Banii cetățenilor din secorul 3 aruncati de primarie pe imaginea Primarului Robert Negoiță

0
1356

 

Să il votați si la mandatul următor

”A FURAT, DAR A ȘI FĂCUT”

Firma Algorithm Construcții S3 SRL deținută de Primăria Sectorului 3 a plătit mai multor canale media și agenții de publicitate facturi în valoare de 3,1 milioane de lei (640.000 de euro) în perioada august-octombrie 2023, după cum rezultă din documentele consultate de G4Media.ro.

Banii provin dintr-un acord-cadru atribuit în luna iulie de aceeași Primărie și, aparent, are drept scop popularizarea în presă a unor investiții derulate de instituție în acest sector, în special Hala Laminor/Laminorul Urban.

În total, suma pusă la dispoziție pentru aceste servicii de publicitate este de 30 de milioane de lei. Surse din mediul politic au declarat pentru G4Media.ro că adevărata țintă a contractelor este creșterea vizibilității publice a edilului din Sectorul 3, Robert Negoiță, care ar fi luat în calcul și măsurat în sondaje de PSD pentru funcția de primar general al Capitalei.

Negoiță nu este singura variantă a PSD. Și Daniel Băluță ar fi luat în calcul, potrivit surselor G4media.ro. Primăria sector 4 cheltuiește la rândul ei bugete generoase cu propaganda în presă.

Aceasta este una dintre explicațiile pentru care, într-un sondaj efectuat recent de PNL, Negoiță a fost inclus pe lista potențialilor candidați. ”Nu!”, a fost reacția lui Negoiță la întrebarea dacă ia în calcul să candideze, anul viitor, pentru această funcție.

Pe baza facturilor primite de Algorithm Construcții S3 SRL în lunile august, septembrie, octombrie și prima parte a lui noiembrie, documente consultate de G4Media.ro, lista agențiilor/canalelor media care primesc bani pentru reclamă/publicitate este următoarea (sumele nu includ TVA)*:

  • All Media Company – agenție (facturi din 11, 29 septembrie și 27 octombrie) servicii promovare instituțională online Campanie Laminor Urban pe site-ul fanatik.ro 2.849,68 lei (pentru ziua de 23 septembrie) și 59.233,33 lei, proveniți din bannere 30.474,05 lei și video bannere 28.759,28 lei (perioada 1-26 octombrie)
    Total: 62.083,21 lei
  • Antena TV Group SA (facturi din 29 septembrie și 31 octombrie) 130.500 lei servicii publicitare a1.ro, observatornews.ro, spynews.ro, catine.ro, useit.ro, zutv.ro, antenastars.ro, hellotaste.ro, antenasport.ro, medicool.ro (1-26 octombrie) a1.ro, observatornews.ro, spynews.ro, catine.ro, antenastars.ro, hellotaste.ro, antenasport.ro, medicool.ro (27-31 octombrie)
  • Antena TV Group SA (factură din 31 octombrie) 225.537 lei net avans servicii publicitare TV campanie luna noiembrie
  • Antena TV Group SA (factură din 31 octombrie) 159.750 lei net avans servicii publicitare online campanie luna noiembrie
  • Antena TV Group SA (facturi din 10 și 27 octombrie) 59.280 lei net prestări servicii publicitare Antena 1 1-26 octombrie
  • Antena 3 SA (factură din 31 octombrie) 203.766,18 lei publicitate TV Antena 3 CNN, 39.717,60 lei promovare în ediția tipărită Jurnalul, 21.348,21 lei promovare în Revista Income Magazine
  • Antena TV Group SA (facturi din 10 și 31 octombrie) 95.394 lei net avans prestări servicii publicitare Antena 1 perioada octombrie
    Total: 935.292,99 lei
  • B1 TV (facturi din 21 august și 27 octombrie) 135.500 lei difuzări materiale publicitare TV 1-26 octombrie. Total: 135.500 lei
  • DBV Media House – agenție a Trustului Realitatea (facturi din 21 august și 30 octombrie) 270.330 lei prestări servicii media online (septembrie-octombrie 660.309 afișări banner) și TV (octombrie 178 difuzări spot 30 de secunde)
    Total: 270.330 lei
  • Double Click Net – ziarul Național (factură din 29 septembrie) 3.012 lei prestări servicii luna septembrie
    Double Click Net (factură din 30 octombrie) 32.397 lei prestări servicii luna octombrie
    Total: 35.409 lei
  • Editura Evenimentul și Capital (factură din 29 septembrie) 12.390 lei bannere evz.ro și capital.ro
    Editura Evenimentul și Capital (factură din 30 octombrie) 24.000,53 lei bannere online evz.ro și capital.ro perioada 1-27 octombrie, spoturi evz.ro și capital.ro laminor 9-27 octombrie
    Total: 36.390,53 lei
  • Finance Medialuju.ro (factură din 31 august) 5.000 lei prestări servicii luna august
    Finance Media (factură din 28 septembrie) 5.000 lei prestări servicii luna septembrie
    Finance Media (factură din 24 octombrie) 5.000 lei prestări servicii luna octombrie
    Jurindex Media – luju.ro (factură din 31 august) 5.000 lei prestări servicii luna august
    Jurindex Media (factură din 29 septembrie) 5.000 lei prestări servicii luna septembrie
    Jurindex Media (factură din 25 octombrie) 5.000 lei prestări servicii luna octombrie
    Total: 30.000 lei
  • Gandul Media Network (factură din 22 august) avans publicitate online 120.000 lei
    Gandul Media Network (factură din 14 septembrie) avans publicitate online 120.000 lei
    Gandul Media Network (factură din 27 octombrie) publicitate online Sector 3 octombrie 120.000 lei
    Total: 360.000 lei
  • Graffiti Red – Adevărul Holding (factură din 23 august) avans 20.000 lei
    Total: 20.000 lei
  • Media Cross Publishing Regie de Media (factură din 1 noiembrie) 19.206 lei prestări servicii perioada campanie septembrie-octombrie www.oficiuldestiri.ro
    Total: 19.206 lei
  • Media Gold – agenție (facturi din 9 și 27 octombrie) 234.066,08 lei servicii media campanie TV Laminor Urban Hub/Digi 24 perioada 15-26 octombrie
    Media Gold (factură 31 octombrie) 98.666,42 lei servicii media campanie TV Laminor Urban Hub/Digi 24 perioada 27-31 octombrie
    Total: 332.732,50 lei
  • Press Media Electronic – dcnews.ro (factură din 30 octombrie) 32.869,11 lei afișare bannere în număr de 1.964.831 și afișare spot video 30 de secunde în număr de 443.132 afișări pe site-ul dcnews.ro, în perioada 1-30 octombrie
    Total: 32.869,11 lei
  • Ridzone Computers – România TV (facturi din 22 august și 30 octombrie) 200.000 lei prestări servicii media
    Ridzone Computers (factură din 30 octombrie) 15.050 lei prestări servicii media 187 spoturi diferență perioada 11-27 octombrie
    Total: 215.050 lei
  • Saray Paper SRL – Ziarul Puterea (factură din 16 august) 10.000 lei prestări servicii tranșa august
    Saray Paper (factură din 31 august) 10.000 lei prestări servicii tranșa septembrie
    Saray Paper (factură din 18 septembrie) 10.000 lei prestări servicii tranșa octombrie
    Total: 30.000 lei
  • Soma Social – agenție (factură din 29 septembrie) 62.500 lei prestări servicii
    Soma Social (factură din 30 octombrie) 62.500 lei prestări servicii
    Total: 125.000 lei

Sumele au fost achitate, uneori în avans, în baza unor contracte încheiate în perioada august-septembrie de societatea Algorithm Construcții S3 SRL deținută de Consiliul Local al Sectorului 3.

În luna septembrie, G4Media.ro a dezvăluit faptul că, la jumătatea lunii iulie, Consiliul Local al Sectorului 3 a atribuit acestei societăți, fără licitație, un acord-cadru de circa 30 de milioane de lei, banii urmând a fi achitați în următorii patru ani pentru servicii de publicitate a investițiilor din Sectorul 3, inclusiv a Halei Laminor, o investiție de peste 100 de milioane de euro a Primăriei pe care o conduce edilul Robert Negoiță. La rândul ei, Algorithm, care are în administrare această

Hală, împarte banii, fără licitație, pe bază de comandă, în cadrul unor contracte cu instituții media sau agenții.

Surse din mediul politic au afirmat pentru G4Media.ro că adevăratul scop al acestor contracte este creșterea vizibilității lui Negoiță care ar intenționa să candideze la Primăria Generală a Capitalei în anul 2024, nefiind exclus ca acest lucru să aibă loc din partea PSD. În prezent, acesta este membru al Partidului București 2020. Astfel s-ar explica și faptul că banii se împart în an preelectoral.

Oficial, PSD o sprijină pentru a candida la Primărie pe senatoarea Gabriela Firea. Cu toate acestea, în ultima vreme, imaginea ei a avut de suferit după ce ce a fost suspendată din funcția de președinte al Organizației București și cea de prim-vicepreședinte la nivel național ca urmare a scandalului Azilele groazei, precum și a faptului că unul dintre posturile de televiziune care, în trecut, îi popularizau frecvent realizările – România TV – are în derulare o campanie acerbă de discreditare a sa, lucru care dus inclusiv la sancționarea postului de către Consiliul Național al Audiovizualului.

Pe de altă parte, din facturile de mai sus reiese că Trustul Intact/Antena Group este cel mai mare beneficiar al contractelor semnate cu Algorithm (peste o treime din cei 3,1 milioane lei achitați până acum), listă de beneficiari pe care, de altfel, se află și România TV cu 215.050 lei.

Recent, posibilitatea candidaturii lui Negoiță a apărut și într-un sondajcomandat de PNL.

Notă: O parte din informațiile din lista beneficiarilor de contracte cu Algorithm Constructii S3 a fost prezentată, anterior, de site-ul
Europa Liberă Romania