Din Costa Rica, din districtul PAVAS, direct în fotoliul de director incompatibil la DGASPC Sector 2

0
560

Radu Mihaiu numește director general DGASPC Sector 2 o persoană INCOMPATIBILĂ cu calitatea de funcționar public.

Legea incompatibilității și Codul Administrativ sunt călcate în picioare de Radu Mihaiu și Sanda Maria Vasile Rușanu.

  • Fapte penale clare și asupra cărora organele de anchetă vor trebui să ia decizii clare.

Abuzurile, disprețul și ipocrizia nu se opresc la Primăria Sectorului 2 și la DGASPC Sector 2. Regimul de teroare instaurat din septembrie 2023 în DGASPC Sector 2 are toate datele unui plan bine pus la punct de distrugere a unei instituții în scopuri personale. Ascunderea adevărului este apanajul celor care au ceva de ascuns din punct de vedere al trecutului politic și financiar sulfuros.

Radu Mihaiu a dezechilibrat profesional și financiar o direcție din dorința de a proteja interesele ONG-urilor care activează în acest domeniu sub lupa consilierei personale Alina Seghedi. Zeci, poate sute de contracte cu ong- uri agreate au fost parafate de către acești doi buni prieteni ai carierei profesionale în beneficiul propriu.

Analiza lor va dezvălui o rețea incredibilă de sifonat bani publici printr-un mecanism pus la punct de minți preocupate de control, teroare instituțională, abuz administrativ. Rezultatele în acest domeniu sunt inexistente și nu există niciun exemplu de bună practică în domeniu care poate fi dat de exemplu.

Furia primarului asupra DGASPC Sector 2 a condus la o decizie penală în acest caz, respectiv numirea în funcția de director general a doamnei Sanda Maria Vasile Rușanu în data de 14.09.2023 pe o perioadă de 1 an de zile, în condiții totale de INCOMPATIBILITATE a acesteia cu calitatea de funcționar public.

  • FĂRĂ INCOMPATIBILI ÎN CONDUCEREA DGASPC SECTOR 2

Actualul director DGASPC Sector 2, pus în funcție de către Radu Mihaiu, este incompatibil cu calitatea de funcționar public.

Directorul incompatibil Sanda Maria Vasile Rușanu deține FUNCȚIE DE ADMINISTRATOR LA O SOCIETATEA COMERCIALĂ, încălcând legea în mod grav și cu bună știință. Așa cum rezultă din datele de mai jos, doamna director este total incompatibilă cu funcția publică deținută.

  • LEGISLAȚIA ÎNCĂLCATĂ CU BUNĂ ȘTIINȚĂ !

Potrivit Legii 161/19.04.2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, Art. 94 PRECIZEAZĂ:

  • Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică.
  • Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, REMUNERATE SAU NEREMUNERATE, dupa cum urmează:
  1. a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice;
  2. b) în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepţia cazului în care funcţionarul public este suspendat din funcţia publică, în condiţiile legii, pe durata numirii sale;
  3. c) în cadrul regiilor autonome, SOCIETĂŢILOR COMERCIALE ori în alte unităţi cu scop lucrativ, din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociaţii familiale sau ca persoană fizică autorizată;
  4. d) în calitate de membru al unui grup de interes economic.
  • DUBLA ÎNCĂLCARE A LEGISLAȚIEI !

CODUL ADMINISTRATIV ESTE HÂRTIA IGIENICĂ A PRIMARULUI MIHAIU RADU ȘI A SANDEI MARIA VASILE RUȘANU.

Fiind încadrată în aparatul administrativ al Primăriei Sectorului 2, prin transfer de la Agenția Națională pentru Egalitatea de șanse între Femei și Bărbați, se presupune că Radu Mihaiu era conștient de rigorile respectării legislației în domeniul administrației locale și a luat o decizie în cunoștință de cauză când a decis aprobarea transferului doamnei Rușanu pe post de consilier, ulterior Șef serviciu Corp Control din octombrie 2022.Doar că atunci când ai de-a face cu habarniști în materie de legislației și persoane abuzive cu legea, lucrurile iau o altă turnură.

Codul Administrativ este călcat în picioare de aceste două personaje și au eludat cu bună știință faptul că potrivit prevederilor din Partea VI – Statutul Funcționarilor Publici, Prevederi Aplicabile Personalului Contractual din Administrația Publică și Evidența Personalului Plătit din Fonduri Publice // ↳ Titlul II – Statutul funcționarilor publici // ↳ Capitolul V – Drepturi și îndatoriri // Sectiunea a 5-a – Regimul incompatibilităţilor şi conflictului de interese în exercitarea funcţiilor publice, Art. 467. – Incompatibilităţi cu alte funcţii:

  • Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii publice sau calităţi decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică, cu excepţiile prevăzute de lege.
  • Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, REMUNERATE SAU NEREMUNERATE, cu excepţia celor prevăzute la art.469 alin.(1) şi (2), după cum urmează:
    a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice;
  1. b) în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepţia cazului în care funcţionarul public este suspendat din funcţia publică, în condiţiile prezentului Cod, pe durata numirii sale;
    c) în cadrul regiilor autonome, societăţilor ori în alte unităţi cu scop lucrativ din sectorul public;
    d) în calitate de membru al unui grup de interes economic.
  • MAI SIMPLIST SPUS, SANDA MARIA VASILE RUȘANU NU POATE DEȚINE O ALTĂ FUNCȚIE DECÂT CEA DE FUNCȚIONAR PUBLIC.
  •  FAPTELE PENALE.
  • HOȚUL STRIGĂ HOȚII !!!

Legea este foarte clară și explicită, iar Radu Mihaiu o aplică după bunul dispreț. Preferata sa pentru DGASPC Sector 2, Sanda Marian Vasile Rușanu,  deține o a doua calitate, respectiv de ADMINISTRATOR la o societate comercială, SC PAVAS IDEAL SRL, unde are o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 70%, alături de o altă persoană Șerban Vanda Cătălina care deține 30%.

Vă prezentăm rețeaua firmelor în administrare directă sau în acționariat a Sandei Maria Vasile Rușanu și a prietenei sale de business, o încrengătură asupra căreia ne vom apleca atenția în următoarea perioadă pentru a desluși traseele banilor care nu se regăsesc în contabilitatea firmelor angrenate direct sau indirect.

Probabil în Costa Rica, Sanda Maria Vasile Rușanu, din districtul PAVAS, a avut o revelație că ar putea să fie împlinită profesional fiind administrator la o firmă al cărei obiect principal de activitate este conform codificării (Ordin 337/2007) Rev. Caen (2) 7911 – Activităţi ale agenţiilor turistice

  • NU ODATĂ, CI DE DOUĂ ORI !!

Ca să fie și mai gravă încălcarea legii, Sanda Maria Vasile Rușanu este co-acționar într-o a doua firmă cu persoana numită mai sus, în firma SC PAVAS CAFE SRL, unde deține 20% din acțiuni. În această firmă, doamna Șerban Vanda Cătălina este administrator, deține 20% din firmă și este administrator, în firmă mai activând o altă persoană Calhan Roxana cu 40%.

Obiectul de activitate este potrivit Cod CAEN 5630 – Baruri și alte activități de servire a băuturilor, firma este activă și a fost înființată odată cu prima firmă. Nici aceste acțiuni nu au fost declarate de către incompatibila Sanda Maria Vasile Rușanu în declarațiile de avere. Mai mult decât atât, coacționara Șerban Vanda Cătălina este angrenată într-o rețea de firme și structuri asociative de business, care mai de care mai interesante din punct de vedere al controlului inspecției fiscale ANAF pentru a verifica circuitul facturilor, contractelor, facturilor, plăților pe persoană fizică sau alte mijloace electronice consacrate.

Atașat vă prezentăm rețeaua de firme descoperită și asupra căreia planează suspiciuni de nelegalitate a funcționării lor, în unele dintre ele fiind implicate și directorul incompatibil de la DGASPC Sector 2 pus de Radu Mihaiu:

  • UNDE AU SEDIUL SOCIAL CELE DOUĂ FIRME ale SANDEI MARIA VASILE RUȘANU ?

Distracția este și mai frumoasă și faptele sunt și mai elocvente în momentul în care s-a descoperit că cele două firme au sediul social în București, la adresa din cartea de identitate a directoarei, în sectorul 1, pe Str. Ing.Pisoni, al cărei număr nu îl divulgăm din motive de respectare a GDPR.

Ambele firme au primit număr de ordine în registrul Comerțului pe data de 17.07.2008, iar punctul de lucru declarat este în str. Chile nr. 3.

  • ÎNCĂLCAREA LEGILOR, DE TREI ORI, CA SĂ FIE CU GHINION !

Din iunie 2002, Sanda Maria Vasile Rușanu a activat la DGASPC Sector 6, având funcția de inspector de specialitate, fiind numită șef serviciu Strategii, Programe, Proiecte și Relatii cu ONG-uri, în perioada martie 2005 –  ianuarie 2007.

Adoptarea legislației în materie de anticorupție de către Parlamentul României, în data de 21 aprilie 2003, respectiv a Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, a impus obligativitatea declarațiilor de avere la nivelul întregului aparat administrativ al României.

După cum am concluzionat după studierea declarațiilor de avere depuse de Sanda Maria Vasile Rușanu, publicate pe portalul Agenției Naționale de Integritate (https://declaratii.integritate.eu/), ÎN NICIO DECLARAȚIEI DE INTEGRITATE a directoarei numită abuziv de Radu Mihaiu nu este menționată participarea la cele două firme, calitatea de ADMINISTRATOR sau de ACȚIONAR.

  • FALSUL ÎN DECLARAȚII pe tot parcursul profesional al acestei protejate a edilului Radu Mihaiu se pedepsește conform legii.

Nici prima, nici ultima declarație de interese a directoarei incompatibile, după luni de zile de la numirea în funcția de director DGASPC Sector 2, nu cuprinde vreo referință a calității ilegale de administrator al firmei SC Pavas Ideal SRL sau de acționar la firma SC Pavas Media café SRL.

Toate cele opt (OPT) DECLARAȚII DE INTERESE care se regăsesc în protalul ANI, la care se adaugă cea de pe portalul Primăriei sectorului 2 din data de 21.03.2024, nu sunt completate de către Sanda Maria Vasile Rușanu corespunzător prevederilor legale în materie de anticorupție.

Indiferent de instituția la care și-a desfășurat activitatea, Sanda Maria Vasile Rușanu a mințit cu privire la calitatea ilegală, producând consecințe clare de INCOMPATIBILITATE cu funcția publică deținută. 

  • FĂRĂ PENALI ÎN FUNCȚII PUBLICE, domnule Radu Mihaiu !

Calitatea morală, profesională și integră a funcției publice sunt încălcate flagrant penal de către Sanda Maria Vasile Rușanu, indiferent dacă a activat la DGASPC Sector 6, la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului si Adoptie din cadrul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale sau la Agenția Națională pentru Egalitatea de șanse între Femei și Bărbați, sau de curând la Primăria Sectorului 2 sub protecția lui Radu Mihaiu și a Alinei Seghedi, expertul “de renume mondial” în materie de politici sociale.

Prima și ultima declarație de integritate a directoarei incompatibile.

 

 

CONFLICT DE INTERESE ?

CINE RĂSPUNDE DE ACEASTĂ BATJOCURĂ GROSOLANĂ ?

Tupeul ordinar al celor care conduc administrația locală sector 2 ne conduce la gândul că este foarte posobil să existe suspiciuni în privința conflictului de interese la nivel de instituții administrative, indiferent dacă este vorba de DGASPC Sector 2, Primăria Sector 2, ADP sau DGAPI Sector 2.

Oare dintre încrengătura de firme în care este inclusă și directorul incompatibil Sanda Maria Vasile Rușanu nu este posobil să existe contracte cu statul?

Nu este oare posibil ca subcontractări de servicii, bunuri și de lucrări de investiții să fie realizate prin prisma firmelor regăsite în pânza de păianjen a corupției din Primăria Sectorului 2?

Cum e posibil să lași gestionarea bugetului unei instituții uriașe pe mâna unuia care nu declară că are este administrator la o firmă, în condiții totale de ilegalitate?

Din calitatea de șef serviciu Corp de control, numită de Radu Mihaiu din august 2023, oare cercetarea firmelor din cadrul contractelor a fost nepărtinitoare ? Garantează Radu Mihaiu asupra legalității actelor de control semnate chiar de către dânsul, în condițiile în care persoana numită este incompatibilă ?

Ce valoarea juridică au toate documentele de control semnate de directorul Sanda Maria Vasile Rușanu în condițiile în care este INCOMPATIBILĂ?

Instituțiile statului și mai ales Radu Mihaiu trebuie să răspundă pentru această situație de nelegalitate la nivelul administrației locale pe care o patronează prin teroare de aproape 4 ani de zile.

  • FIRME PARAZIT, EFECTE PE MĂSURĂ

CORUPȚIA DE PE MASA LUI RADU MIHAIU

Este limpede că încălcarea legilor a făcută cu bună știință de către Sanda Maria Vasile Rușanu și de către cel care a cocoțat-o în funcția de director DGASPC Sector 2. Din consilier superior, fără funcție de conducere, această doamnă a devenit peste noapte o vedetă a terorii în DGASPC Sector 2.

Bănuim că Agenția Națională de Integritate va lua act de această situație ilegală patronată de către Radu Mihaiu și va trebui să declanșeze acțiuni potrivit competențelor stabilite de lege.

Sanda Maria Vasile Rușanu a completat în mod voit eronat declarațiile de interese pe tot parcursul profesional în instituțiile statului, declaraţiile de avere întocmindu-se  pe propria răspundere, şi cuprinzând drepturile şi obligaţiile declarantului, ale soţului/soţiei, precum şi ale copiilor aflaţi în întreţinere, în conformitate cu Anexa nr. 1 din Legea nr. 176/2010.

Sanda Maria Vasile Rușanu a încălcat prevederile art. 94, alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003 și este sub incidența DESTITUIRII DIN FUNCȚIA PUBLICĂ.

De asemenea, potrivit Cod Penal actualizat 2024 (Legea nr. 286/2009) – Cap III – Falsul în înscrisuri, doamna Sanda Maria Vasile Rușanu este sub incidența prevederilor acestui cod dat fiind faptul că Art. 321 Falsul intelectual, prevede:

(1)Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2)Tentativa se pedepseşte.

  • ARE DEMNITATE RADU MIHAIU?

Permanent, Radu Mihaiu s-a declarant ca fiind un om integru, un profesionist care aplică legea. Nu de puține ori a avut reacții incisive la adresa Guvernului României în privința unor măsuri care ar fi afectat din punctul său de vedere integritatea și dezvoltarea administrației locale.

Iată că acum, domnul Radu Mihaiu are ocazia să probeze onestitatea, integritatea și discenământul legal cu care se laudă și să aplice prevederile Codului Administrativ în cazul funcționarului public pe care l-a cocoțat ilegal la conducerea DGASPC Sector 2.