Căpitanul Florian Mihăilă care lucra la o unitate militară din Sibiu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce judecătorii Tribunalului Galați au stabilit că acesta a fost implicat în rețeaua de proxenetism în care mai multe tinere, printre care și minore erau obligate să se prostitueze în saloane de masaj.
Procurorii DIICOT Galați au organizat mai multe descinderi la începutul lunii februarie, la mai multe locuințe din Galați și Sibiu și au ridicat mai multe persoane, bănuite a fi implicate în rețeaua de trafic de persoane și trafic de minori, din care făcea parte și căpitanul sibian.
Procurorii au argumentat că în cursul lunii noiembrie 2014, Mihăilă Florian a aderat la un grup infracţional organizat, anterior constituit din gălăţenii Bunduc Ionelia Livia, Bunduc Anamaria şi Duca Laurenţiu şi a recrutat mai multe tinere, printre care se numără şi minore, din Galaţi şi din Sibiu, care apoi au fost silite să practice prostituţia în saloane de masaj de pe raza municipiului Sibiu.
Din activitatea de prostituţie a victimelor, membrii grupării au obţinut însemnate sume de bani, respectiv de peste 3.000 de lei zilnic.