Daniel Pancu – sau cum să ratezi flagrant principiile de bază ale antrenoratului
În urmă cu doar 2 zile, fostul selecționer al României U21 venea în platou la Digi și, timp de ~20 de minute, făcea o serie de declarații cel puțin surprinzătoare referitoare la comportamentul nesportiv al “tricolorilor mici” precum și la lipsa de profesionalism a acestora chiar în timpul desfășurării EURO.
“Le-am zis la 23:00 stingerea, ca să mă duc la 23:20 să-mi iau un pahar cu apă și să văd cum un jucător era la masaj și alți 3 umblau pe holuri.”�“I-am rugat fără telefoane la antrenament și când ajungeam acolo îi mai vedeam pe câțiva.”�“Când primea unul maiou diferit, de rezervă – gata, scădea nivelul antrenamentului.”�“Legat de Cîrjan, îmi mențin părerea. Suntem incompatibili, cu el în teren n-am marcat niciun gol, în caz că nu știați, mai departe… alegerile mele se respectă, nu se discută.”
Practic, declarații prin care Daniel Pancu dorește să scoată la iveală mai multe dedesubturi neștiute de publicul larg despre atmosfera din cadrul Naționalei, subliniind ideea că micile detalii fac diferența.
În astfel de situații este foarte greu să te pronunți. Dacă Pancu are dreptate sau nu, asta știu doar jucătorii, staff-ul și Mihai Stoichiță. Dar chiar și așa, având în vedere dorința arzătoare de “a da din casă”, precum și tonul destul de agresiv și decis, n-au cum să nu te facă să-ți pui niște semne de întrebare:
În primul rând, Pancu acuză lipsa de profesionalism a tinerilor și indisciplina acestora – comportament nesportiv. Dar cam cât de hilară este o astfel de declarație din partea unui antrenor care a fost absent la 2/3 meciuri de la EURO, fiind suspendat din cauza unui derapaj ce mai degrabă te duce cu gândul la un antrenor respectabil din divizia C, nicidecum la unul ca Guardiola. Hoțul strigă hoții.
Ieșirea din decor despre care vorbeam mai sus nu doar că nu este regretată de Pancu, ba din contra: “Eu, cu Elveția, cu riscul de a fi considerat ‘nebunul Europei’, eu intru și fac diferența. Șansele noastre de calificare fără ca eu să fi intrat pe teren, erau 10%.” Așa arată declarația unui selecționer care intră pe teren în minutul 28, sare la gâtul arbitrului, este eliminat și își lasă elevii într-un moment decisiv… singuri.
Presupunând că tot ceea ce spune fostul selecționer este adevărat, ce denotă asta despre maturul, adultul, părintele care se vrea a fi Pancu pentru niște “underi”? În momentul în care nu reușești să te impui în fața unor “juniori”, poate că ar trebui să îți dea de gândit că metodele pe care le folosești nu sunt cele mai bune. E ca și cum ți-ai trimite copilul de clasa a 2-a în tabără, iar învățătoarea ar fi scandalizată că bea și fumează. Da, este vorba și de educația și bunul simț al copilului, dar până la urmă de asta este lăsat în grija unui matur – să aibă grijă de el.
Pe tot parcursul discursului furibund, “Panco Italiano” nu afirmă în absolut niciun moment că poate a greșit și el. NICI MĂCAR O DATĂ. De vină sunt jucătorii și staff-ul, dar el nu. Repet, vorbim de un om care a stat 2 meciuri din 3 în tribune. Nu poți să te speli pe mâini de orice responsabilitate, să cauți vinovați în stânga și în dreapta, să acuzi la final jucătorii, atâta timp cât tu ai reușit să scoți 0 puncte în grupă. Este inacceptabil. Iar dacă vă gândiți să săriți la gâtul nostru cu “greutatea” grupei, amintiți-vă: am bătut Anglia și Croația cu Rădoi, iar cu Mutu “ne-am luat de gât” cu Țările de Jos și Germania. Am făcut și puncte și am și jucat fotbal.
Și ca tot vorbim de “jucat fotbal”. Cum poți să reafirmi faptul că ești “incompatibil” cu Cîrjan, când tu faci anti-fotbal în toate cele 3 partide? Ce stil de joc a avut această Națională “făcută după chipul și asemănarea mea; este creația mea din cap până-n picioare” (Pancu). Atunci, să recunoaștem că am avut o selecționată care a jucat fotbal fix 15 minute și care în rest s-a baricadat și a terminat turneul în genunchi.
Adevărul, din nou, nu îl vom ști niciodată… sau poate peste ani, la un podcast, vom afla mai multe. Până atunci rămânem cu o atitudine mai mult decât surprinzătoare a unui om rămas proaspăt fără loc de muncă, dar de care suntem foarte curioși cât de rapid își va găsi o nouă echipă. Cine e de acord cu astfel de comportament și ce “simbioză” va putea să creeze Pancu cu viitorii săi jucători?
