Salariul mediu pe economie in 2015

0
887

În ianuarie 2015, salarial mediu nominal net a fost de 1.740 lei, cu 6,8% mai mic decât în decembrie 2014. Conform datelor publicate de datele Institutului Național de Statistică (INS), valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în extracția petrolului brut și a gazelor naturale, iar cele mai mici în hoteluri și restaurante.

Cele mai semnificative scăderi, între 20% și 23,5%, ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în activități de asigurare și fonduri de pensii, silvicultură și exploatare forestieră, fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului, extracția petrolului brut și a gazelor naturale.

Însă, sectorul bugetar a înregistrat ușoare creșteri prinvind câștigul salarial mediu net față de luna precedentă, respectiv în administrația publică (2,1%), sănătate și asistență socială (1,8%) și învățământ (0,7%).