Mama, bulgărele de lumină

0
132

Mama, bulgărele de lumină

 

Scrie undeva Max Plank, marele fizician german, fondatorul mecanicii cuantice, că atunci când se propagă în mediul înconjurător, căldura nu se manifestă ca un simplu flux continuu, ci, atenție, ea se propagă sub forma unor bulgări de căldură. Plecând de la această paradoxală explicație, nu știu de ce am făcut asociație cu prezența spiritului în lume, care nicidecum nu se afirmă în mod continuu, ci printr-o inexplicabilă și surprinzătoare discontinuitate, care creează inimaginabile punți în timp și spațiu, străbătând vidul istoric și salvând, la momentul potrivit, lumea căzută în tendința ei de a se răci față de Dumnezeu și față de sine, tocmai prin acei bulgări de căldură sufletească.

Nu este niciun dubiu că astăzi trăim era unei noi glaciațiuni, în care tot ce ne cheamă la viață înghiață. Copiii noștri, precum și tinerii, sunt îndemnați zilnic, în pas alert, către școlile și universitățile devenite congelatoare de suflet. Era postumană stinge flacăra vieții prin criogenizare instituționalizată. Mai mult decât atât, trufia satanică a acestor timpuri răsturnate vrea să-L dubleze pe Creator, încercând să smulgă fără scrupule taina nașterii omului și aruncând-o, pătată și mutilată, ca după un sinistru viol, într-o simplă eprubetă ce-și așteaptă Premiul Nobel. Dar Dumnezeu lucrează prin contraste. Îngăduie răul să se afirme ca să-i măture pe cei răi ce se vor hrăni din el, iar pe dedesubt, ca dintr-un fond carstic să țâșnească setea de adevăr, de dreptate și de iubire. În răspăr cu veacul lucrează cei care cred în Dumnezeu după modelul hristic. Au mai fost vremuri de înghieț sufletesc și în trecut, care, sub raza unui bulgăre de lumină, i-a făcut loc lui Dumnezeu să intre în lume ca să ne-aducă aminte că există.

Se spune că într-o zi Otto von Bismark, supranumit „Cancelarul de fier”, cel care a proiectat imperiul german de la 1871, își inspecta armata, în cadrul căreia se aflau mai multe naționalități.

„- Tu!”, se adresă el unui soldat din linia I. „Un pas în față!”

Soldatul se execută și, după ce salută militărește, luă poziția de drept, rămânând neclintit ca o statuie și așteptând ordinul. Bismark îl privi atent și ochi și, după o clipă de tăcere, îl întrebă:

„- Știi Tatăl Nostru?”

„- Desigur, excelență!”, raportă automat soldatul.

„- Spune-mi-l!”, îi ordonă cu autoritate „Cancelarul de fier”.

După o clipă de ezitare, care arăta evidența suprinderii, soldatul îi spuse cu glas tare, pe nerăsuflate, Tatăl Nostru, din poziția de drepți, cu un ritm și o precizie aproape mecanică, pe care limba germană, în forța ei, o sugera și mai mult. Se așternu tăcerea. Cancelarul îl privi cu intensitate. Camarazii cei mulți, care stăteau ordonați perfect în spatele lui, păreau statui fără viață.

„- Ce naționalitate ești?”, îl întrebă brusc Bismark, spărgând tăcerea ce vibra ca o amenințare în jur.

„- Permiteți să vă raportez, excelență! Sunt polonez!”, răspunse pe nerăsuflate soldatul.

Pentru o clipă, pe fața celui care ordonase, apăru o neașteptată tresărire. Demult bătrânul cancelar nu mai fusese surprins. Ceva parcă i se schimbă în privire.

„- Spune, soldat, atunci, Tatăl Nostru în poloneză!”, îl rugă el și în tonul vorbirii se vedea cum zace o curiozitate demult uitată.

Spre marea mirare a întregii armate aliniate pentru inspecție, și mai ales spre suprinderea din nou a lui Bismark însuși, soldatul îngenunchie încet și de acolo, din genunchi, murmură cu o voce șoptită ca pentru sine, în limba lui natală, rugăciunea Tatăl Nostru. O liniște de mormânt se așeză pe întreaga adunare, ca și cum într-adevăr Tatăl era al tuturor.

„- De ce-ai spus Tatăl Nostru în genunchi atunci când te-am rugat să spui în poloneză?”, îl întrebă într-un târziu Cancelarul de fier al Germaniei pe soldatul rămas în genunchi.

Și-atunci, parcă din cer, se revărsa asupra lumii înghețate de arme și de frisonul războaielor neîncetate, un bulgăre de lumină. Din el se desprinse un fulg, care se așternu încet pe fruntea tristă a soldatului. Simțindu-l, acesta ridică ochii spre cer și murmură din nou, ca pentru sine: „Așa m-a învățat MAMA!”

 

Dan Puric