Avocatul Stan Ionel, cel care a obținut în 10 martie 2020 la CCR neconstituționalitatea articolului 106 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, blocând astfel pentru un an concursurile pentru admiterea în magistratură și admiterea în Institutul Național al Magistraturii, solicită Ministerului Justiției și Parlamentului României să ia măsuri în ceea ce privește eliminarea subiectivismului din cadrul concursurilor pentru admiterea în magistratură și admiterea în INM, dar și din cadrul concursurilor prin care sunt promovați judecătorii și procurorii în magistratură.
Proba subiectivă a interviului a fost inclusă de Consiliul Superior al Magistraturii în cadrul concursurilor pentru admiterea în magistratură și admiterea în INM începând cu anul 2004, după adoptarea Legii nr. 303/2004 și s-a încălcat astfel legea până în anul 2020 când a fost admisă excepția de neconstituționalitate pe care am promovat-o. După admiterea acestei excepții, CSM nu a mai avut dreptul de a emite regulamente de concurs iar Ministerul Justiției a fost nevoit să trimită Parlamentului României un proiect de lege care trebuia să prevadă aspectele esențiale din cadrul acestor concursuri și care a fost votat în anul 2021 (Legea nr. 192/2021 privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la INM și magistratură). Inițial, această probă a interviului nu a fost una eliminatorie, dar, cu timpul, regulamentele de concurs au fost modificate astfel încât începând cu anul 2012 această probă a devenit eliminatorie, iar admiterea candidaților a fost lăsată la bunul plac al comisiilor de interviu.
Nu cred că se cunoaște, dar primul proiect de lege supus dezbaterii publice de Ministerul Justiției conținea dispoziții asemănătoare cu cele din regulamentul de concurs, astfel încât rezultatul obținut la proba interviului era definitiv și nu era supus contestației (este posibil ca acest proiect de lege să fi fost în realitate scris de Consiliul Superior al Magistraturii). Ulterior, în urma unui schimb de corespondență dintre mine și doamna Lidia Barac (secretar de stat în Ministerul Justiției), Ministerul Justiției a fost de acord să modifice, să supună din nou dezbaterii publice și să trimită în final Parlamentului României un nou proiect de lege în care se prevedea posibilitatea contestării notei obținută la proba interviului. Atașez această corespondență.
Subiectivismul dorit de Consiliul Superior al Magistraturii în ceea ce privește selecția judecătorilor și procurorilor din România, dar și promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, în opinia mea constituie cel mai mare pericol pentru independența justiției și a statului de drept din România.
Am observat cu toții cum la concursul pentru admiterea în magistratură din acest an, candidatul Călin Mihai Alexandru, care a obținut cel mai mare punctaj la prima probă juridică (81 puncte), iar la a doua probă juridică a obținut un punctaj care l-a plasat pe locul doi în ordinea mediilor de concurs, a fost respins la proba subiectivă a interviului, ceea ce l-a determinat să formuleze contestație care a fost admisă și a reușit astfel să promoveze acest concurs (după respingerea inițială, candidatul s-a revoltat și a declanșat un scandal în presă iar acesta probabil că a fost motivul pentru care i s-a admis contestația). De asemenea, candidata Nicolae Cristina Alexandra a obținut al doilea punctaj în ordinea mediilor la prima proba juridică (80 puncte), dar și ea a fost respinsă inițial la proba interviului și doar în urma formulării contestației a reușit să promoveze concursul și să acceadă astfel în magistratură. Au fost respinși în total 49 de candidați la interviu și doar 6 contestații au fost admise.
Candidații menționați mai sus au dovedit cea mai bună pregătire la proba juridică, dar, cu toate acestea, comisiile de interviu au considerat în temeiul unor criterii pur subiective și care nu au legătură cu activitatea de judecător sau procuror (criterii subiective care pot da naștere presupunerii că admiterea unor candidați ar putea fi făcută în temeiul nepotismelor, al relațiilor sau al faptelor de corupție), că acești candidați nu merită să promoveze acest concurs, iar în anii trecuți îmi amintesc situații asemănătoare și cu siguranță că vor mai exista și în viitor.
De asemenea, la concursul pentru promovarea la Înalta Curte de Casație și Justiție, domnul judecător Mihail Udroiu a fost respins de două ori în urma susținerii probei subiective a interviului. Pentru cei care nu cunosc cine este Mihail Udroiu, redau câteva rânduri din impresionantul său CV: Judecător la Curtea de Apel Oradea, autor a peste 60 de studii şi articole publicate în reviste de specialitate, doctor în drept și formator la Institutul Național al Magistraturii, autor al fișelor, sintezelor și tratatelor de drept penal și procedură penală, codul de procedură penală comentariu pe articole, etc. fiind probabil cel mai citit autor în mediul universitar la disciplinele drept penal și procedură penală.
Printre întrebările care i-au fost adresate domnului judecător în cadrul interviului, se regăsesc și următoarele: ce locuri frecventează și pe unde se plimbă, cum își alege prietenii, ce fel de prieteni are și câți, cu cine pleacă în vacanță etc. Cum este posibil ca unui asemenea om să îi fie adresate asemenea întrebări pentru a ocupa funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere vârsta pe care o are, dar și experiența de viață și pregătirea profesională? Cazul domnului judecător reprezintă un exemplu, dar cu siguranță că și respingerile celorlalți candidați s-au făcut în temeiul acelorași întrebări ridicole.
Ce se urmărește în realitate prin intermediul acestei probe a interviului? Care sunt calitățile pe care trebuie să le dețină persoanele care participă la aceste concursuri? Sunt admise în magistratură sau promovate în funcția de judecător la Instanța Supremă persoanele obediente, controlabile și manipulabile? Sau se preferă pur și simplu mediocritatea?
În concluzie:
Atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii trebuie să fie unele administrative în sistemul justiției din România, fără să existe posibilitatea ca această autoritate publică să decidă prin intermediul acestor comisii de interviu cine va fi admis în magistratură și cine va fi promovat la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Selecția și promovarea judecătorilor și procurorilor din România trebuie să se realizeze în mod obiectiv prin concurs (în temeiul competenței profesionale, prin intermediul testului de verificare a cunoștințelor juridice, prin rezolvarea unor cazuri practice și prin evaluarea activității profesionale), deoarece îndatorirea principală a magistraților este aceea de a asigura supremația Legii în România.
Chiar și denumirea ar trebui să fie schimbată în Consiliul Magistraturii, deoarece termenul „Superior” din denumire intră în contradicție cu art. 16 alin. (2) din Constituție conform căruia „Nimeni nu este mai presus de lege”.
