ia ei?
De ce nu se intreba nimeni de ce eram cu totii nebuni? Cum am ajuns sa fim convinsi ca apa e otravita, dar daca o fierbi o poti bea? Sa fie din cauza ca am fost prostiti si transformati in zombi timp de 50 de ani? Ce va asteptati sa fie in decembrie? De unde sa iasa ratiunea si gandirea? Cine gandea ceva?
De fapt, oamenii au fost determinanți. Cei care și-au asumat Cei care au ieșit în stradă, cei care nu. În primele zile a fost o diferență între cei de pe strada și cei de pe trotuar sau din casă. Nu e o desconsiderare, o acuzație sau o judecată morală. Este o constatare rece. Unii au ieșit și au riscat, alții nu.
În zilele astea aud din nou odele. Am făcut, am dres. Realitatea este alta. Nu toți au vrut sa îl schimbe pe Ceaușescu. Unii și-au dorit asta, alții nu. O și mai mica parte au înțeles ca trebuie „Jos comunismul!” nu numai „Jos Ceauşescu!”. Foarte puțini. Majoritatea nu. O spun rapoartele Securității din acele zile. Unii condamnau ce se întâmpla la Timișoara și erau de acord sa intervină tancurile. Manipulați? Poate. Dar nu cred. Cred ca majoritatea se obișnuise, se animalizase. Daca se facea, bine, dacă nu, nu. Bucuroși le-om duce toate. Dupa, pare ca a fost o efuziune generala. Nu a fost. Majoritatea a iesit cand era sigur ca Ceaușescu a fugit.
Inca vad si aud mirarea si frustrarea unora. Dar de ce a luat Iliescu puterea? Well. Nu. Nu din cauza ca era un complot sovietic. Eu înțeleg asta. E cea mai buna teorie. Satisface pe toată lumea. Iliescu e oricum dat la pierderi și toata lumea stie ca e vinovat, Armata si Securitatea si restul scapa (pai fiind complot al unui nucleu sovietic, din nou, nu noi am facut ceva, am fost manipulați). Publicul trebuie ca e super mulțumit cu concluzia. După cate ne-au făcut rusii și mai ales data fiind situația actuală e clar ca tot ei ne-au păcălit în decembrie 1989. Sunt mulțumiți toți.
S-a întâmplat o tragedie, dar toată lumea e nevinovata. Povestea vieții noastre in România.
Vinovat e KGB-ul, bubulii, 5G-ul. Luați ce conspirație vreți, apoi adăugați argumente. Asa fac toti. Se porneste de la ce este de demonstrat si se pun bucatile care ajută. In trei minute aveti o explicatie simpla, placuta si clara. Cu ce va servesc? Vreti teroristi? Poftim. Turisti sovietici? Avem. Lovitura de stat a Armatei? Vine baiatu! Avem si reducere. Doua la pret de una. In trei minute pot gasi zece documente si treizeci de argumente pentru oricare teorie doriti. Imi ramane sa vad ce se poarta anul asta. A. Cu KGb. Ok. Avem.
Bineînțeles ca totul se va termina „Iar nu stim adevărul!”
Ba il stim. Doar ca vrem cu tot dinadinsul sa ne ferim de el. Toti intreaba asta: de ce nu stim adevărul. In acelasi timp astepata un A4 cu doua fraze care sa explice totul. De fapt, nici nu au nevoie. Toti au adevarul lor. Am întâlnit putini oameni dispusi sa se ia in considerare si altceva decat sunt convinsi. Nu are nici un sens. Asa ca nu mai intrebati ipocrit. Stiti deja adevarul. De ce va mai prefaceti ca il cautati? Hai sa fim un pic onesti. Și sa rămânem fiecare cu ce vrea sa știe și sa înțeleagă. E mai simplu.
Ideea este cu totul alta. Pentru ca ce s-a întâmplat in decembrie 1989 este actual si vorbește mai mult despre noi toti. Mai mult decat am vrea sa stim.
Cine a tras in noi? Noi. E atat de complicat de simplu. Cine este vinovat? Toți și nimeni.
Si apropo. Nu am facut noi toti o revolutie. Au facut-o cativa. Noi nici astazi nu suntem in stare sa intelegem acest adevar simplu, care a stat la baza a tot ce s-a întâmplat dupa.
LE. Credeti ca astazi nu e posibil? Daca scriu in momentul asta pe Facebook ca se dau arme la populație la Unirii, cati credeti ca se imbraca sa plece acolo? Vedeti? Manipularea nu are doar emitent. Receptorul are si el rolul lui.
Mădălin Hodor