Într-o democrație care se pretinde consolidată, libertatea presei nu se măsoară doar în absența cenzurii directe, ci și în capacitatea jurnaliștilor de a pune întrebări incomode fără teama unui colaps financiar programat în sălile de judecată. Recenta decizie a instanței, prin care Victor Ciutacu este obligat să plătească despăgubiri colosale către Asociația „Dăruiește Viață” și fondatoarele sale, reprezintă un moment de cotitură care nu face decât să lezeze profund jurnalismul de opinie și de investigație din România,.
Este greu să nu simți compasiune pentru un profesionist care, după ani de carieră, se trezește în fața unei sentințe care pare mai degrabă o pedeapsă exemplară decât o reparare a unui prejudiciu moral. Suma stabilită de instanță este de-a dreptul astronomică pentru realitățile pieței media autohtone: 500.000 de lei pentru asociație și câte 250.000 de lei pentru fiecare dintre cele două fondatoare, la care se adaugă cheltuieli de judecată amețitoare, totalizând peste 200.000 de euro. Această „viziune idilică” a magistraților asupra veniturilor jurnaliștilor, așa cum bine punctează Ciutacu, riscă să transforme critica în lux și dezbaterea în faliment personal.
Ceea ce frapează cel mai mult în acest caz este disproporționalitatea flagrantă și subiectivismul deciziei. Victor Ciutacu atrage atenția asupra unui dublu standard judiciar greu de ignorat: în timp ce el a primit despăgubiri simbolice de doar 1.600 euro pentru campanii agresive de denigrare la adresa sa, acum este somat să plătească sume de sute de ori mai mari pentru că a comentat anumite dezvăluiri în emisiunile sale. Această discrepanță ridică semne de întrebare serioase asupra modului în care sunt evaluate „daunele morale”, care par să fi devenit o armă de cenzură economică.
Mai mult, contextul și momentul acestei decizii — comunicată imediat după Ziua Mondială a Libertății de Exprimare și după opt amânări succesive — par să trimită un mesaj de intimidare întregii bresle. Când justiția impune sancțiuni care pot închide emisiuni sau falimenta jurnaliști, mesajul este clar: anumite subiecte sau entități sunt „de neatins”.
Trebuie să înțelegem că, dincolo de simpatia sau antipatia față de un anumit realizator TV, miza este protejarea dreptului de a critica. Dacă acceptăm tăcerea impusă prin forța banului, acceptăm de fapt sfârșitul jurnalismului liber. Victor Ciutacu nu duce doar propria bătălie în apel, ci poartă pe umeri povara unui precedent care ar putea dicta viitorul liberei exprimări în România,.
