Pe timp de holeră, Gabriel Garcia Márquez scria despre dragoste (romanul „Dragostea în vremea holerei”). Și eu am scris despre dragoste pe vreme de coronavirus și o să mai scriu. Povestirea pe care am scris-o, a stârnit deja adeziunea unor cititori exigenți, pe care îi cultiv, ca să-mi verific la cititor ce scriu. Și am mai scris și un poem despre entuziasm. Nu pot trăi fără entuziasm.
Dar am mai scris și două texte despre coronavirus („Virusul sau Bătălia dintre cultură și tehnologie” și „O stafie bântuie lumea”), în care am îndemnat la calm și înțelepciune. Nu la panică. Primesc mesaje din America, despre cât de calmi sunt oamenii acolo, despre solidaritatea lor umnistă. Cred că poporul român s-a săturat de panica în care se complace de câteva decenii, la care se mai adaugă acum și restricțiile de pe vremea holerei numite coronavirus! Am anticipat chiar că nu peste mult timp (eu am dat trei zile, cât ține o minune la români), o să apară bancuri cu Bulă la coronavirius. Și chiar așa s-a întâmplat. Am primit deunăzi vreo 20 de astfel de glume de la un osândit al hazului de necaz, Ion Pecie, care n-a rezistat tentației de a produce maculatură comică. N-am zâmbit la nici o poantă.
Am zâmbit însă când o poetă mi-a trimis un mesaj despre moțul ei. Ea este confuncianistă și poartă de ani de zile un moț vertical pe cap. Și i-a apărut într-o revistă o poză fără moț. Ziariștii i-au tăiat moțul, l-au considerat inestetic, deplasat. Dar ea s-a supărat, fiindcă a tăia moțul la un mistic budist însemană a-i tăia demnitatea și onoarea, înseamnă a-l degrada. Ceva ca la samurai. Dar cine să știe că aici este vorba despre confucianism? Mai ales pe vreme de holeră, se mai întâmplă și astfel de greșeli, se taie moțul la oameni!
Eu nu știam de așa ceva, dar știu că la creștini, când împlinesc un an de la naștere, pruncilor li le taie „moțul”, un smoc de fire de păr, pe care părinții le păstrează. Așa cum păstez și eu „moțul” copiilor mei. Este un obicei care se referă la ursită (vezi și „Ursitoarele” lui Eminescu). Obicei păgân, preluat de la romani, care le tăiau băieților moțul la 9 zile de la naștere și atunci aduceau ofrande zeilor. La noi, li se pune în față pruncilor o tavă cu obiecte și ce obiect alege pruncul, acela ar fi viitorul lui. De pildă, dacă alege o foarfecă, sigur va ajunge chirurg. Sau poate croitor!
Dar poeta de care vorbesc, de o mare profunzime ideatică, are o credință budistă, legătura cu spiritualitatea orientală se revarsă în moț, ca simbol recognoscibil al acestei credințe. Partea comică este că ea poartă moțul și pe vreme de holeră. Chiar dacă are mască pe figură. În realitatea de la noi, o asemenea apariție este fantomatică. Și cine mai poartă moț la noi? Nimeni. Dacă voia să nu i se taie moțul, poeta trebuia să fi trăit în Coreea de sud, acolo unde confucianiștii poartă moț, și unde respectul demnității este ceva firesc.
La noi e anormal. Nu e o modă. Nu se va prelua. Nu se va îmbolnăvi nimeni de confucianism. La fel cum nu e o modă ca pe vreme de holeră să fim invitați la Festivalul „George Enescu”, ediție online, și să ni se comunice mereu că avem parte de „audiții record”. Adică românii au devenit deodată melomani. Ieri, la Sala Palatului, erau melomaci, azi, online, sunt melomani! Și „recooord”, auzi! Adică românii nu mai ascultă pandeliile lui Johannis și măsurile de harcea-parcea luate de guvernul Ludcovid Orban, ci e beat după concertul dat de Maggio Musicale Fiorentino. În loc lucruile să curgă liniștit, normal, ca muzica lui Paganini sau Mozart, e musai să barem toba! Toboșarii sunt o specie mai tare ca virusul, nepieritoare.
Și cu „Ludcovid” am căzut în cel mai neașteptat mesaj pe care l-am primit: poetul Liviu Antonesei, cel care l-a botezat așa pe primul-ministru, în timp ce pe sine se numește „refuznik politic”, anunță că face greva foamei!
Când lucram la TVR, era acolo un șef de sindicat, care una-două, făcea greva foamei. Eu veneam de la o filmare și pe un culoar îl vedeam pe Titi (Dumitru Iuga), stând pe jos, cu o pancardă de grevist pe piept. Și o dată l-am întebat, Titi, de ce o faci? Ce s-a mai întâmplat? Cică i-a scos emisiunea cuiva, cenzură, și altele de acest fel. Lucruri serioase, desigur, dar nu le băga nimeni în seamă. Cei interesați, găsesc amănunte în cartea „Teroriștii din turn”. Nu s-a întâmplat nimic în urma zecilor lui de greve. Dovadă că TVR a… prosperat, a ajuns simbolul negativ al României, adică o instituție falimetară, cu miliarde de lei datorii, dar în care salariații au salarii amețitoare, sfidătoare! Greva foamei nu a făcut decât să le crească salariile funcționarilor. Nu a adus nici o schimbare, nici o revoluție în conștiințe, nimic!
Și Liviu Antonesei protestează împotriva unor măsuri de austeritate aberantă ale actualei puteri. Dar a trebuit să vină holera ca să le vedem? El nu știe că guvernul a primit un miliard de euro de la UE și că trebuie să justifice acești bani? Și îi bagă în materiale… antiderapante de virus, în măști, ventilatoare, insecticide, dau cu substanțe chimice pe străzi și în blocuri, cu același fel de substanțe pe care le dădeau și pe vreme de caniculă, când ne invadau țânțarii. Dar nota de plată intră acum pe fondurile de la UE.
Liviu Antineasei protestează împortiva măsurilor de militarizare și cere ca militarii să reintre in cazărmi! Dar cine a văzut militari pe stradă? Eu m-am plimbat azi toată ziua și nimeni nu mi-a spus dă-te mai încolo. Nici nu avea cum, fiindcă peisajul e mort, nu-i țipenie de om. Îmi place așa de mult să mă plimb pe străzile pustii! Așa cum îmi place să merg la biserică numai când bisericile sunt goale.
Crede Liviu Antonesei că prin greva sa se va petrce ceva? Țara are nevoie de valori, de oameni valizi. El trebuie să se salveze pe sine. Are o obligație majoră dacă își respectă harul. Eu îi înțeleg ieșirea din front, dar face un gest donquijotesc, care îl priveșlte personal, ține numai de conștiința lui. Dacă era ocupat cu scrisul, cu viziunile metafizice, nu-i mai ardea de grevă. El s-a autovictimizat. Fantasmele realului bolnav sunt numai în mintea lui.
Cum e punctul cu cenzura asupra presei! În primul rând care presă? Aceea de care ne este rușine, care ne plaseză pe ultimul loc în Europa? Ce presă apără el? O presă atât de proastă sigur ar tebui cenzurată. Dar nu de alde Ludcovid, ci de Academia Română, de specialiștii care n-ar mai trebui să admită în rândul presei semianalfabeți cu internet!
Crede Liviu Antonesei în vreo măsură luată de președinte sau guvern? Cum adică, până mai ieri îi condamna la incompetență și, deodată, cu apariția Stafiei virale, au devenit niște buni conducători de oști, niște buni dictatori, pricepuți în anihilarea atacurilor teroriste ale coronavirusului!?
Toate măsurile anunțate sunt de ochii lumii, să se ia cunoștință că România e în grafic cu bolnavii și morții. Însă stăm prost la acest capitol. Ne-am învățat cu ultimul loc la toate. Trebuie să se raporteze nenorociri și mai mari. Statisticienii sunt încă prea timizi! Trebuie plătiți mai bine. Fiindcă totul este invers proporțional, adică e absurd: în timp ce se iau măsuri exigente de eradicare a virusului, numărul de îmbolnăviri și decese crește!
Pe vreme de holeră, un scriitor trebuie să scrie, nu să facă politică sau greva foamei. În comunism am scris cele mai bune piese de teatru, peste 30, parabole împrotiva regimului (unele s-au jucat). La fel două romane parabolice anti-regim. Sunt mai prețioase decât tot ce s-a scris în comunism. Dar n-am bătut toba. Știam că ciuma, comunismul, trece, iar eu trebuie să rămân cu dragostea. Liviu Antonesei e un fel de Don Quijote, un fel, zic, fiindcă lui îi lipsește Dulcineea. Don Quijote a făcut toată aventura, s-a luptat cu fantomele, cu morile de vânt, cu zombi (deținuții) etc., total inutil, dar tot ce a făcut, a făcut în numele Dulcineei, să-și apere dragostra, să o facă pe ea fericită. O carte bună scrisă de Liviu Antonesei face cât toate măsurile de teroare ale regimului Ludcovid, fiindcă această carte rămâne, va supraviețui holerei, holera va pieri, se duce, fiindcă nimeni n-o iubește cu adevărat. Iubirea ține numai de oameni, este apanajul creației, este calitatea dumnezeiască a rasei umane.
Grid Modorcea
