Acasă Analize Vânătoarea de balauri pe bani europeni: O comedie neagră în regia „Send...

Vânătoarea de balauri pe bani europeni: O comedie neagră în regia „Send International”

0
3

Vânătoarea de balauri pe bani europeni: O comedie neagră în regia „Send International”

Dacă Kafka ar fi trăit în România post-decembristă și ar fi avut nevoie de un credit pentru un start-up, probabil că ar fi ajuns la firma domnului Rem Stocan. Povestea dezvăluită de Ioana, o fostă angajată, nu este doar un raport despre o înșelătorie, ci o veritabilă piesă de teatru absurd, unde tragicul pierderii economiilor de o viață se împletește cu ridicolul unor „experți” a căror singură legătură cu fondurile europene este tractorul luat de părinți la țară.

Consultantul care nu știa nimic, dar promitea totul

Spectacolul începe la recrutare. Dacă știi să zici „Hello” și ai auzit că există Excel, ești deja supracalificat pentru Send International. Ioana ne povestește cum, după o zi de la depunerea CV-ului, a fost aruncată în „fosa cu lei” a call-center-ului. Trainingul? O agendă pentru notițe și o stenogramă. În loc de coduri de eligibilitate și ghiduri solicitant, noii recruți primeau instrucțiuni despre cum să nu lase omul să închidă telefonul. „A, ziceți nu? Stați puțin să vă explic unde suntem!”.

Este de un comic amar să ne imaginăm acești tineri care, deși habar n-au ce este un decont sau un flux de numerar, promit cu o convingere de 100% că orice vulcanizare sau brutărie va fi inundată de euro. Este o „consultanță” în care expertul știe la fel de puține ca și clientul, dar are în plus un scenariu scris de un regizor cinic.

Arheologia programelor de finanțare: Fantome din trecut

Cea mai „creativă” parte a afacerii este vânzarea de iluzii arheologice. În timp ce lumea reală se chinuie cu birocrația de la Startup Nation, firma vindea cu succes „bilete” la programe care fie nu existau, fie fuseseră închise de pe vremea când telefoanele aveau taste.

Momentul de vârf al absurdului este cel în care Ioana, după ce îi spune sincer unui domn că nu este eligibil pentru nimic, este forțată de șefi să-l sune înapoi. Motivul? Să-i vândă programul „România TechNation”, o invenție care sună spectaculos, dar care este la fel de reală ca elixirul tinereții. Partea cu adevărat tragică? Omul, dornic să creadă într-o șansă, a semnat contractul și a plătit avansul în aceeași zi. Este râsul-plânsul unei națiuni care vrea să evolueze, dar cade în plasa unor vânzători de fum care promit marea cu sarea și apoi „pleacă în Marbeia”.

Contractele „beton” și morala foamei

Tragedia devine profundă atunci când intrăm în mecanismul de „protecție” al firmei. Clienții nu sunt doar mințiți, ci sunt legați prin contracte atât de abil formulate încât recuperarea avansului devine o misiune imposibilă. „Ai plătit, te-ai dus… m-am spălat pe mâini”, aceasta este mantra cinică a unui business construit pe exploatarea nevoii.

Iar cireașa de pe tortul acestui spectacol grotesc este faptul că „actorii” – angajații – sunt la rândul lor victime. Într-un mediu unde li se spune că trebuie să aleagă între a muri ei de foame sau a-i lăsa pe alții să moară, angajații ajung să nu-și primească nici măcar salariile promise. Domnul Stocan pare să aplice metoda „țepei universale”: îi păcălim pe clienți să dea avansul, apoi îi păcălim pe angajați să muncească pe gratis, totul sub promisiunea unor bani care se deschid „la vară”.

O concluzie cu gust de cenușă

Povestea Ioanei este un avertisment tragi-comic despre cum disperarea și lipsa de informare pot crea monștri. Este povestea unei firme care funcționează ca o „fabrică de avansuri”, unde succesul nu se măsoară în proiecte aprobate, ci în numărul de oameni convinși să dea bani pe programe-fantomă.

Faptul că Ioana a simțit nevoia să salveze un ultim client înainte de a pleca, avertizându-l să nu semneze pe sume mari pentru „IMM Inovare”, oferă o firavă notă de umanitate într-un peisaj dominat de o lăcomie absurdă. În final, rămânem cu imaginea unei „consultanțe” care nu consultă pe nimeni, ci doar colectează taxe pe speranță, în timp ce patronii visează la vacanțe exotice plătite din economiile unor oameni care voiau doar să-și facă o brutărie. Este o comedie în care, din păcate, publicul este cel care plătește biletul, iar actorii fug cu încasările înainte de lăsarea cortinei.