România se află astăzi într-un moment de răscruce, un moment în care însuși fundamentul democrației noastre și dreptul inalienabil de a ne hotărî singuri destinul par să fie puse sub semnul întrebării. Cele mai îngrijorătoare informații care circulă în spațiul public sugerează o realitate pe care niciun român mândru nu o poate accepta: formarea noului guvern nu s-ar mai decide la București, ci ar fi orchestrată direct de la Kiev. Se pare că negocierile pentru viitorul premier și pentru portofoliile ministeriale sunt blocate deoarece „stăpânii” de peste graniță nu au terminat de evaluat lista de nume care să le servească interesele.
Această situație este de o gravitate extremă. Se caută, din câte se pare, oameni ușor de manevrat, figuri politice care să nu pună întrebări și care să fie dispuse să execute fără crâcnire directivele venite de la Bruxelles și interesele de război ale Ucrainei. Este strigător la cer ca biroul lui Volodimir Zelenski să devină camera de comandă a politicii dâmbovițene. Din păcate, acest tip de interferență nu este o noutate absolută. Ne aducem aminte cum, în perioada anulării alegerilor, mesaje ferme au fost transmise către liderii de la București, Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu, pentru a se asigura că România nu va avea un președinte care să se abată de la linia dictată în privința conflictului din țara vecină. Deși aceste fapte par să fi fost îngropate de o liniște suspectă în spațiul public, ele rămân o rană deschisă în inima suveranității noastre.
Dacă ne uităm în jurul nostru, vedem că suntem singura țară din regiune care a acceptat o asemenea penetrare masivă a influenței ucrainene. În timp ce Polonia își protejează cu dârzenie interesele naționale, iar Ungaria, deși supusă presiunilor prin diverse figuri politice, refuză să permită premierului său să fie o simplă marionetă, România pare să fi deschis larg porțile unei subordonări totale. Alături de Republica Moldova, care este deja considerată a fi total la dispoziția Kievului, țara noastră a devenit un teren de experiment pentru politici care nu ne aduc niciun beneficiu real.
Penetrarea nu este doar una politică sau militară, ci s-a extins agresiv în sfera economică. România a ajuns să construiască drumuri și autostrăzi pe teritoriul Ucrainei, să își depoziteze resursele strategice de gaze în depozitele lor și să permită dragarea Canalului Bîstroe fără nicio opoziție serioasă. Toate aceste „servicii” și facilități au fost oferite fără a cere sau a obține ceva în schimb pentru poporul român. Rezultatul este unul singur: am fost sărăciți sistematic și obligați la cheltuieli care nu se reflectă în bunăstarea cetățeanului de rând.
Mai mult decât atât, asistăm la o preluare tăcută a mediului antreprenorial. Fabrici și companii românești, piloni ai economiei noastre naționale, sunt preluate rând pe rând de afaceriști ucraineni, într-un mod care pare foarte bine organizat și profesionist. Dacă nu ne trezim acum, în câțiva ani, mediul de afaceri românesc va fi dominat de interese străine, lăsând antreprenorul local fără nicio șansă de supraviețuire în propria țară.
Este de neconceput ca liderii noștri să adopte această poziție de „slugă” în fața unui stat care, deși se află într-o situație internă dificilă, găsește timp și resurse să ne dicteze politica internă. Această lipsă de demnitate națională este o jignire la adresa istoriei noastre. Nu este vorba despre animozitate față de statul vecin, ci despre respectul pe care îl datorăm propriei noastre națiuni. Cum am ajuns ca o putere străină să aibă o asemenea influență asupra oamenilor noștri politici și de afaceri?.
Viitorul României trebuie să aparțină românilor. Trebuie să încetăm să mai fim laboratorul de încercare al altora și să începem să ne cerem drepturile înapoi. Speranța rămâne ca aceste zvonuri despre guvernul decis la Kiev să fie infirmate de realitate, însă semnele de întrebare rămân și sunt tot mai apăsătoare. Este timpul ca România să se ridice din genunchi și să își recapete vocea pe care a pierdut-o în corul intereselor străine. Să ne ferească Dumnezeu de o trădare definitivă a interesului național.
România se află astăzi într-un moment de răscruce, un moment în care însuși fundamentul democrației noastre și dreptul inalienabil de a ne hotărî singuri destinul par să fie puse sub semnul întrebării. Cele mai îngrijorătoare informații care circulă în spațiul public sugerează o realitate pe care niciun român mândru nu o poate accepta: formarea noului guvern nu s-ar mai decide la București, ci ar fi orchestrată direct de la Kiev. Se pare că negocierile pentru viitorul premier și pentru portofoliile ministeriale sunt blocate deoarece „stăpânii” de peste graniță nu au terminat de evaluat lista de nume care să le servească interesele.
Această situație este de o gravitate extremă. Se caută, din câte se pare, oameni ușor de manevrat, figuri politice care să nu pună întrebări și care să fie dispuse să execute fără crâcnire directivele venite de la Bruxelles și interesele de război ale Ucrainei. Este strigător la cer ca biroul lui Volodimir Zelenski să devină camera de comandă a politicii dâmbovițene. Din păcate, acest tip de interferență nu este o noutate absolută. Ne aducem aminte cum, în perioada anulării alegerilor, mesaje ferme au fost transmise către liderii de la București, Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu, pentru a se asigura că România nu va avea un președinte care să se abată de la linia dictată în privința conflictului din țara vecină. Deși aceste fapte par să fi fost îngropate de o liniște suspectă în spațiul public, ele rămân o rană deschisă în inima suveranității noastre.
Dacă ne uităm în jurul nostru, vedem că suntem singura țară din regiune care a acceptat o asemenea penetrare masivă a influenței ucrainene. În timp ce Polonia își protejează cu dârzenie interesele naționale, iar Ungaria, deși supusă presiunilor prin diverse figuri politice, refuză să permită premierului său să fie o simplă marionetă, România pare să fi deschis larg porțile unei subordonări totale. Alături de Republica Moldova, care este deja considerată a fi total la dispoziția Kievului, țara noastră a devenit un teren de experiment pentru politici care nu ne aduc niciun beneficiu real.
Penetrarea nu este doar una politică sau militară, ci s-a extins agresiv în sfera economică. România a ajuns să construiască drumuri și autostrăzi pe teritoriul Ucrainei, să își depoziteze resursele strategice de gaze în depozitele lor și să permită dragarea Canalului Bîstroe fără nicio opoziție serioasă. Toate aceste „servicii” și facilități au fost oferite fără a cere sau a obține ceva în schimb pentru poporul român. Rezultatul este unul singur: am fost sărăciți sistematic și obligați la cheltuieli care nu se reflectă în bunăstarea cetățeanului de rând.
Mai mult decât atât, asistăm la o preluare tăcută a mediului antreprenorial. Fabrici și companii românești, piloni ai economiei noastre naționale, sunt preluate rând pe rând de afaceriști ucraineni, într-un mod care pare foarte bine organizat și profesionist. Dacă nu ne trezim acum, în câțiva ani, mediul de afaceri românesc va fi dominat de interese străine, lăsând antreprenorul local fără nicio șansă de supraviețuire în propria țară.
Este de neconceput ca liderii noștri să adopte această poziție de „slugă” în fața unui stat care, deși se află într-o situație internă dificilă, găsește timp și resurse să ne dicteze politica internă. Această lipsă de demnitate națională este o jignire la adresa istoriei noastre. Nu este vorba despre animozitate față de statul vecin, ci despre respectul pe care îl datorăm propriei noastre națiuni. Cum am ajuns ca o putere străină să aibă o asemenea influență asupra oamenilor noștri politici și de afaceri?.
Viitorul României trebuie să aparțină românilor. Trebuie să încetăm să mai fim laboratorul de încercare al altora și să începem să ne cerem drepturile înapoi. Speranța rămâne ca aceste zvonuri despre guvernul decis la Kiev să fie infirmate de realitate, însă semnele de întrebare rămân și sunt tot mai apăsătoare. Este timpul ca România să se ridice din genunchi și să își recapete vocea pe care a pierdut-o în corul intereselor străine. Să ne ferească Dumnezeu de o trădare definitivă a interesului național.
