În peisajul public românesc, unde memoria istorică pare adesea un lux pe care mulți nu și-l mai permit, asistăm la un spectacol grotesc al inversării valorilor. Recent, Oana Roman, fiica fostului premier Petre Roman, a declanșat un scandal de proporții după ce i-a etichetat pe românii cu viziuni suveraniste drept „antinaționali și scursuri”, mergând până la a solicita, cu o vehemență demnă de vremuri mai întunecate, retragerea cetățeniei celor care nu se aliniază ideologiei sale. Această ieșire nu este doar o eroare de comunicare a unei vedete de divertisment, ci vocea profundă a „celei de-a treia generații” a unei familii care a prosperat sistematic pe spatele și pe suferința acestui popor.
Rădăcinile Răului: De la Erno Neulander la Generalul Valter Roman
Pentru a înțelege de unde provine acest dispreț suveran față de cetățenii români, trebuie să privim spre „capul familiei”, bunicul doamnei Roman: Valter Roman, născut sub numele de Erno Neulander. Istoria sa nu este una de eroism național, ci de devotament față de cauza stalinistă. Nefiind etnic român, Neulander a fost școlit în cele mai dure laboratoare ideologice ale URSS, unde a plecat încă din 1931.
În timp ce adevărații patrioți români se luptau pentru integritatea țării, el lupta în Brigăzile Internaționale în Spania, iar ulterior, din inima Moscovei, conducea secția în limba română a radioului sovietic, avându-i în subordine pe unii dintre cei mai odioși arhitecți ai comunismului românesc: Ana Pauker, Leonte Răutu și Iosif Chișinevschi. Valter Roman nu a venit în România ca un eliberator, ci pe un tanc sovietic, în cadrul Diviziei „Horia, Cloșca și Crișan”, fiind decorat în 1945 cu „Steaua Roșie” de către ocupant. Aceasta este „legitimația” de român cu care familia Roman a intrat în istoria noastră contemporană.
Arhitecții Represiunii și Ștergerea Identității Naționale
Rolul lui Valter Roman în distrugerea fibrei naționale a fost unul chirurgical. Ca șef al aparatului de propagandă și educație al armatei, el a fost unul dintre decidenții perioadei proletcultiste. Sub supravegherea sa, s-a încercat o lobotomie culturală a națiunii: valori imense precum Mihai Eminescu sau Lucian Blaga au fost eliminate din manuale și universități.
Mai revoltător este faptul că, în timp ce se pretindea a fi un lider al noului stat, Valter Roman a cerut oficial Comisiei Litvinov înființarea unui stat independent în Transilvania, o trădare flagrantă a idealului de unitate națională pentru care generații întregi de români își dăduseră viața. În același timp, el se implica activ în represiunea politică internațională, fiind martorul și complicele arestării și condamnării la moarte a guvernului maghiar al lui Imre Nagy.
Contrastul Sângeros: Sighetul și Râmnicu Sărat versus Elitele PCR
În anii în care Valter Roman se bucura de onorurile oferite de PCR și de Moscova, în închisorile comuniste se stingea elita care făcuse România Mare. În 1953, Iuliu Maniu murea martirizat la Sighet, iar în 1963, Ion Mihalache se stingea la Râmnicu Sărat. Liderii supraviețuitori ai Marii Uniri din 1918 au fost sistematic vânați, arestați și uciși în închisori tocmai sub regimul pe care bunicul Oanei Roman îl servea cu zel.
Cum se poate ca astăzi, nepoata unui om care a girat aceste atrocități să aibă îndrăzneala de a cere retragerea cetățeniei române pentru alții? Este o insultă adusă memoriei celor care au preferat să moară în lanțuri decât să-și trădeze țara. În timp ce oasele martirilor PNȚCD albeau în gropile comune, familia Roman își pregătea succesiunea la putere.
Generația a Doua și a Treia: Continuitatea Privilegiului
Petre Roman, tatăl Oanei, a beneficiat din plin de acest sistem. În timp ce copiii deținuților politici nu aveau acces nici măcar la liceu, el a studiat în Franța sub regimul comunist și a ajuns profesor la Politehnică. Revoluția din 1989 l-a găsit „în pulover roșu” la televiziune, devenind instantaneu șef al noii puteri și Prim-ministru. A fost cel care a pecetluit soarta economiei românești, declarând întreaga industrie drept „fier vechi” și dând startul unui masacru economic care a lăsat milioane de oameni fără viitor.
Oana Roman, reprezentanta celei de-a treia generații, a continuat acest parcurs al privilegiului. În perioada 1994-1998, când tatăl său era încă la apogeul influenței politice, ea se bucura de o bursă de studii la Sorbona. În acest timp, nepoții celor care au făcut Marea Unire se stingeau în umilință, sărăcie și anonimat, fără a avea vreodată șansa de a studia în afara țării sau de a beneficia de protecția statului.
Un Avertisment pentru Prezent: Nu Scuipați pe Mormintele Eroilor!
Este profund ironic și dureros să vezi cum exponenții unei familii care a servit interesele străine și a participat la dărâmarea valorilor românești se pretind astăzi singurii arbitri ai patriotismului. Suveraniștii pe care Oana Roman îi numește „scursuri” sunt, în mare parte, acei români care refuză să își mai vadă țara tratată ca o anexă, așa cum tatăl și bunicul ei au tratat-o în moduri diferite.
Corneliu Coposu și Ion Rațiu s-au luptat după 1990 exact cu acest sistem de privilegii și cu mentalitatea celor care considerau România propria lor moșie. Lupta lor nu a fost doar politică, ci una pentru morală și adevăr istoric.
Oana Roman ar trebui să înțeleagă că cetățenia română nu este un titlu de noblețe pe care ea sau familia ei îl pot acorda sau retrage. Ea este un drept câștigat cu sânge de martirii neamului, pe care bunicul ei i-a prigonit. Memoria generațiilor de țărăniști care au fost torturați de bolșevici, care au murit pentru țară și pentru Dumnezeu, este vie și sfântă. Orice atac la adresa românilor care își iubesc țara, venit din partea celor care au profitat de pe urma distrugerii ei, este un act de o impudiciență fără margini.
Nu vă vom lăsa să scuipați pe mormintele lor! Istoria nu poate fi rescrisă nici la Sorbona, nici în emisiuni de divertisment. Adevărul rămâne scris în arhivele durerii acestui popor, iar aroganța „dinastiei Roman” nu face decât să ne reamintească cine sunt adevărații dușmani ai demnității naționale. În fața sacrificiului celor de la Sighet și Râmnicu Sărat, tăcerea ar fi fost singura formă de decență pe care această familie ar fi putut-o adopta.
