Clarificări în PNL: Opoziția față de Demiterea Liderilor de Organizații

0
26

„PeSeDiștii cei răi din PNL”

De ceva timp încoace, se acreditează ideea că împotriva domnului Bolojan s-au aliat oameni din PNL care au PSD în suflet. Cu alte cuvinte, că ne-am fi vândut. Că „PeSeDiștii cei răi din PNL” ar fi votat ieri împotriva înlocuirii liderilor unor organizații de sector din București și din țară.

E o problemă de logică la mijloc. Printre cei care ne-am împotrivit demiterii șefilor de organizații am fost și 3 președinți de consilii județene din Brașov, Giurgiu și Ilfov. Chiar dacă colegul de la Giurgiu nu a participat la ședință, și el fiind catalogat în permanență ca pucist și PSD-ist, împărtășește același punct de vedere ca mine.

În județele noastre, situația e următoarea: în Brașov, din 58 de primari, 30 sunt primari PNL, la care se adaugă municipiul Brașov. În Giurgiu, din 54 de primari, 43 sunt liberali, la care se adaugă municipiul Giurgiu. În Ilfov, din 40 de primari, 32 sunt liberali. Deci, dacă este să analizăm „pe bune și pe valoare”, vom avea imaginea că, totuși, propunerea domnului președinte a fost respinsă de oameni cu rezultate electorale foarte bune, care nu pot fi acuzați că sunt „PeSeDiștii cei răi din PNL”.

Legat de demiterea liderilor unor organizații, am ales să votăm împotrivă pentru că dorim, în interiorul partidului, o discuție corectă și constructivă, o analiză serioasă din care să reiasă clar unde trebuie să facem schimbări și din ce motive. #ilfovimpreuna