Gheorghe Dinică – ultimul boem autentic al scenei românești
A fost odată ca niciodată un actor care n-a jucat roluri, ci a devenit ele. Gheorghe Dinică n-a fost doar un nume pe afiș sau o voce inconfundabilă. A fost un simbol. Un om care a știut să fumeze o țigară cu o eleganță de gangster balcanic, să tacă apăsat și să spună o mie de replici dintr-o privire. A iubit teatrul cu o demnitate care azi pare ireală. A urcat pe scenă fără emfază, dar cu o greutate pe care doar marii o pot purta.
S-a născut pe 25 decembrie 1933, în București, într-o familie modestă. De Crăciun, cum îi plăcea să spună. În acte, figurează cu 1 ianuarie 1934, cum se întâmpla adesea în acea vreme, dar Gheorghe Dinică n-a avut niciodată îndoieli: ziua lui era pe 25. N-a avut pile, n-a avut bani, dar a avut foc. În 1961, a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, în aceeași generație cu Marin Moraru și Mircea Albulescu. Era un altfel de actor – nu frumos de revistă, ci carismatic până la măduvă. Te hipnotiza. Îți dădea senzația că poate intra în orice piele: hoț de buzunare, mafiot, filosof sau nebun îndrăgostit.
Pe marele ecran, Gheorghe Dinică a strălucit în peste 60 de filme. Cine nu-l știe pe Lică din Moromeții, pe Ghiță Pristanda din O scrisoare pierdută, pe Suțu din Filantropica sau pe Tică din Cel mai iubit dintre pământeni? A jucat cu o naturalețe care făcea uitată camera de filmat. Nu juca pentru premiu sau cronici, ci pentru adevăr.
A fost un om al vremurilor vechi, cu gesturi fine și replici cu greutate. Nu se grăbea să placă, dar reușea să cucerească. Avea un respect aparte pentru meserie, colegi și public – fără spectacol, fără aplauze gratuite. Mergea la teatru ca la slujbă, cu o precizie aproape monahală. Nu căuta lumina reflectoarelor, dar acea lumină îl căuta mereu pe el.
S-a stins pe 10 noiembrie 2009, dar vocea lui răgușită încă răsună în memoria românilor. A lăsat în urmă nu doar roluri, ci o lecție: că poți fi mare fără să fii strident. Că poți fi iubit fără să te explici.
Gheorghe Dinică n-a fost un actor. A fost o epocă.
