RADU PETROVICI este noul manager interimar al TEATRULUI NAȚIONAL DE OPERETĂ ŞI MUSICAL „ION DACIAN”

0
362

RADU PETROVICI ESTE NOUL MANAGER INTERIMAR AL TEATRULUI NAȚIONAL DE OPERETĂ ŞI MUSICAL „ION DACIAN”

 

Potrivit ordinului Ministerului Culturii nr 713, din data de 07 noiembrie 2023. contrabasistul Radu Petrovici este noul manager interimar al Teatrului Național de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, asigurând conducerea interimară a instituţiei, începând din data de 8 noiembrie 2023. Nominalizarea lui Radu Petrovici aduce o notă proaspătă și inovatoare în lumea managerială a instituției, marcând o premieră prin faptul că este prima persoană provenind din cadrul orchestrei teatrului care accede într-o astfel de poziție de conducere.

 

Noul său rol ca manager interimar îl va plasa într-o poziție cheie pentru dezvoltarea și consolidarea Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”. Cu o bogată experiență artistică și o pasiune profundă pentru arta spectacolului, Radu Petrovici este hotărât să continue tradiția de excelență a teatrului, consolidând relațiile cu publicul și contribuind la diversificarea repertoriului artistic prin noi direcții creative. Despre misiunea primită Radu Petrovici declară: „Provin dintr-o familie cu rădăcini adânci în domeniul muzical, dar și în pedagogia muzicală, iar atmosfera din mediul familial m-a inspirat să cultiv abilități în sfera managementului și organizării programelor cultural-artistice. Această direcție m-a ghidat către o carieră de succes atât în calitate de muzician, cât și de manager de proiect. Am intenția de a valorifica pe deplin această experiență acumulată și toate cunoștințele dobândite, având ca scop contribuția mea în calitate de manager interimar al Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”. Prin viziunea mea, a abilităților de leadership și a expertizei mele, îmi doresc să asigur o conducere eficientă, culminând în rezultate de succes pentru instituție.”

Radu Petrovici este o prezență constantă în familia Teatrului Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” încă din 1998, când s-a alăturat orchestrei ca instrumentist. Din anul 2015, a evoluat în cadrul Orchestrei instituției, în calitate de șef partidă la contrabas. Înainte de această perioadă, a construit o carieră muzicală de succes ca membru al orchestrei Kuorchester-Badwildbad din Germania.

Noul manager al Teatrului Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” este şi fondatorul MH Orchestra, unica orchestra de muzică de salon din România, alături de care a derulat mai multe proiecte ce au avut ca scop popularizarea şi revigorarea tradiţiei orchestrei de salon, concept specific sălilor de bal din Germania, Austria şi Elveţia. Cel mai recent turneu coordonat de Radu Petrovici, s-a derulat sub titulatura Timeless Mood şi a adus muzica orchestrei de salon în Bucureşti, Ploieşti, Piteşti, Sibiu şi Braşov.

 

Întemeiat în anul 1950 Teatrul Național de Operetă şi Musical „Ion Dacian” este una din instituţiile lirice de referinţă şi tradiţie ale ţării. Alături de piesa de rezistenţă a celei mai recente stagiuni, musicalul „Rebecca” (2023) şi premiera mondială „Jack, între dragoste şi nebunie” (2022), repertoriul instituţiei include multe alte titluri celebre ca: „My Fair Lady”, „Secretul lui Marco Polo“, „Voievodul ţiganilor”, „Kiss Me, Kate!”, „Ţara surâsului” şi „Liliacul”.