Victor Ponta, așteptat la ÎCCJ

0
403
Premierul Victor Ponta va merge miercuri, la ICCJ, la primele ore ale diminetii, in calitate de martor in dosarul Referendumul.

Liderul PSD a fost citat in acest dosar de catre Liviu Dragnea, omul nr.2 din PSD avand calitatea de inculpat.

Ponta a spus ca va declarat tot adevarul la Inalta Curte.

ÎCCJ a stabilit pentru 11 martie următorul termen în dosarul „Referendumul”, dată pentru care a decis citarea martorilor propuşi de avocatul lui Liviu Dragnea pentru audiere, printre care se află şi premierul Victor Ponta.

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de procurorii DNA pe 7 octombrie 2013 pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte formaţiunea reprezentată de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale.