Etichetă: SRI

  • Ilie Bolojan, ANTIROMÂN ,in fruntea statului ( ne meritam soarta)

    Ilie Bolojan, ANTIROMÂN ,in fruntea statului ( ne meritam soarta)

    Ilie Bolojan, președinte PNL. senator, presedintele Senatului. Demnitar al statului Român. Realizări:

    Ca primar, apoi președinte al Consiliului Județean Bihor, Bolojan scoate în 2019 la Oradea statuia lui Mihai Viteazul din Piața Unirii. După 5 ani de depozitare, o amplasează într-o locație secundară.
    Refuză ridicarea unei statui a lui Menumorut. Schimbă numele Podului Primăriei în Podul Ladislau, rege al Ungariei Mari.
    Ridică 10 statui, monumente și plăci memoriale pentru personalități maghiare.

    1. Ultima statuie ridicată de Ilie Bolojan pe furiș în 2023 e cea a regelui Ladislau al Ungariei, care a dat decretul prin care doar „catolicii“ puteau deține proprietăți în Transilvania, românii neavând dreptul să dețină terenuri sau păduri. De fapt cea facută de Bolojan e a treia statuie a regelui Ladislau din Oradea, prima fiind din 1893, a doua din 2010.
    2. Statuia contelui Rhedey Lajos, guvernator al Comitatului Bihor, ce avea 3 județe din vestul României și 2 din Estul actualei Ungarii. Sub conducerea acestui guvernator românii erau iobagi, obligați să muncească gratuit 4 – 6 zile pe săptămână câte 10 ore/zi pentru biserica catolică maghiară si grofii maghiari.
    3. Statuia arhitectului maghiar Kálmán Rimanóczy, a cărui familie a avut câteva mandate de primar în Oradea. În aceea vreme s-au făcut vămile la intrarea în Oradea, românii primind permisie la vamă de a vizita orașul doar 10 ore, după care trebuiau să-l părăsească.
    4. Inscripțiile în latină puse de Bolojan în 2018 când s-a renovat Cetatea Oradei, care vorbesc doar de Gabriel Bethlen principele maghiar al Transilvaniei, care a dus o politică de maghiarizare a românilor, ținând populația românească în iobăgie și sărăcie, românii neavând drepturi.
    5. Vulturul Ungariei a fost repus pe sediul Primăriei Oradea după 101 ani de Bolojan, după ce fusese dat jos în 1919 de Armata Română la ocuparea orașului.
    6. Grupul statuar al celor 4 mari poeți ai maghiarilor, amplasat în 2012 de Bolojan pe cea mai importantă stradă pietonală din Oradea, pe care a scris că a fost ridicat în 1906 pe vremea Imperiului Austro-Ungar.
    7. Statuia scriitorului maghiar Jozsef Attila, care a scris imnul extremiștilor maghiari ce se cântă acum în secuime și o mulțime de poezii antiromânești, care cerea în anii 1930 ca Ungaria să reocupe Transilvania și Clujul „unguresc”
    8. Statuia geografului maghiar Czaran Gyula ridicată în 2017 de Bolojan.
    9. În 2018 Bolojan face în centrul Cetății Oradea „mormântul” lui Sigismund de Luxemburg împărat romano-german și rege al Ungariei pe vremea când românii erau iobagi și nu aveau proprietăți, deși osemitele lui sunt la Viena din 1700.
    10. Bolojan face tot în 2018 în Centrul Cetății Oradea „mormântul“ regelui Ungariei, Ladislau 1, deși osemintele lui sunt la Gyor în Ungaria încă din 1565.

    Acesta este Ilie Bolojan, senator. Președinte PNL. Presedintele Senatului. Posibil viitor presedinte interimar al României. E legitim sa credem ca va face multe alte concesii Ungariei, al carei agent a dovedit a fi. (Text preluat- Andrei Dirlãu)

  • O altă echipă „fantastică”, by Cătălin Cîrstoiu

    O altă echipă „fantastică”, by Cătălin Cîrstoiu

     

    EXCLUSIV Cine sunt Cătălin Deaconescu, Bogdan Hreapcă și Adrian Stănescu din echipa de susținători ai lui Cătălin Cîrstoiu: Un expert în energie, fostul om de achiziții a lui Sorin Oprescu, în prezent șeful achizițiilor de la Spitalul Universitar și un fost șef de cabinet al primarului condamnat pentru corupție

     

    Din echipa de susținători ai candidatului comun PNL-PSD, la primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, fac parte  Cătălin Deaconescu, consilier PNL în cadrul Consiliului General al Municipiului București, Bogdan Hreapcă, un fost om de încredere al lui Sorin Oprescu, atât la Spitalul Universitar, cât și la Primăria Capitalei și Adrian Stănescu, fostul șef de cabinet al fostului primar condamnat pentru corupție, au declarat pentru G4Media.ro mai multe surse PNL și PSD. Potrivit surselor G4Media.ro, cei trei sunt de fapt considerați ca făcând parte din staff-ul de campanie al lui Cîrstoiu.

    Bogdan Hreapcă este în prezent manager de investiții la Spitalul Universitar, condus de Cătălin Cîrstoiu din poziția de manager.

    Adrian Stănescu, fostul șef de cabinet al lui Sorin Oprescu la Primăria Capitalei, ar fi unul dintre denunțătorii fostului primar al Bucureștiului, condamnat pentru corupție. După Primăria Capitalei, Stănescu s-ar fi angajat consilier la unul dintre adjuncții Serviciului Român de Informații. Ulterior, ar fi fost concediat din acest post.

    • UPDATE 19.07 Cătălin Cîrstoiu a transmis G4Media.ro următoarele precizări: ”Campania mea e susținută de echipele PSD și PNL.  Îmi pare rău că nu am răspuns în timp util. Recunosc că mă sfătuiesc cu mulți oameni care vor să participe activ și că odată ce voi avea un sediu de campanie, voi avea și o echipă proprie. Ce pot să vă spun e că Adrian Stănescu nu are CERT nicio legătură cu asta. Deaconescu este  membru PNL și delegat de PNL pentru activități de campanie. Iar Bogdan Hreapcă este director de investiții la SUUB și da, ne sfătuim în mod evident.”

      UPDATE 19.30 Adrian Stănescu a transmis G4Media.ro că nu face parte din echipa de campanie a mediului Cîrstoiu. El susține că nu a fost denunțătorul lui Sorin Oprescu și că n-a fost dat afară din SRI, ci ar fi plecat la cerere.

    Liberalul Cătălin Deaconescu are o experiență mare în administrația publică a Capitalei. Fost prefect al Capitalei, fost membru în CA la RADET și fost director de cabinet în Ministerul Energiei, Deaconescu a reușit în 2017, timp de 2 săptămâni, să aibă concomitent funcții de conducere la 3 entități implicate în alimentarea cu căldură și apă caldă a Capitalei, a dezvăluit o investigație Profit.ro

    Astfel, Deaconescu a fost, în intervalul respectiv, în același timp consilier general al municipiului București, care controlează RADET, administrator al producătorului de energie termică ELCEN, căruia RADET îi datorează peste 3,6 miliarde de lei, și membru în Consiliul de Administrație al Engie România, compania-mamă a Distrigaz Sud, care a poprit recent conturile ELCEN pentru datorii de 11,6 milioane lei.

    Deaconescu a atacat-o de mai multe ori pe Gabriela Firea pe când era primar general al Capitalei. De exemplu, Deaconescu a criticat-o pe Firea și pentru proiectul de testare în masă a bucureștenilor în timpul pandemiei Covid, acuzând-o că risipește banii publici.

    Azi lucrează împreună, teoretic, la campania candidatului comun PSD-PNL.

    Contactat de G4Media.ro, Deaconescu nu a fost disponibil pentru comentarii.

    Cătălin Deaconescu a ocupat funcția de Prefect al Capitalei în perioada 28 august 2007 – 18 iunie 2008, iar anterior a fost Subprefect al Capitalei. Între 2002-2005, el a fost membru al comisiei de administrație publică a PNL, din decembrie 2003 până în iunie 2005 a fost președinte al TNL București, iar între iunie-decembrie 2005 a deținut funcția de vicepreședinte PNL sector 3.

    Un alt personaj văzut în echipa de campanie a mediului Cătălin Cîrstoiu este Bogdan Hreapcă. A fost unul dintre oamenii de încredere ai lui Sorin Oprescu. În prezent este, conform paginii de Linkedin, manager de investiții la Spitalul Universitar din 2020. ”L-am văzut de două trei ori, dar nu știu ce rol are în echipa de campanie a lui Cătălin Cîrstoiu”, ne-a declarat un liberal. Potrivit altor surse, Hreapcă și Stănescu fac fundraising pentru Cîrstoiu, în timp ce Deaconescu ține legătura cu cele două partide, PNL și PSD.

    Potrivit unei investigații GSP din 2017, Bogdan Hreapcă, „amic al lui Mircea Oprescu, fiul primarului”, a fost angajat ca șef la Achiziții. Hreapcă spune că a mers la managerul spitalului (Adriana Nica – n.red) și și-a „căutat de lucru”. Declară că o cunoștea și știa că este partenera de viață a lui Oprescu, dar susține că acest lucru nu are legătură cu angajarea sa. A lucrat în Primaria Capitalei sub comanda fostului edil ca șef la Investiții. A coordonat construirea Stadionului Național care a ajuns în final să coste dublu față de contractul inițial”. (Sursa Tolo.ro)

    Potrivit contului de Linkedin, Hreapcă a fost director de achiziții la Spitalul Universitar (aprilie 2017 – decembrie 2017), director de vânzări la Swarco First in Traffic Solutions (aprilie 2016 – aprilie 2017), General Manager pe dezvoltare la Primăria Capitalei în timpul mandatuluil lui Sorin Oprescu (august 2008 – decembrie 2015).

    Mai multe surse au confirmat prezența lui Hreapcă în echipa de campanie a medicului Cîrstoiu, însă este neclar ce rol are. Contactat de G4Media.ro, Hreapcă a declarat: ”Eu sunt angajat al Spitalului de Urgență Universitar București cu contract de muncă în funcția de director admin-investiții. Precizez că nu am calitate de funcționar public. Nu am nici o poziție în echipa de campanie. Ca persoană privată îl suțin pe domnul Cîrstoiu în acest demers”.

    Întrebat ce rol au în echipa de campanie liberalul Cătălin Deaconescu și Bogdan Hreapcă, medicul Cătălin Cîrstoiu nu a transmis până la ora publicării acestui articol niciun răspuns.

    Oficial, PNL și PSD i-au anunțat drept coordonatori de campanie pe București pe Sebastian Burduja și pe Gabriela Firea după ce Cîrstoiu a fost anunțat candidat comun. Cei doi se pregăteau de candidaturi separate pentru PNL respectiv PSD.

     

     

     

     

    @g4media

  • Mână criminală la Tohani sau avertisment pentru domnul General Băiceanu șeful Directiei Generale de Informatii a Armatei?

    Mână criminală la Tohani sau avertisment pentru domnul General Băiceanu șeful Directiei Generale de Informatii a Armatei?

    Unul dintre tinerii morţi în incendiul de la Tohani este fiul şefului Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei, generalul Băiceanu, scrie presa. Însuşi generalul a fost acolo cu soţia de Crăciun, spun sursele presarilor.
    Pentru mine, acest lucru nu este o mare surpriză. Am mai scris de atîtea ori despre faptul că, în opinia mea, informaţiile militare sînt cele mai puternice din România în acest moment, avînd tentacule la nivel înalt peste tot în societate, de la presă şi politic, la economie şi oengeuri. Aşa încît, faptul că regăsim familia şefului DGIA la petrecerea de Crăciun dată de un individ cu trecut infracţional, dar cu puternice conexiuni politice şi din sistem este în firescul cablaturii informale de putere din ultimul deceniu.
    Chiar recent, în urmă cu două luni, MApN a scos din joben un proiect de lege privind organizarea şi funcţionarea DGIA, proiect pe care a trebuit să îl retragă urmare scandalului iscat de prevederile acestuia prin care DGIA se transforma din structură departamentală de informaţii într-una cu personalitate juridică proprie, cu drept de înfiinţare de firme, precum SRI, cu drept de a avea agenţi pe unde vor muşchii structurii, în ţară şi afară şi cu o grămadă de alte prevederi care soto au deranjat SRI şi SIE.
    Însă actul normativ nu făcea altceva decît să consfinţească în mare parte ceea ce deja se întîmplă în realitate. Ca fapt divers, nimeni nu s-a ofuscat pînă acum de ceea ce deja scrie in Legea 346 din 2006 de organizare şi funcţionare a MApN, şi anume faptul că DGIA „asigură obţinerea, prelucrarea, verificarea, stocarea şi valorificarea informaţiilor şi datelor referitoare la factorii de risc şi ameninţările interne şi externe, militare şi NONMILITARE (!!!!!), care pot afecta securitatea nationala în domeniul militar”, definiţie atribuţională care permite DGIA să culeagă informaţii cum vor şi de unde vor muşchii ei, intern şi extern.
    Revenind la incendiul de la Tohani, pe toate televiziunile continuă povestea asta cu autorizaţia. Bun aşa.
    Dintr-un răspuns dat de IGSU Ziarului Financiar anul trecut aflăm că: “situaţia clădirilor de la nivel naţional care funcţionează fără autorizaţia de securitate la incendiu, conform evidenţelor inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene şi Bucureşti-Ilfov, potrivit principalelor domenii de activitate se prezintă astfel: unităţi de comerţ – 2.353, unităţi de învăţământ – 3.678, unităţi sanitare – 511, unităţi de asistenţă socială – 672, unităţi de cultură – 239, unităţi de cult – 866, unităţi de turism – 1.574.“
    De exemplu, avem un total de 7.072 unităţi de învăţămînt în toată ţara, ceea ce înseamnă că peste jumătate dintre acestea nu au autorizaţie de securitate la incendii. Procentul general la nivel naţional al construcţiilor cu autorizaţie şi al celor fără autorizaţie vă las să îl calculaţi singuri, avînd în vedere nu numai cifrele comunicate de IGSU, dar şi prevederile legale care exclud automat de la obţinerea autorizaţie mii şi mii de unităţi constructive.
    O ţară de mimoze prefăcute şi de birocraţi idioţi, asta sîntem. Avizele cerute de IGSU presupun nişte prevederi care absolut niciodată nu vor putea fi îndeplinite de foarte multe dintre clădirile din ţara asta, din la fel de multe motive. Însuşi Palatul Parlamentului, cuibul ăla de tovarăşi care dau legi, nu are autorizaţie de securitate la incendiu, ca să nu mai vorbim de multe clădiri guvernamentale. Şi facem tamtam de cîte o astfel de autorizaţie cînd are loc vreun incendiu, însă nimeni nu vorbeşte despre absurdităţile cerute în dosarele de autorizare sau despre absurdităţile din legislaţia în vigoare privind securitatea la incendii.
    Iar tot ca fapt divers, un incendiu care s-ar solda cu morţi într-o clădire care nu necesită autorizaţie cam cum l-ar aborda presa noastră justiţiară, ha?
    Preluare facebook Daniela Iuliana Toba
  • Mafia romano-rusă, după diamante in Africa

    Mafia romano-rusă, după diamante in Africa

    Intrată in vizorul autoritaților române pentru spalare de bani, gruparea de afaceri rusă care a pus pe butuci Nova Bank (defuncta Banca Unirea) a identificat un mijloc rapid de a expatria milioane de dolari: diamantele din Sierra Leone.

    Crima organizata din Romania, conectata la vechile retele de spionaj sovietice, incearca sa preia mine diamantifere din „continentul negru”.

    Au aparut din negura Razboiului Rece, cand spionau Occidentul pentru gloria imperiului sovietic. In anii ‘90 au fost trimisi la noi. Au decapitalizat o banca si au capusat sistemul energetic national. Acum reprezinta interesele oligarhilor rusi in Romania si sunt monitorizati pentru spalare de bani.
    Boris Golovin
    Anatoli Patron
    Iuri Ustinov
    Alexei Voskoboi.
    Intrati in vizorul autoritatilor romane, Golovin si aghiotantii lui isi indreapta, acum, discret, antenele spre Sierra Leone, patria africana a diamantelor sangerii. Investigatia EVZ scoate la lumina pionii romani ai „gruparii GRU-KGB”, conexiunile cu liderii lumii interlope din Bucuresti si paravanele off-shore prin care reteaua isi plimba banii.

    Pe vremuri, Boris Golovin a mai fost implicat in operatiuni speciale cu diamante. Documentele din Africa si rapoartele secrete intrate in posesia noastra arata ca vechile retele de spionaj s-au privatizat in afaceri subterane. Pe statele de plata a fost inclusa crima organizata din Romania.

    CORNEL DINICU

    Afacerea „Portbagajul” a izbucnit in ianuarie 2000. Atunci, Dinicu impreuna cu doi complici au furat 500.000 de dolari si un kilogram de aur in bijuterii din Mercedesul lui Mihai Bucurenciu, liderul interlopilor din cartierele bucurestene Regie si Giulesti. Cornel Dinicu si cei doi tovarasi ai sai erau capeteniile bodyguarzilor din Regie.

     

     

    Bucurenciu a ripostat dur: un complice al lui Dinicu a fost sechestrat si torturat. Cand politia a intrat pe fir, „afacerea” a provocat un adevarat seism public. Politistii au fost acuzati de complicitate, s-a descoperit o retea de traficanti de droguri si s-au facut zeci de arestari.

    Au fost destituiti seful Politiei Capitalei si ofiteri superiori de la Combaterea Crimei Organizate. Scandalul a reverberat pana la ministrul taranist de in-terne, Dudu Ionescu. In prezent, Cornel Dinicu este judecat la Inalta Curte de Casatie. In 2005, cand fratii Iancu au fost arestati in dosarul „RAFO”, trupa lor de bodyguarzi, comandata de Dinicu, i-a agresat pe ziaristii prezenti la tribunal.

    PIONUL RUSILOR

    Recuperatorul trimis in Africa

    Otopeni. Aeroportul „Henri Coanda”. Joi, 24 mai 2007. Se grabea. Avea bilet la cursa pentru Bruxelles, programata sa plece la ora 7.20 dimineata. Numele din pasaport: Cornel Dinicu. Varsta: 35 de ani. Faimos in lumea interlopa, individul este stiut drept unul dintre cei mai periculosi recuperatori. A fost implicat in Afacerea „Portbagajul”, iar actiunile sale de tip racket „l-au consacrat” in vizorul politiei.

     

     

    La ora 9.00 dimineata, Dinicu a ajuns in Bruxelles. A parasit aeroportul belgian la ora locala 12.30, imbarcat intr-un avion al companiei Brussels Airlines (cursa SN 239), potrivit documentelor de calatorie. Destinatia finala: Sierra Leone. Dupa o escala in Abidjan – Coasta de Fildes, romanul a aterizat pe Lungi Airport din Freetown – capitala Sierrei Leone. Ora locala: 20.55 p.m. (17.55, ora Romaniei). Un elicopter civil l-a dus in centrul orasului. Acolo, Dinicu s-a cazat la hotelul „Cape Sierra”, cel mai luxos din Freetown.

    „Cercetasul”

    Districtul Kono. Estul Sierrei Leone. A doua zi, un jeep Nissan Patrol a strabatut in viteza soseaua Tonkolili – Kono Road, proaspat renovata. Un taximetrist local, Cornel Dinicu si o persoana neidentificata se aflau in masina. Destinatia lor: districtul Kono. Situat la granita cu Guineea, Kono este renumit pentru minele sale de diamante. Exploatarile sunt la suprafata, iar imaginile cu bastinasi care scormonesc noroiul raurilor fac parte din specificul locului.

    Din rapoartele obtinute de EVZ reiese ca Dinicu era insarcinat sa prospecteze o exploatare diamantifera, concesionata recent unei firme locale nou-infiintata. Premisele afacerii au atras atentia, iar Cornel Dinicu a fost trimis in Sierra Leone. El reprezenta Total Asset Management GmbH, o companie elvetiana cu interese majore in Romania – conectata la gruparea Boris Golovin-Anatoli Patron-Iuri Ustinov. Total Asset Management (TAM) vrea sa preia un sfert din mina diamantifera, investind in firma concesionara.

    Surse din anturajul ofiterilor KGB-GRU ni l-au indicat si pe cel care a aranjat deplasarea recuperatorului in Africa. Se numeste Liviu Nita si a fost protagonistul scandalului „Sunoil”. Legat ombilical de interesele rusilor, Nita este asociat in afaceri cu „gruparea GRU-KGB” inca din anii ‘90.

    Pe 27 si 28 mai, „cercetasul” Cornel Dinicu a fost vazut intrand si iesind dintr-o cladire guvernamentala. Mai precis din Ministerul Minelor si Resurselor – singura institutie care elibereaza licentele anuale de exploatare a diamantelor. Fara aceste documentele autorizate, care arata provenienta pietrelor pretioase, vanzarea lor este ilegala. Asa ca romanul a avut de ce sa frecventeze si biroul consilierului de stat Aiah S. Allieu.

    Misiunea lui Dinicu s-a terminat luni, 29 mai 2007. In jurul orei locale 15.00, el a parasit Hotelul „Cap Sierra” cu un elicopter care l-a dus catre Aeroportul Lungi. La 17.30, un avion a decolat in directia Bruxelles. Cornel Dinicu era la bord.

    IN TARA CONTURILOR ANONIME

    Misterioasa firma din Elvetia

    Freienbach. Elvetia. 25 august 2006. Mereu la patru ace, sobri si discreti, dr. Franz Mattig si Corinne Schmid sunt doi avocati fiduciari, renumiti in cantonul Schwyz. Societatea pentru care lucreaza, Mattig-Suter und Partner Treuhand, administreaza firme infiintate in Elvetia, asigurandu-le consultanta juridica si fiscala. Unul dintre birourile casei de avocatura din Freienbach functioneaza pe malul frumosului lac Zürich, pe strada Churerstrasse (nr. 77).

    Aici, la sfarsitul verii trecute, a fost inregistrata Total Asset Management GmbH (TAM), compania interesata de concesiunea diamantifera din Sierra Leone. Mattig si Schmid sunt directorii TAM, potrivit registrului companiilor din Schwyz.

    Cei doi avocati furnizeaza si servicii de actionari fiduciari. Adica detin, pe hartie, actiunile TAM in numele adevaratului proprietar. Care, astfel, ramane anonim. Mai putin anonima este pozitia-cheie pe care TAM o ocupa in reteaua ruseasca din Romania.

    Reteaua

    Bucuresti, str. Johann Sebastian Bach, nr. 10. Aceasta este adresa subsidiarei TAM. Se numeste Total Corporate Investment Group SRL si este controlata 100a de firma-mama din Elvetia. Prin „puiul” sau din Romania, TAM detine 47% din actiunile Centrului de Afaceri Romano-Rus (CARR), inventat de „gruparea KGB-GRU” – condusa de Boris Golovin, Alexei Voskoboi, Iuri Ustinov si Anatoli Patron.

    CARR a fost lansat cu surle si trambite in vara lui 2003, la pachet cu Nova Bank, constituita pe scheletul defunctei Banci Unirea (preluata cu scandal de aceiasi rusi). Pretextul suna pompos: echilibrarea schimburilor comerciale romano-ruse. CARR are rol de firma de lobby, consultanta si intermediere. Sistemul integrat gandit de rusi era simplu, iar infrastructura, deja creata.

    „Acum, Nova Bank garanteaza platile in schimburile care se vor realiza intre oamenii de afaceri rusi si romani”, anunta Iuri Ustinov, acum patru ani. Se avea in vedere legatura dintre Banca Comerciala de Investitii si Tehnologii din Moscova si Nova Bank din Bucuresti. Controversata banca moscovita e proprietara celei de aici. Ambele sunt conduse de expertul KGB-SVR, Anatoli Patron.

    Masina de spalat bani

    Bucuresti. Oficiul pentru Spalarea Banilor. Imediat, tranzactiile rusilor au intrat pe un fagas dubios. In prezent, TAM si subsidiara sa din Bucuresti (Total Corporate Investment Group) sunt monitorizate pentru spalare de bani. In dosar este vizata o increngatura de 15 firme off-shore, intinsa din Elvetia pana in Singapore si aflata in spatele ambelor banci si CARR. Una dintre ele, Alitrade AG din Elvetia (canton Zug), e actionar fondator al Nova Bank. Coordonata de Anatoli Patron, Alitrade pastoreste si 50% din CARR, fiind asociata direct cu TAM.

    SPIONUL MILITAR

    Boris Golovin

    Colonel (r) in trupele speciale Spetsnaz din cadrul GRU. In ‘90 a fost detasat in compartimentul de logistica si arsenal al Armatei Rosii. In ‘95 a aterizat in Romania. Acum, reprezinta, la noi, interesele oligarhilor Oleg Deripaska si Igor Zyuzin, „creatiile” evazionistului mondial Marc Rich, precum si corporatia rusa de stat TVEL Corporation, activa in domeniul nuclear. In 2003, Golovin a participat la fondarea Centrului de Afaceri Romano-Rus (CARR) si la infiintarea Nova Bank.

    COLONELUL

    Iuri Ustinov

    Colonel (r) KGB. In prezent, face parte din stafful managerial al Mechel Targoviste (fostul COST), detinut de oligarhul Igor Ziuzin. In paralel, Ustinov este cofondator si director executiv al CARR, precum si vicepresedintele Camerei de Comert Romano-Ruse. Implicati in afacerea „Nova Bank”,  Iuri Ustinov si Anatoli Patron deruleaza afaceri cu carbune energetic pe care il vand CET-urilor romanesti la preturi umflate. Cei doi l-au cooptat in retea pe colonelul (r) SRI, Corneliu Paltanea, cercetat penal pentru protectia acordata mafiei petrolului.

    „EXPERTUL”

    Anatoli Patron

    In Rusia, este stiut drept unul dintre specialistii financiaro-bancari ai KGB si, mai nou, al SVR – serviciul de spionaj extern. Este presedintele Bancii Comerciale de Investitii si Tehnologii (BCIT) cu sediul la Moscova, dar inregistrata in Singapore. Sub umbrela BCIT, in anii ’90, Siria si Angola au cumparat arme rusesti – operatiune marca GRU. In Romania, Anatoli Patron a fost directorul Nova Bank (fosta Banca Unirea), decapitalizata printr-o tranzactie obscura cu un off-shore din Singapore. Patron este si cofondator al CARR, controlat prin firme infiintate in Zug (Elvetia), cartierul general al lui Marc Rich.

    GENERALUL

    Alexei Savich Voskoboi

    General (r) KGB. A comandat rezidenta KGB din Turcia, dupa care a fost propulsat de Iuri Andropov (atunci, director KGB) la conducerea unui directorat extern al securitatii sovietice. Este un apropiat al lui Evgheni Primakov – fost director-adjunct al KGB, ex-premier si actual presedinte al Camerei de Comert a Rusiei. De altfel, Voskoboi l-a consiliat pe Primakov in perioada 1991-1996, cand acesta a condus SVR  – spionajul extern rusesc desprins din KGB.

    SVR lucreaza in cooperare cu GRU – spionajul militar. La cei 81 de ani ai sai, Alexei Voskoboi e un tip energic. El a fost primul presedinte al Bancii Unirea, preluata de gruparea GRU-KGB si transformata in Nova Bank. Ulterior, inlocuit de Anatoli Patron, a ramas vicepresedinte. Batranul general este consilierul magnatului rus Arkadi Volski, presedintele Uniunii Antreprenorilor si Industriasilor din Rusia, prieten cu George Constantin Paunescu.

    Razboiul civil, traficantii rusi de arme si contrabanda cu pietre pretioase au ucis milioane de oameni si au inspirat filme hollywoodiene

    Prin „panza de paianjen” off-shore, rusii au expatriat sume mari. Consecinta? In 2006 a fost retrasa licenta de functionare a Nova Bank. Motivul: lichiditati scazute in urma transferului de bani in strainatate. Metoda de „albire” e clasica: investitii in foarte multe active fixe. Adica in terenuri si imobile. S-au adaugat si garantari suspecte de achizitii de carbune energetic rusesc. Pe care Alitrade AG si Global Corporation PTE Ltd. din Singapore (off-shore din retea) l-au vandut CET-urilor noastre. La preturi supraevaluate.

    Chestionat de EVZ, Boris Golovin se detaseaza: „Am fost cu Anatoli Patron la Banca Nationala, la guvernatorul Isarescu si l-am prezentat. Le-am ales-o pe doamna directoare, Zoe Dinescu, o buna profesionista. Am pus-o pe ea director la Nova Bank. Pe urma am vazut ca n-o asculta nici pe ea, nici pe mine si am zis „bai, eu ma retrag”„.

    Cel mai longeviv presedinte al CARR a fost afaceristul Constantin Samson. Fiul acestuia a fost nasit la cununie de Ioana Basescu, fiica presedintelui Romaniei. De numele lui Samson se leaga doua dosare penale instrumentate de DIICOT pentru fraude economice, scandalul „Fruvimed” si angajarea sotiei lui Nicolae Vacaroiu, presedintele Senatului.

    BARLOGUL LUI NITA

    „A dat in cap, dar e prietenul meu”

    Bucuresti. str. Radu Beller. 15 iunie a.c. Arunca vorbele din coltul gurii, smechereste. Debordeaza de ironie si-si exerseaza vocabularul chiar si cand striga la flacaul din spatele barului: „„Farmacie”, daca nu te indispun, adu-mi si mie tigarile din masina!”. Liviu Nita (foto) isi are cartierul general pe strada cafenelelor din zona Dorobanti, la km 0 al fitelor bucurestene.

    „Lavazza Caffe ii apartine, prin interpusi. Nita ne asteapta tolanit flegmatic pe scaunul sau. Vizavi de usa, la terasa, un brunet cat casa savureaza tacticos un esspreso. E Cornel Dinicu, „cercetasul” din Sierra Leone. Cu o ora inainte, EVZ il contactase telefonic. Dialogul, inregistrat atunci suna astfel:

    EVZ: Am inteles ca reprezentati interesele firmei Total Asset Management  GmbH (TAM).
    Cornel Dinicu: Asaaa…

    TAM vrea sa investeasca intr-o firma din Sierra Leone, motiv pentru care v-ati deplasat acolo.
    Cine v-a spus asa ceva? De unde aveti aceste date?

    Sunt mai multe date concrete. De exemplu…
    Nu, nu eu. Nu am fost acolo niciodata.

    Dar pe Liviu Nita il cunoasteti?
    Decat din vedere, asa…

    Stim ca dansul v-a intermediat plecarea in Africa.
    Intrebati-l pe el atunci. Haideti, buna seara!

    Seara insa abia incepea la „Lavazza Cafe”. „Hai sa ti-l prezint pe Cornel. Ma rog, o fi dat el in cap la oameni, intelegi? Dar e baiat deosebit si e prietenul meu, intelegi?”, suiera Nita. Cornel Dinicu intra si se asaza langa patronul lui. Dam mana: „Noroc. M-ai aburit la telefon mai devreme”. Dinicu face cu ochiul si mimeaza o eschiva: „Pai, frate, daca ma iei asa repede la telefon… Barem, daca ne intalneam si noi la o cafea, sa vorbim”. In mediul de afaceri petrolier, compania anonima TAM i se atribuie lui Liviu Nita. Oficial, el nu recunoaste nimic: „Are vreo importanta daca TAM este a mea sau nu?”.

    TAM si-a dezvoltat suveica din Romania prin firma bucuresteana (Total Corporate Investment Group) pe care o controleaza 100%. Aceasta a fost pusa pe piata in 2002. Initial, la vedere, aparea in acte Marian Moscovici, un avocat ploiestean apropiat de Liviu Nita.

    Ulterior, in 2006, dupa infiintarea TAM in Schwyz, Moscovici a cesionat participatiile catre off-shore-ul elvetian. Pentru doua sute de lei. Atunci a aparut un alt administrator al subsidiarei TAM din Bucuresti: Gheorghe Badescu. Potrivit politiei, intr-un alt caz, Badescu a fost urmarit penal pentru abuz in serviciu si complicitate la inselaciune, fiind scos ulterior din cauza.

    „La inceput, Total a facut consultanta imobiliara pentru Lukoil. Terenuri pentru benzinarii”, sustine Nita. Ocoleste subiectul fiduciarilor „paravan”, dar admite ca TAM este o rotita din angrenajul intereselor rusesti. Liviu Nita a absolvit Institutul de Marina „Mircea ce Batran”. Specializarea: ofiter de telecomunicatii.

    SCANDALUL „SUNOIL”

    Liviu Nita

    A fost arestat si condamnat, in 1999, pentru ca a emis cecuri fara acoperire in valoare de peste 60 de miliarde de lei, prejudiciind Rafinaria Petrobrazi (SNP Petrom). Anchetarea lui Nita a detonat un scandal national. S-a aflat ca banii castigati din capusarea Petrom ajungeau in conturile Partidului Democrat, aflat atunci la guvernare.

    Puntea de legatura intre Liviu Nita si PD era deputatul Corneliu Ruse, fost presedinte al filialei prahovene – decedat in 2005. S-au mai vehiculat numele unor importanti lideri PD: Radu Berceanu (atunci, ministrul industriilor), Nicolae Staiculescu (secretar de stat la Industrii) si Gheorghe Albu (deputat si trezorier PD). Asociatul lui Nita in firma Sunoil Company, prin care s-au dat tunurile, era chiar Boris Golovin (10a), prietenul sau. Schema „Sunoil” era clasica: lua carburanti de la Petrom cu bani putini si ii revindea mai scump altor societati de stat.

    IMPERIUL NEVAZUT

    Desi afacerile se deruleaza in spatiul mioritic, profiturile ajung in conturile elvetiene ale TAM – „firma-mama”

    DATORIA URSS. Prin subsidiara sa din Romania, TAM controleaza compania Global International 2000 SA, implicata in recuperarea unei datorii a URSS catre tara noastra. Metoda: retehnologizarea Electrocentrale Deva – al doilea producator national de energie electrica.
    In Global, asociatii TAM sunt Boris Golovin, Horia Bejan (ex-director de relatii internationale in Ministerul Industriilor) si E.C. Ziomar (casa de comert a gigantului nuclear rusesc ZIO Podolsk). In afacere si-a adus contributia colonelul (r) SRI Vasile Stanga, fost sef al Biroului de contraspionaj Rusi-Lipoveni.

    UMBRA OLIGARHULUI. Suveica TAM se ramifica in fabrica Robus Resita, care asambleaza autobuzele rusesti produse de oligarhul Oleg Deripaska. In business participa Boris Golovin impreuna cu fosta societate de stat, UCM Resita – preluata de „baiatul destept” Nicolae Bogdan Buzaianu, mogulul energiei.

    PROPRIETATI. In Romania, TAM stapaneste un vast imperiu imobiliar, grupat in alte trei firme. Intr-una, Total Hotels SA (un hotel in Ploiesti), Boris Golovin are 40%. El recunoaste toate asocierile cu TAM, dar evita sa spuna a cui e firma.

    ECHIPAMENTE MILITARE. Conexiunile TAM includ si compania greceasca Nik. Kioleidis SA, furnizor de trailere si camioane al armatei elene. Printr-o asociere egala cu TAM, grecii si-au deschis reprezentanta la noi.

    „OMUL NEGRU”. Recrutat strategic in schema TAM, Marius Stoicescu a fost seful Bazei de Aprovizionare a Petrom (BAF Petrom). Acum, el administreaza o societate (Sinalco Soft Drinks), detinuta de TAM (99%) si de un cetatean moldovean. In anii ‘90, sectia prahoveana UM 0215 („Doi s‘un sfert”) – serviciul de informatii al MAI – a monitorizat afacerile-capusa care parazitau BAF Petrom sub patronajul directorului Marius Stoicescu. Rapoartele „Doi siun sfert”, obtinute de EVZ, arata ca Stoicescu impreuna cu sefii SRI Prahova, Corneliu Paltanea, Gheorghe Dumitrache si Daniel Bucur, dezvoltasera o filiera de afaceri ilegale cu carburanti.

    In retea era bagat si Liviu Luca, sindicalistul-sef din Petrom. Intre timp, rapoartele „doi s‘un sfert” s-au musamalizat, Stoicescu a fost angajat de rusi director comercial la Lukoil, colonelul (r) Paltanea a fost numit directorul general al CARR, iar colonelul (r) Dumitrache a devenit cuscrul lui Liviu Luca.

    Poreclit „Omul Negru”, Stoicescu a condus, in guvernarea PSD, un departament din Corpul de Control al primului-ministru Adrian Nastase. In prezent, SRI-stii sunt anchetati penal pentru complicitate cu mafia petrolului.

    SIERRA LEONE

    Diamantele si razboiul civil

    Renumita pentru exploatarile sale diamantifere de suprafata, Sierra Leone este situata in vestul continentului african intre Guiana (la nord), Liberia (in sud-est) si Oceanul Atlantic (la vest). Fosta colonie britanica, si-a castigat independenta in aprilie 1961, iar primul presedinte al micii republici Sierra Leone a fost ales Siaka Stevens in 1971.

    Dar pacea a durat putin. Dupa mai multe puciuri militare a izbucnit razboiul civil in 1991, in urma atacurilor militare ale RUF (Frontul Unit Revolutionar). Conduse de Foday Sankoh – un fost caporal din armata Sierrei Leone – trupele  RUF  au fost o miscare de gherila finantata de Charles Taylor, fostul presedinte al Liberiei  RUF a ocupat satele din estul Sierrei Leone, castigand astfel controlul minelor de diamante din districtul Kono.

    RUF s-a aliat cu hunta militara sierra-leoneza (AFCR), condusa  de criminalul de razboi, Johnny Paul Koroma, iar razboiul civil s-a prelungit. Sfidand embargoul ONU, cel mai important rol in inarmarea rebelilor a fost jucat de celebrii traficanti de arme din spatiul ex-sovietic, Victor Bout sI Leonid Minin. Acestia erau platitI direct in diamante provenite din Sierra Leone. Timp de 10 ani, armele fabricate in Rusia au ucis aproape 2,5 milioane de oameni.

    Insurgenta RUF-AFCR s-a sfarsit la 18 ianuarie 2002, asa cum a declarat actualul presedintele al Sierra Leone, Ahmad Kabbah.

    Sierra Leone a primit de la Uniunea Europeana 8 milioane de euro pentru buna desfasurare a alegerilor prezidentiale si parlamentare ce vor avea loc pe 28 iulie 2007.

    Suprafata:  71.740 km patrato
    Populatie: 5.525.000 locuitori.
    Capitala: Freetown
    Limba oficiala: engleza

     

     

     

     

    @evz – Arhiva

  • Puterea Crucii

    Puterea Crucii

    Puterea Crucii

    La Universitatea Lenin din New York, în anul 1936, Beria (ministrul de interne al lui Stalin) le ținea studenților lecții de psiho-politică, cum să strivești un popor. Întâi și întâi să le distrugi inițiativele personale și mai ales personalitățile care se pot ridica din mijlocul lor, adică tezaurul de independență al gândirii. În fond, recomandarea directă și cinică ca să-i bagi pe oameni sub preșul ideologic ca pe un gunoi al istoriei. Și apoi, sublinia Beria, este absolut necesar să le alungi din suflet credința în Dumnezeu, căci cel ce crede, accentua el, nu mai poate avea frică de semenul său. Este furat de mirajul veșniciei. Pasul făcut înapoi din transcendență către specie, din înaltul Cerului în subsolul ființei, trebuia realizat ferm, fără de nicio ezitare. Omul cel nou, redus la reflexe strict biologice, trebuia să fie o simplă identitate nevetrebrată social, aflată în permanentă teamă față de semenul lui mai puternic. TEAMA, acestă teribilă armă ce poate conduce omul spre mizerabilitatea ființei! Nu teama obișnuită, pe care orice om o poate avea în fața imprevizibilului vieții, ci cea terorizantă, impusă de semenul tău mutant, pe care s-o respiri cu toată ființa, în orice clipă, până la totala paralizie a conștinței tale. Nici măcar teama supraviețuitorului, care totuși se mai luptă din instinct de conservare, cu ultimele lui puteri, având în colțul ochiului o lacrimă de speranță! Nu, ci acea teamă cumplită, intrată în fiziologia organismului unei lumi mutilate, care duce viețuirea omului la SUBVIEȚUIREA lui! Și-atunci „subviețuitorul” devine de bună-voie și nesilit de nimeni coparticipativ la răspândirea terorii, considerând-o pe aceasta normalitatea vieții lui.

    Intrați în familiile lor, în educația căminului, în cultură

    Și totuși ceva lipsea acestei terorizante ideologii, făcute cinic în numele egalității, fraternității și mai ales al umanității. S-a constatat că omul încă mai prezenta nebănuite rezerve de regenerare, ce nu puteau fi distruse doar prin teroare. Aici a fost sensul scrisorii liderului comunist Antonio Gramsci, adresată lui Stalin. Nu cu homo sovieticus se va realiza victoria marxismului în lume, sublinia acesta, atrăgând atenția că atâta timp cât proletarul occidental are suflet creștin, comunismul nu va putea triumfa nicicând. Marșul lung, a spus Antonio Gramsci, părăsind pe față și fără de temeri linia vechilor marxiști. Intrați în familiile lor, în educația căminului, în cultură, în învățământ și mai ales în artă! Acolo să infuzați încet și sigur, neobservat, dar letal în timp, noile idei! Numai așa se vor răstura de la sine toate valorile clasice în frunte cu creștinismul, care ne-au împiedicat până acum în izbânda marxismului în lume, sublinia liderul comunist italian. Și astfel, o nouă dictatură s-a născut! Cea fără de lacrimă, cum ar spune Huxley, crescută încet și pervers, sub umbrela democrației, a libertății și a drepturilor omului. Dar care om? Evident același om nou, fără de Dumnezeu, care revine în scenă puternic și fără scrupule, trăgând după sine un adevărat seism al ființei umane, un derapaj antropologic fără precedent și, mai ales, o mistuire satanică a condiției noastre creștine. Ordinul era clar, odată pentru totdeauna, de pe suprafața pământului trebuia să dispară homo religiosus, indiferent de credință și mai ales creștinii.

    Creștinii nu renunță la credința lor

    În cartea sa intitulată „Les martyrs”, Francois Rene de Chateaubriand vorbește la un moment dat de o adunare subpământeană a tuturor demonilor lumii cu stăpânul întunericului.

    „- Ce ne facem?” întrebă el din răsputeri pe toți cei adunați la chemarea lui făcută de urgență. „Creștinii nu renunță la credința lor și-și disprețuiesc viața de pe pământ, lăsându-se crucificați pentru Iisus?”

    O liniște adâncă de sfârșit de lume se așternu pentru o clipă în acele tenebre ale pământului. Demonii fuseseră surprinși atât de întrebare, cât și de starea cu care fusese pusă. Era pentru prima oară când stăpânul lor părea profund tulburat. Dar iată că din mulțimea aceea întunecată se auzi o voce.

    „- Nu fii îngrijorat, stăpâne! Eu am să-i trec prin foc și sabie!”

    Ceilalți demoni întorseseră capul mirați să vadă care este acela dintre ei care a îndrăznit să vorbească.

    „- Tu cine ești?” se auzi vocea ca un tunet în plină furtună a stăpânului tenebrelor.

    „- Eu sunt demonul omuciderii, măria ta!”, răspunse vocea.

    Cartea era scrisă în 1809

    Pentru o clipă m-am oprit din lectură și m-am uitat să văd când a fost publicată cartea pentru prima oară. Era scris anul 1809. Până la revoluția bolșevică din Rusia nu aveau să treacă decât 109 ani, dar startul fusese făcut deja în 1789, cu doar 20 de ani înainte, în timpul Revoluței Franceze. Demonul omuciderii se ținuse de cuvânt. O baie cumplită de sânge cuprinsese întreaga omenire și oare de ce? Oare ca să nu extirpe sufletul creștin din om?

    „- Stăpâne!”, se auzi din adunare o voce calmă, ce pentru o clipă avu rolul să liniștească rumoarea întregii adunări, care, cu ochii minții văzuse deja rodul omuciderii în lume.

    O frunte înaltă, cu părul alb, se ridică din întunericul sălii. „La fausse sagesse”, înțelepciunea falsă scrie Rene de Cheateaubriand.

    Din mulțimea aceea de infern se ridică un alt demon.

    „- Stăpâne al întunericului, eu nu am să-i omor, nu am să-i chinui, nu am să le fac nimic din toate acestea, dar AM SĂ-I CONVING!”

    „- Tu cine ești?”, întrebă surprins din nou stăpânul tenebrelor.

    „- Eu sunt demonul Rațiunii, stăpâne!”

    Și din nou un gând devastator m-a cuprins. Cum tocmai din această rațiune a izvorât din trecut până azi, cu șanse infinite spre viitor, lipsa oricărui proces de conștință, ca și cum Cain a lăsat în urma lui o întreagă civilizație a lipsei de remușcări. Dar iată că încă o dată din mulțimea aceea de infern se ridică un alt demon. De data aceasta era un tânăr cu părul buclat care-i cădea sălbatic pe spate.

    „- Stăpâne, eu nici măcar nu-i mai conving! Îi fac doar să iubească răul. Eu sunt cel mai tânăr demon, stăpâne! Sunt demonul pasiunii fără de Dumnezeu!”

    Dincolo de cuprinsul acelei minunate cărți ascultam o continuare a dialogului.

    Am închis cartea. Gândeam, aceasta este plămada din care s-a creat omul nou, cel care astăzi ne suprimă dreptul la credință, ne rătăcește sensul vieții și ne ascunde adevărul. Și parcă dincolo de cuprinsul acelei minunate cărți ascultam o continuare a dialogului.

    „- La orizont, stăpâne al întunericului, vom așeza o nouă tiranie, cea a științei fără de Dumnezeu! Tirania tehnologică, stăpâne! Ea va citi gândurile și visele acestor muritori și, mai presus de toate, le va șterge memoria! Vom avea oameni după chipul și asemănarea noastră! Și cine oare ne va sta împotrivă? Vom șterge tot, ca apoi să scriem noi în loc de Dumnezeu, marele neant!”

    Scrisul firav va distruge neantul

    Aici m-am trezit. Și mi-am adus aminte de ceva legat tot de scris și mai ales de limba noastră românească.

    „- Dane, tu știi când au scris basarabenii pentru prima oară cu caractere latine în limba română?”, m-a întrebat într-o zi Nicolae Dabija.

    „- Nu, nu știu!”, i-am răspuns surprins.

    „- În anul 1991, pe crucile din cimitir, aflate la căpătâiul mormintelor lor. Abia atunci au putut scrie!”

    Și-atunci mi-am dat seama că scrisul acela firav de pe cruce, ca un murmur către Dumnezeu, va distruge neantul ce ne înconjoară astăzi!

     

                Dan Puric

  • ”Atac la persoană” se relansează în presa online! Noi nu iertăm pe nimeni!

    ”Atac la persoană” se relansează în presa online! Noi nu iertăm pe nimeni!

    ”Atac la persoană” se relansează în presa online! Noi nu iertăm pe nimeni!
    Publicația va dezvălui pentru dumneavoastră întreaga ”caracatiță” a statului român și va scoate la iveală afacerile murdare ale politicienilor.
    ”Atac la persoană” vă va prezenta adevărata față a primarilor care conduc în acest moment Bucureștiul, legăturile pe care le au pentru supremație cu liderii clanurilor interlope, dar și aventurile extraconjugale pe care le întrețin departe de ochii lumii. Vizați vor fiși baronii locali care au împânzit instituțiile statului român.
    Vom afla pentru dumneavoastră tot ce politicul vrea să ascundă și vom face tot ceea ce ține de noi să vă arătăm adevărara față a partidelor care ne conduc și ne controlează viețile.
    Dacă aveți un pont despre orice persoană publică, vă rugăm să ne scrieți pe adresa de mail redactie@ataclapersoana.ro

  • Codrin Ștefănescu aruncă BOMBA: Vechiul PSD a murit din momentul în care i l-ați predat lui Iohannis!

    Codrin Ștefănescu aruncă BOMBA: Vechiul PSD a murit din momentul în care i l-ați predat lui Iohannis!

    Codrin Ștefănescu aruncă BOMBA: Vechiul PSD a murit din momentul în care i l-ați predat lui Iohannis!

    Se încing spiritele în politica PSD-istă. Trădătorii lui Liviu Dragnea care s-au lepădat de omul care i-a pus în posturi de conducere și care datorită lui încă mai ocupă funcții bănoase, încep să fie înlocuiți de oameni profesioniști și cu o coloană 100% verticală. Dornici să ducă România pe culmile cele mai înalte, acolo unde îi este locul, membrii Partidului Alianța Pentru Patrie îi asigură pe români că vine vremea schimbării și că viața acestora se va schimba în bine. Cel care i-a rămas loial lui Liviu Dragnea și care conduce această luptă împotriva trădătorilor țării nu este altcineva decât Codrin Ștefănescu. Acesta anunță că a început să scoată din lista lui de prieteni lingăii lui Iohannis.

     

    „Anunț! Azi am scos din lista de prieteni o sutā de PSD-isti de-ai lui Ciolacu, și am introdus de trei ori mai mulți APP-isti de ai mei! Pentru cei eliminați din listā sunt dator cu o explicație: am așteptat sā vā dumiriți, cā vechiul PSD a murit odatā cu condamnarea politicā a lui Liviu Dragnea! Odatā cu demisia mea! Și in momentul in care partidul a fost confiscat de o mânā de securistoizi și predat lui Iohannis! Unii dintre voi au înțeles asta, astāzi sunt alāturi de noi in #AliantaPentruPatrie!”, a scris pe rețeaua sa de socializare Codrin Ștefănescu.

    Politicianul susține că oamenii din jurul lor sunt cei care vor salva țara de lași, mincinoși și trădatori: „Ne continuām drumul spre recuperarea României, alāturi de români curajoși, curați și civili! Pe voi, cei care nu ați înțeles sau care acceptați conducerea securistā a PSD, v-am eliminat din viața mea, din listā și din tot! Drumurile noastre sunt total diferite, cred cu maximā convingere cā noua echipā a APP va mātura pe jos, in viitorul apropiat, cu șefii voștri sinistri și trădători! Iar cei care tolereazā și permit sā fie conduși de vânzātori sau agenți informatori, chiar își meritā soarta! Asta-i tot!”, încheie în stilu-i caracteristic, Codrin.

  • „Dragnea, trădat de pesediștii de azi de frică să nu își piardă ciolanul”-Codrin Stefanescu

    „Dragnea, trădat de pesediștii de azi de frică să nu își piardă ciolanul”-Codrin Stefanescu

    Mā întreb câteodată dacă știți câți l-au trādat. Am sā vā spun acum. Aproape toți! Toți cei care-i datoreazā funcțiile, pozițiile publice, carierele. Oameni pe care i-a promovat cu încredere, pentru care s-a bātut cu alții, cārora le-a oferit o șansā! Începând cu Ciolacu și terminând cu Neacșu, toți s-au dovedit lipsiți de caracter, trădători. Parlamentari, miniștri, secretari de stat, șefi de organizații județene, europarlamentari, toți mici la suflete, fricoși și vânzātori. Insecte, șerpi veninoși, papagali ridicoli.
    Insā nu l-au trādat oamenii! Mulți dintre ei ni s-au alāturat in partidul românesc #AliantaPentruPatrie! Mulți români sperā, cred cu tārie, vor sā ne recuperām țara din mâinile āstora! Iar curajul lor este de admirat.
    Viitorul este al nostru, vor, nu vor! Iar in viitor, Liviu o sā fie mult mai atent la oamenii ce vor fi promovați! Eu sunt lângā el permanent, am fost lângā el in momente cumplite și voi veghea de asemenea. Asta vā promit tuturor!
    P.S.   DEFINITIA TRADARII-DEX on line (aviz tov. Ciolacu si Tov. Neacsu)
    TRĂDÁ, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc.
  • Actuala guvernare…tragedie pentru ROMANIA

    Actuala guvernare…tragedie pentru ROMANIA

    Doi oameni au murit în această dimineață în incendiul de la spitalul din Ploiești. Românii intră în spitale cu speranța că se vor vindeca, iar după câteva zile sunt înmormântați. Aici ne-a adus guvernarea incapabilă care a lăsat sistemul de sănătate să se degradeze în așa hal, încât unitățile sanitare au devenit crematorii! Acești guvernanți au pe conștiință 26 de morți, victime ale unui total de 11 incendii de spital, toate având loc în doar un an de zile!

    Bolnavii intrați în acest sistem criminal nu au nicio scăpare, pentru că unde nu se moare de la flăcări, se poate muri de frig: pacienții din spitalul de la Lețcani au fost evacuați, din cauza instalației de încălzire care nu mai face față.

    România a ajuns săracă și bolnavă pentru că a intrat pe mâna unor vânzători de țară, cărora nu le pasă de viețile sau strigătul de disperare al românilor!

  • Cand tii neaparat sa ajungi la puscarie… il suni pe Radoi de la metrou

    Cand tii neaparat sa ajungi la puscarie… il suni pe Radoi de la metrou

    Stenograme consultate de G4Media.ro din ordonanţa DNA de inculpare a liderului de sindicat de la metrou, Ion Rădoi, arată că primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, ar fi întârziat în mod intenţionat să demoleze chioşcurile ilegale de la metrou de pe raza Sectorului 5.

    Potrivit documentului citat, Piedone i-ar fi cerut lui Rădoi să îi dea şi lui spaţii comerciale, la Izvor, în schimbul ne-demolării.

    Alţi primari le-au demolat după notificările primite de la Metrorex, precum Daniel Băluţă de la Sectorul 4, Clotilde Armand de la Sectorul 1 sau Radu Mihaiu de la Sectorul 2.

    „Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că primarul sectorului 5 Bucureşti, Popescu Cristian împiedică din diferite motive sau întârzie emiterea dispoziţiilor de demolare a spaţiilor comerciale ce funcţionează ilegal la Metrou.

    În contextul demarării procedurii Metrorex de eliberare a spaţiilor comerciale de la metrou care funcţionează în mod nelegal, la data de 27.05.2021, primarul sectorului 5 Popescu Cristian „ Piedone” i-a pretins lui Rădoi Ion, liderul sindicatului USLM, să-i dea „jumătate din spaţiile comerciale de la Izvor”, urmând ca în schimb să amâne sau să refuze emiterea dispoziţiilor de demolare a spaţiilor de la Metrou aflate pe raza sectorului 5 (staţiile de la Izvor, Eroilor, Eroii Revoluţiei). Rădoi Ion a fost de acord cu propunerea primarului Sector 5, „plusând”, spunându-i că „o jumătate de staţie întreagă îi dă.”:

    onvorbirea telefonică purtată de la data de 27.05.2021, la ora 18:38:05, de Minea Elena Claudia (partenera liderului de sindicat Ion Rădoi – n.r.), notată MEC, utilizatoare a postului telefonic XXXXXX, care este apelată de către Cristian Popescu Piedone, notat Piedone, utilizator al postului telefonic XXXXXXX (…)

    Precizez că în această convorbire, numărul de telefon XXXXXX este utilizat de Ion Rădoi.

    Ion Rădoi: Să trăiască, domn primar! Rădoi la telefon!

    Piedone: Vă salut! Cu cine am onoarea?

    Ion Rădoi: Rădoi la telefon, Rădoi! Dacă am văzut că nu se poate discuta pe numărul meu, zic stai mă puţin că…

    Piedone: Dar cine sunteţi? Spuneţi-mi şi mie cine sunteţi!

    Ion Rădoi: Nea Ion Rădoi de la metrou!

    Piedone: Aaa, Rădoi de la Metrou!

    Ion Rădoi: Da, ăla, prăpăditul ăla!

    Piedone: Păi nu răspund mă, eu n-am nici o, nu te am în memorie, scuză-mă! Eu răspund la toate numerele şi acum te-am sunat….

    Ion Rădoi: Păi n-ai de unde că toată ziua am încercat pe numărul meu, ăsta e al soţiei!

    Piedone: Dar de ce nu ai discutat cu fetele mele să spui că eşti Rădoi?

    Ion Rădoi: Păi n-am discutat cu ele! Am discutat direct pe telefon…

    Piedone: Păi trebuia să le spui bă sunt Rădoi, dă-i lu ăla să vorbesc şi eu cu el!

    Ion Rădoi: Eh!

    Piedone: Deci tati, ce-am făcut? Am dat înapoi toate astea! Eu nu intru, nu intervin până nu am dispoziţia primarului general! Momentan e linişte, da?

    Ion Rădoi: Auzi…

    Piedone: Eu am dat decât somaţii, dar nu dispoziţie!

    Ion Rădoi: Domn primar….

    Piedone: Rădoi de la metrou (către o altă persoană)!

    Ion Rădoi: Îhhh…domn primar…Îhh…

    Piedone: Da!

    Ion Rădoi: Nu ştiu că am fost acolo, am vorbit cu băieţii, am văzut că sunt în echipă, ce am văzut eu, cei 2…

    Piedone: Da!

    Ion Rădoi: Da şi eu dacă nu ar fi trebuit să le cer, ia daţi-mi mă şi mie o somaţie de la ăştia, o copie după somaţiile alea…

    Piedone: Aveţi o copie după somaţii să i-o dăm şi lui Rădoi? Auzi mă?

    Ion Rădoi: Da, zi tu!

    Piedone: Am înţeles! Cel mai tare sindicat de la metrou!

    Ion Rădoi: Păi nici nu există altul!

    Piedone: Cel mai tare sindicat de la metrou!

    Ion Rădoi: Au şi directorii (neinteleigibil) acolo!

    Piedone: Am înţeles! Tu o să rezişti, ascultă ce îţi spun! Tu o să rezişti! Se schimbă (neinteligibil), dar tu o să rezişti!

    Ion Rădoi: Da!

    Piedone: După ce o să învii, îmi dai şi mie o jumate de staţie la Izvor şi mie?

    Ion Rădoi: O juma de staţie întreagă îţi dau!

    Piedone: Hai, te iubesc, stai liniştit! Deci, fratele meu şi ai văzut că, mă tu ai văzut reacţia mea şi a lui Negoiţă, da? Noi vorbim de cerebral, nu vorbim de ….

    (…)

    Piedone: Rădoi, gândeşte-te că frati-miu a, s-a născut în metrou şi a ieşit la pensie în metrou!

    Ion Rădoi: Da mă, ştiu! Lasă-l să-i dea Dumnezeu sănătate! De parcă nu ştim! Dar n-am avut noi, noi n-am avut niciodată şi vreau să spun că tu m-ai mai ajutat o dată, când vorbeam despre prima şi de alea, alea, nu are rost să vorbim prea mult…

    Piedone: Da!

    Ion Rădoi: Când am ajuns pe la Eforie cu alte nebunii..

    Piedone: Da!

    Ion Rădoi: Plecat din ţară şi…

    Piedone: Deci, tati, bazează-te pe mine, atât îţi spun! Şi las-o în înţelepciunea legii s-o rezolve pentru că eu îs pe lege şi le-o dau pe lege înapoi, da?

    Ion Rădoi: Da!

    Piedone: Cum tu le-o dai la ăştia care-i acţionezi în judecată şi le ceri daune şi toţi la toţi primarii…

    Ion Rădoi: Exact! Paişpe le …

    Piedone: Eu aşa îţi dau ţie, da? (neinteligibil) Cine?

    Ion Rădoi: Negoiţă! Că i-am zis pe nume!

    Piedone: Păi stai puţin! Negoiţă nu-i cu tine?

    Ion Rădoi: Ba da! Păi lucrează la fel ca tine!

    Piedone: Păi asta tre să-i spui! Acuma, fără lipsă de modestie, în Bucureşti astăzi, dar în Bucureşti astăzi, orice măsură, orice unitate de măsură ai avea, sunt 2 primari, Negoiţă şi Piedone! Şi mai e Băluţă, dar Băluţă e un tip care se dă după ploaie!

    Ion Rădoi: A cam semnalizat la stânga şi a luat-o la dreapta, ştii cum zicem noi în transporturi!

    Piedone: Nu e bai, nu e bai!

    Ion Rădoi: Nu e voie! Nu e voie să faci asta! Dar nu e mă, nu e  bărbat, n-a fost bărbat să faci asta, dar ce ai mă, de ce te fereşti mă, de ce faci lucrul ăsta? Că, bun, o să-l târâm prin nişte procese, nişte d-astea, una, alta, dar la ce-ţi foloseşte mă? La ce-ţi foloseşte? Tâmpenia asta!

    Piedone: (neinteligibil).

    Ion Rădoi: Da, mă, lasă mă, voi aveţi (neinteligibil)?

    Piedone: Ai grijă!

    Ion Rădoi: Nu mă interesează mă că lasă că vorbesc după telefonul lui nevastă-mea şi bine că e şi al tău ascultat, nu contează! Băi, tu cu ăsta aveţi (limbaj trivial)! Sunteţi bărbaţi!

    Piedone: Da,da da!

    Ion Rădoi: Ştiţi ce trebuie să faceţi! De asta vă zic direct, nu mă interesează că înregistrează pe (limbaj trivial)!

    Piedone: Ee, te mai doare-bască, ce mai!

    Ion Rădoi: Da, să ai succes în continuare că ştiu că eşti şi tu ciupit şi muşcat de colo de fund!

    Piedone: Da, da, da.

    Ion Rădoi: Dar nu mă interesează asta pentru că o să-şi dea Dumnezeu sănătate că bine faci, bine găseşti!

    Piedone: Te iubesc! Vorbim!

    Ion Rădoi: Vorbim, numai bine şi multă sănătate!

    Piedone: Oricând sunt lângă tine, ştii lucrul ăsta, nu?

    Ion Rădoi: Numai bine, sigur!

    Piedone: Şi dacă sunt obligat să-ţi fac rău, te anunţ cu o sută de ani înainte, da?

    Ion Rădoi: Da, da, da!

    Piedone: Sănătate!

    Ion Rădoi: Toate cele bune, mulţumesc mult! Sănătate!

    În aceste împrejurări, în contextul în care exista suspiciunea ca o parte din spaţiile comerciale aflate la Metrou pe raza sectorului 5  să intre în folosinţa primarului sau a rudelor acestuia, au fost efectuate investigaţii în teren- în staţiile de metrou cu spaţii comerciale de pe raza sectorului 5, ocazie cu care s-a constatat că nu au intervenit modificări ale spaţiilor comerciale, în sensul înfiinţării unor spaţii noi.

    În contextul în care la data de 18.06.2021, Rădoi Ion şi Minea Claudia au aflat că Primarul sectorului 5 a trimis din nou notificări spaţiilor comerciale, cu privire la desfiinţarea lor, Rădoi Ion a intenţionat să se întâlnească cu Primarul sectorului 5 pentru a ajunge la o înţelegere” – este un fragment din ordonanţa de inculpare a lui Ion Rădoi şi care conţine stenograma unei discuţii dintre Ion Rădoi şi primarul Piedone purtate pe telefonul partenerei lui Rădoi şi interceptate de DNA.

    Negoiţă ar fi jucat la cacealma

    În schimb, primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, i-ar fi spus lui Rădoi să facă o comisie şi să vadă dacă pot să nu demoleze unele spaţi comerciale, mai puţin cele care nu au avize ISU.

    „Ce e cu pericol de la ISU, pe ISU acolo nu,…doamne fereşte, se întâmplă ceva, mă duc ca Piedone în pârnaie şi nu…am copii de crescut”, i-ar fi spus Negoiţă lui Rădoi.

    Negoiţă l-a sfătuit pe Rădoi să-i facă plângere penală directorului Metrorex, dacă demolează chioşcurile fără autorizaţie de demolare. „Soluţia constiturii unei comisii care să analizeze situaţia a fost una de faţadă, Rădoi Ion confirmând în discuţiile cu ceilalţi lideri de sindicat Artimon Marian şi Dumitrică Constantin că Negoiţă Robert a spus că nu se implică în demolarea spaţiilor comerciale de la Metrou„, se arată în ordonanţa DNA.

    Taxe percepute de Rădoi pentru magazinele de la metrou

    Procurorii DNA susţin că Rădoi percepea taxe între 5000 şi 200.000 de euro ca să sub-închirieze spaţiile comerciale de la metrou.

    „În situaţia în care unii comercianţi aveau dificultăţi financiare în a continua activitatea, spaţiile comerciale erau să fie preluate de apropiaţi ai liderului de sindicat Rădoi Ion, fie „cesionate” către alte persoane interesate să le exploateze, în schimbul unor sume mari de bani cuprinse între 5000 şi 200.000 euro fără TVA, Sindomet (firma sindicatului – n.r.) acceptând cesiunea spaţiilor comerciale în condiţiile în care îi era interzisă cesiunea drepturilor şi obligaţiilor, fără notificarea Metrorex”, se arată în ordonanţa DNA.

    „În alte situaţii, spaţiile comerciale, deşi erau închiriate de anumite societăţi comerciale (societăţi deţinute de membrii familiei concubinei liderului Ion Rădoi şi de apropiaţi ai acestuia – cazul lui Tiberiu Belovan) erau date spre a fi folosite unor alte persoane, chiar în lipsa încheierii de acte de cesiune sau de subînchiriere, în schimbul unor sume de bani plătite lunar lui Minea Claudia (partenera lui Ion Rădoi – n.r.), Tiberiu Belovan şi Guşatu Victor”, se mai arată în ordonanţa DNA.

    Procurorii susţin că o parte a magazinelor de la metrou, de la Unirii 1, erau ale concubinei lui Rădoi. „În fapt, magzinele pe care nu le doreau demolate aparţineau concubinei acestuia Minea Claudia şi lui Gheorghe Jean, persoană care deţinea în fapt magazinul Fornetti şi care îi plătea, în schimb, lui Minea Claudia o sumă lunară de peste 10.000 de lei”, potrivit documentului DNA consultat de G4media.ro.

    Liderul de sindicat de la metrou, fostul deputat PSD Ion Rădoi, a fost inculpat de DNA și plasat sub control judiciar pentru folosirea influenței de lider sindical  și pentru șantajarea ministrului Transporturilor Cătălin Drulă și a directorului Metrorex Ștefan Paraschiv, potrivit unui comunicat al DNA.

    Astfel, Rădoi și-ar fi folosit influența pentru a menține chioșcurile amplasate ilegal din 2018, când a expirat contractul de asociere în participațiune dintre Metrorex și firma sindicatului. Din închirierea chioșcurilor ilegale, Rădoi ar fi obținut 10 milioane de lei.

    Liderul de sindicat de la metrou este acuzat și că i-a șantajat pe ministrul Transporturilor Cătălin Drulă și pe directorul Metrorex Ștefan Paraschiv prin blocarea transportului subteran pe data de 26 martie 2021 cu scopul de a-i determina să nu evacueze chioșcurile ilegale.

    sursa g4media