Comunicat Sintax 2010

0
81

 

 

 

Viceprimarului Dimitriu i s-a cerut să facă dovada că în instanță are calitatea de reprezentant al Consiliului Local!

 

Din păcate, constatăm că Sindicatul SINTAX 2010 continuă să fie vizat  fără voie de unele jocuri politice de care înțelegem, în continuare,  să ne delimităm în mod categoric.

 

Miercuri, 21 iulie 2021, a fost primul termen de judecată în dosarul nr. 886/91/2021, aflat pe rolul  Curții de Apel Galați în care se judeca cererea de recurs  declarat împotriva sentinței civile nr. 318/23.06.2021, prin care s-a decis suspendarea  executării Hotărârii nr. 101/2021 prin care s-a aprobat bugetul General al Municipiului Focșani pe anul 2021.

 

Întrucât recursul înaintat în numele Consiliului Local Focșani a fost redactat și semnat de Viceprimarul Ana Maria Dimitriu, în calitate de președinte de ședință, în instanță a fost  solicitată dovada  capacității de reprezentare  și a calității de reprezentant a semnatarei demersurilor procedurale.

 

Viceprimarul Dimitriu a precizat în  fața completului de judecată că a redactat și semnat recursul depus în cauză în calitate de președinte de ședință, în considerarea Hotărârii  nr. 28 din 9 aprilie 2021,  reconfirmată prin Hotărârea nr. 113/13 iulie 2021 și a HCL nr. 378/26 noiembrie 2020, hotărare care menționează, între altele, că reprezentarea convențională a autorității publice Consiliul Local Focșani în fața instanțelor de judecată  se va  realiza prin consilier juridic în condițiile legii.

 

Reprezentantul SINTAX 2010 a cerut procedural ca Viceprimarul să prezinte dovada că a primit, din partea Consiliului Local Focșani,  mandatul expres cerut de lege, pentru a face acte de reprezentare  în acest dosar !

 

Întrucât la termenul de astăzi, Viceprimarul nu a putut depune dovezile solicitate de instanță, i s-a acordat un termen pentru apărare și completarea probatoriului până la data de 26 iulie, dată la care instanța se va pronunța cu privire la excepția invocată!

 

Membrii SINTAX 2010 înțeleg să respecte atât deciziile instanței, cât și procedurile administrative, exercitându-și în continuare drepturile în cadrul permis de Constituție și actele normative care le reglementeaza activitatea.

 

 

SINDICATUL SINTAX 2010