Piedone, din nou în fața judecătorilor

0
170

Pe lângă procesele pe care le are în calitate de fost primar al Sectorului 4 și 5, Cristian Popescu Piedone este acum citat în instanță din cu totul alte motive.

Se pare că fostul edil nu și-a plătit datoriile pe care le are pentru furnizorul de energie și de aceea trebuie să se prezinte în fața instanței. Acesta se află în prezent după gratii, fiind condamnat definitiv în dosarul Colectiv, la patru ani de închisoare cu executare.

Cristian Popescu Piedone, cu datorii către furnizorul de energie

Potrivit informațiilor de pe portalul instanțelor de judecată, Piedone nu și-ar fi achitat facturile la gaze naturale, astfel că societatea comercială a fost nevoită să apeleze la autorități pentru a-l executa pe acesta, potrivit spynews.ro.

În luna mai a acestui an, fostul edil a Sectorului 4 și la momentul deciziei, primar al Sectorului 5, a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare, după ce în primă instanță a primit opt ani și șase luni de închisoare pentru abuz în serviciu.

Cristian Popescu Piedone s-a predat autorităților imediat după aflarea sentinței.

„Este crucea pe care Dumnezeu mi-a dat să o port. Astăzi, prin condamnarea mea, m-aş putea jertfi. Dacă aş putea să înviu cele 64 de victime, nu aş ezita. Sunt alţii care stau ascunşi în spatele paravanelor. Mă duc cu demnitate, onoare şi respect, dacă justiţia a considerat asta.