Regimul impus de Gilbert nu este o simplă angajare, ci o dictatură a muncii brute, unde disciplina este menținută cu un pumn de fier, fiind descris ca fiind „mai rău decât Ceaușescu”. Cine calcă strâmb este executat verbal instantaneu: patru muncitori prinși la o țigară în timpul interviului au fost „luați la 210” și avertizați dur că o astfel de atitudine înseamnă eșec total pe șantier.
Supravegherea este totală și neiertătoare. Gilbert a instalat un sistem de control prin care „spioni” infiltrați pe șantiere verifică și monitorizează fiecare mișcare a muncitorilor, sub pretextul necesității absolute de productivitate. Nu există loc de scăpare sau de intimitate; frica este instrumentul principal de management.
Ierarhia puterii este una brutală. Gilbert îi umilește pe cei care „fug de cameră”, somându-i să nu le fie rușine cu el, ci de nume grele din lumea interlopă precum Bercea Mondialul sau Costeluș. Totuși, acest lider autoritar își cunoaște stăpânul: există o persoană atât de periculoasă încât Gilbert se teme și să-i pronunțe numele, fiind conștient că o singură greșeală l-ar face pe acesta să-l „desființeze” pe loc.
Motivarea este pur tranzacțională și agresivă. Muncitorilor li se aruncă în față promisiunea unor sume de 6.000, 7.000 sau 8.000 RON, dar numai în schimbul unei supuneri totale. Ca dovadă de control, acesta le flutură prin față un „fluturaș” de salariu, cerându-le imperativ să recunoască adevărul în gura mare: „Spuneți mai tare să vă audă lumea!”. Pe șantierele lui Gilbert, ori ești o mașină de produs bani sub supraveghere strictă, ori ești „desființat” de forțe pe care nici el nu îndrăznește să le numească.
