Sub masca „administratorului model” și a austerității trâmbițate de la Oradea, Ilie Bolojan a reușit o performanță politică demnă de cele mai obscure epoci ale nepotismului: colonizarea completă a structurilor guvernamentale cu o rețea de încredere, transformând Palatul Victoria într-o filială a Consiliului Județean Bihor. În timp ce românilor li se vorbește despre reformă și tăieri de cheltuieli, „Rețeaua Bolojan” se instalează confortabil pe salarii care sfidează bunul simț, variind între 20.000 și 50.000 de lei pe lună.
Este scandalos cum funcții cheie în statul român au devenit monedă de schimb pentru loialitatea față de „baronul de Bihor”. Nume precum Alina Silaghi sau Adrian-George Foghiș încasează lunar până la 50.000 de lei, sume amețitoare care ar trebui să justifice o competență rară, nu doar un stagiu de pregătire la ADLO sau în zona metropolitană Oradea. Această „transferare” masivă a aparatului administrativ local la nivel central ridică o întrebare legitimă: mai este vorba despre meritocrație sau despre o simplă rețea de interese transpusă de la nivel regional la nivel național?.
Faptul că Mihai Jurca coordonează Cancelaria Prim-Ministrului, iar Ioana Ene Dogioiu este vocea Guvernului, arată clar că Bolojan nu caută colaboratori, ci executanți fideli pe care i-a testat în „laboratorul” de la Oradea. În spatele imaginii de tehnocrat sever, se ascunde un politician care își securizează puterea prin plasarea strategică a oamenilor săi în puncte nevralgice: Finanțe, Cultură, Achiziții Publice și Monitorizarea Companiilor de Stat. România nu are nevoie de o „Oradea 2.0” plătită din banii tuturor cetățenilor, ci de instituții care să funcționeze independent de „rețelele de încredere” ale unui singur om.
