Există momente în spațiul public românesc când masca „educației alese” și a „nobleței” moștenite prin nume cade, lăsând la vedere un spectacol grotesc al intoleranței și al disprețului suveran față de propriii concetățeni. Recentele derapaje verbale ale Oanei Roman, fiica primului prim-ministru post-decembrist al României, Petre Roman, reprezintă nu doar o cădere liberă în abisul vulgarității, ci și o palmă violentă aplicată democrației de către o persoană care pare să fi înțeles libertatea de exprimare doar ca pe un drept de a scuipa venin asupra celor care nu îi împărtășesc viziunile politice.
Într-o tiradă ce amintește mai degrabă de perioadele obscure ale totalitarismului decât de discursul unui influencer de secol XXI, Oana Roman și-a permis să catalogheze segmente largi de cetățeni români drept „scursuri la propriu” și „trădători”. Limbajul folosit, încărcat de epitete precum „împuțiți” aplicate atât simpatizanților unor curente politice (AURIȘTI, GEORGIȘTI, PSEDIȘTI), cât și ideii de suveranism, trădează o aroganță toxică. Este șocant cum o persoană care se pretinde a fi un model de conduită în mediul online poate folosi o astfel de retorică dehumanizantă, transformând arena publică într-un maidan al jignirilor de cea mai joasă speță.
Cea mai gravă și, în același timp, cea mai iresponsabilă afirmație a Oanei Roman este cea referitoare la dreptul fundamental al cetățeniei. Cu o lejeritate care frizează patologicul, aceasta declară că acestor oameni „le-aș retrage cetățenia” și „i-aș lăsa să nu mai aibă nicio cetățenie”. Această mentalitate este de o periculozitate extremă. Ideea că cetățenia — un drept inalienabil într-un stat de drept — ar putea fi retrasă pe criterii de simpatii politice sau de către cineva care „se simte” superior, evocă cele mai negre coșmaruri ale istoriei, de la epurările staliniste la decretele de exilare ale regimurilor dictatoriale. Să sugerezi că un român ar trebui să rămână apatrid doar pentru că vocea sa politică te deranjează este un gest de o cruzime intelectuală și civică fără margini.
Mai mult, obsesia Oanei Roman pentru „pașaportul rusesc” ca formă de pedeapsă denotă o lipsă cruntă de argumente reale. Să le spui cetățenilor români să se ducă „învârtindu-se” în Federația Rusă doar pentru că sunt etichetați drept suveraniști sau pentru că fac parte dintr-un partid care nu îi este pe plac, este un clișeu ieftin, folosit pentru a închide orice dialog democratic. În viziunea sa simplistă, oricine nu se aliniază „corectitudinii” sale politice devine automat o „scursură” care merită un pașaport străin.
Este ironic faptul că o persoană care provine dintr-o familie ce a dominat scena politică a României democratice ajunge să folosească termeni atât de brutali împotriva poporului pe care, teoretic, familia sa l-a reprezentat. Unde este eleganța? Unde este discernământul? În locul lor, găsim o furie oarbă care nu face decât să adâncească faliile din societatea românească. Etichetarea unor mase de oameni ca fiind „niște antinaționali” în timp ce tu, prin discursul tău, instigi la ură și dezbinare națională, reprezintă culmea ipocriziei.
Oana Roman pare să ignore faptul că democrația presupune coexistența cu opinii divergente, oricât de incomode ar fi ele. Transformarea frustrării personale în verdict public de trădare este un derapaj care nu ar trebui tolerat. Când spui despre concetățenii tăi că sunt „niște psediști împuțiți” sau „auriști împuțiți care doar dau din gură”, nu faci decât să te cobori sub nivelul oricărei critici legitime. Este discursul unei persoane care, lipsită de puterea reală de a influența destine, recurge la violență verbală pentru a-și valida propriul sentiment de superioritate.
Această atitudine de „stăpână de moșie” care împarte cetățenii în buni și răi, în români cu drepturi și „scursuri” care ar trebui deportate simbolic în Rusia, este un semnal de alarmă pentru igiena spațiului public. Nu poți pretinde respect și relevanță când vocabularul tău este o colecție de invective. În încercarea sa de a părea o apărătoare a valorilor europene împotriva „trădătorilor”, Oana Roman a demonstrat, paradoxal, o mentalitate profund anti-europeană, bazată pe excludere, ură și desființarea celuilalt.
În concluzie, ieșirea Oanei Roman este o dovadă tristă a degradării discursului public românesc. Atunci când argumentele dispar, apar jignirile de genul „scursuri” și „împuțiți”. România nu are nevoie de arbitri de imagine care să dicteze cine are voie să dețină un pașaport românesc, ci de oameni capabili de dialog civilizat. Prin aceste declarații, Oana Roman nu a făcut decât să se autodefinească printr-o violență verbală care o descalifică de la orice pretenție de autoritate morală sau culturală. Cetățenia nu este un privilegiu acordat de „elite” la cafea, ci fundamentul democrației, un concept pe care, din păcate, vorbitoarea l-a călcat în picioare cu o aroganță de neiertat.
