În labirintul întunecat al intereselor din sistemul energetic românesc, a fi un om cu principii nu este doar o raritate, ci a devenit, din păcate, o sentință. Povestea recentă a lui Victor Moraru nu este doar o cronică a unei revocări administrative, ci imaginea amară a modului în care un sistem implacabil își devorează oamenii care aleg să nu tacă.
Victor Moraru a aflat pe propria piele că, în fața „băieților deștepți” din energie, încrâncenarea de a face ceea ce este corect dăunează grav carierei. Căderea sa nu a fost una cauzată de incompetență, ci de o formă rară de curaj civic. „Păcatul” său capital? S-a opus cu dârzenie actului adițional numărul 16 dintr-un contract clasificat, o relicvă a anului 2009 care ascundea o veritabilă gaură neagră de 12 milioane de lei.
Este tulburător să privești cum un om este „executat” administrativ pentru că a încercat să protejeze banul public în fața unor chirii umflate de trei ori și a unor plăți duble pentru un dispecerat de urgență. Moraru nu a cerut mărire de salariu sau privilegii; el a vrut doar să lase o „opinie separată”, să marcheze faptul că ceva nu este în regulă în acest mecanism al risipei. Însă, într-o rețea care funcționează pe bază de consens tăcut, o opinie separată este văzută ca o trădare.
Modul în care a fost orchestrată înlăturarea sa lasă un gust amar oricărui observator care încă mai crede în dreptate. Moraru s-a trezit revocat după ce ORNIS i-a retras avizul de securitate, o manevră ce pare mai degrabă o armă politică decât o măsură de protecție. Mai mult, scenariul în care a fost filat cu smartphone-ul printre mapele secrete, pentru a i se fabrica un „incident de securitate”, pare desprins dintr-un film de mâna a doua, menit să compromită un om care deranja ordinea stabilită a profiturilor necuvenite.
Când deranjezi o astfel de rețea, curățenia se face rapid, cu un sprijin care pare să vină de la cel mai înalt nivel informativ. Victor Moraru a rămas acum doar cu amintirea unei lupte inegale. Este o poveste despre singurătatea omului onest în fața unei mașinării care nu iartă pe nimeni care îndrăznește să se pună în calea fluxului de bani. În loc să fie susținut pentru vigilența sa, el a fost sacrificat pe altarul intereselor obscure, lăsându-ne pe toți să ne întrebăm: cine va mai avea curajul să spună „nu” data viitoare?
