Urmează anchete de amploare la Ministerul Justiției, Ministerul Sănătății, Ministerul de Interne și ANP Piedone a furat îndeajuns încât să dea spăgi peste tot și să umble liber ca pasărea cerului prin București

0
6499

Urmează anchete de amploare la Ministerul Justiției, Ministerul Sănătății, Ministerul de Interne și ANP

Piedone a furat îndeajuns încât să dea spăgi peste tot și să umble liber ca pasărea cerului prin București

Scopul final al lui Piedone este sa fie eliberat din pușcărie anul viitor, 2023, pe caz de boală. Și uite așa mai o șpagă colo mai una dincolo stă câteva luni în pușcărie și apoi gata.

Astăzi la orele 12:00 tovarășul Piedone a ajuns la Spitalul de Urgență „Prof. Doctor Dimitrie Gerota” plimbându-se ca un domn cu mâinile în buzunare liber ca pasărea cerului, când în fapt condamnat fiind trebuia să fie cu cătușele la mâini.

Mai mult de atât persoana care ar fi trebuit să îl păzească îi cară actele și bagajele, iar el merge ca șeful, ca un om liber.

Deci nu putem să ne gândim decât la faptul că paznicul nu este angajatul penitenciarul ci trepădușul lui Piedone!

 

A fost consultat (radiografie) de către doamna doctor STANCIU Marilena pentru că are nevoie de documente să demonstreze că este „bolnav” și să iasă din pușcărie.

Adică vorba aia posibil să fie stresat la cât a furat și la câți oameni au murit din cauza lui

Legile în România nu sunt respectate și ca atare ancheta ce urmează vizează și pe următorii:

– Directorul general al Administrației Naționale Penitenciarelor – Comisar șef de poliție penitenciară dr. Dan HALCHIN

– Director PENITENCIARUL BUCUREŞTI – JILAVA – comisar şef de poliție penitenciară – TEOROC ANTOANELA CRISTINA

-PENITENCIARUL BUCUREŞTI – RAHOVA – comisar şef de poliție penitenciară – BURCU GEO-BOGDAN