Despre Hagi de Ana Maria Paunescu

0
807

Hagi, nu

Nu face jocuri politice. Nu face decât jocul cu mingea. Singur sau prin sute de copii care îi duc menirea înainte. Nu dansează pe muzica voastră, mai joacă doar câte o horă pe muzica lui. Nu bate la ușile celor care se dau importanți azi, e el destul de important totdeauna. Nu-i e poftă de crochetele gratuite de la lojă, are foame de performanță și din ce a reușit ieri și reușește azi se poate hrăni zece vieți. Nu a furat de la stat, nu a luat cu roaba de la amărâți, nu a făcut din niciun paradis prin care a trecut paradis fiscal, ba chiar a riscat făcând, pe banii săi, singura academie de fotbal care produce de-adevăratelea jucători pentru România, pentru Europa, pentru lume. Nu a cerut vreodată un vot, pentru că le-a avut pe toate mereu. Nu a umilit România, a iubit-o, a dus-o după el, ca pe o mamă (când bună, când rea), oriunde l-au purtat vremurile. Nu i-a umilit nici pe cei mai slabi, pe cei mai mici, a ales, patetic ar spune unii, să îi ajute, fără a cere la schimb ceva, nici măcar recunoștință. Nu a călcat în picioare celelalte valori ale țării, nici din greșeală, cum faceți voi, parcă din reflex.
Una peste alta, aveți dreptate, mâncătorilor de crochete. Hagi, nu. El nu are loc la VIP, lângă „dumneavoastră”. El își aparține. Lui îi stă bine și la tribuna a II-a și la peluză, pentru că, unde se așează el, solul devine fertil – acolo se poate planta performanță.
Nu, nu, până aici, Hagi, nu. El joacă pentru România. El e țara. Și de România adevărată vă rugăm să nu vă apropiați. Distanțare.

Ana-Maria Păunescu
#flacăraluiapăunescu