„Șapte dintr-o lovitură” ! declară doamna Premier

0
5439

Premierul Viorica Dăncilă a declarat la ședința Guvernului din data de 22.02 a.c. :

”Am promis încă din prima ședință de guvern că vom face o modificare în ceea ce privește Declarația 600. Declarația 600 este un subiect de mare interes pentru mulți români. Guvernul va introduce astăzi în dezbatere publică varianta declarației, urmând ca cele mai bune propuneri să fie asumate și incluse în cadrul proiectului final.

Plățile pentru impozitul pe venit., CAS și CASS în cursul anului se fac la venitul estimat pentru anul curent, nu la venitul realizat în anul precedent. Există un singur termen de plată, respectiv până la data de 31 martie a anului următor celui în care se realizează venitul, în loc de cinci termene de plată. A fost eliminată obligația de a efectua plăți anticipate, ceea ce conduce la eliminarea dobânzilor și penalităților pentru neplata la aceste termene. Contribuabilul poate alege să efectueze plăți oricând în cursul anului, care vor conduce la posibilitatea resurselor financiare în cursul anului, în funcție de necesităților proprii ale contribuabilului. Se acordă bonificație, adică se reduce suma de plată pentru efectuarea plățuilor înainte de termenul limită.”

Potrivit doamnei premier, contribuabilii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la organele fiscale, ci vor putea depune declarația unică on-line, astfel doamna premier a declarat:

”Încurajăm depunerea declarațiilor în mediul online și pentru acest lucru vom acorda o bonificație. Încadrarea ca plătitor de CAS sau CASS se face în funcție de venitul estimat pentru ANUL ÎN CURS, independent de venitul realizat în anul precedent. Calitatea de asigurat se dobândește de la data depunerii declarației, nu de la data efectuării plății, ca în prezent. Persoanele cu venituri mici sau fără venituri sunt asigurate în sistemul de sănătate timp de 12 luni dacă plătesc CASS la nivelul a șase salarii minime brute, adică 1.900 de lei, față de nivelul a 12 salarii minime, cât plătesc în prezent.”

Astăzi doamna premier a comunicat presei că intenționează să restrângă într-o singură declarație toate cele șapte declarații ce privesc dările contribuabililor .         „Șapte dintr-o lovitură” precum Croitorașul cel Viteaz.