Trăim într-o perioadă marcată de instabilitate și incertitudine la nivel global. Conflictele din proximitatea granițelor României, precum războiul din Ucraina, tensiunile crescânde dintre marile puteri și evoluțiile imprevizibile din regiunea Mării Negre subliniază o realitate esențială: securitatea națională nu mai este doar responsabilitatea unor instituții izolate, ci a întregii societăți. În acest context, pregătirea militară a bărbaților români capătă un rol pozitiv, legitim și necesar.
În primul rând, pregătirea militară consolidează apărarea națională.
România este membră NATO, dar securitatea colectivă funcționează optim doar când fiecare stat contribuie activ. O populație pregătită militar nu doar că oferă un sprijin valoros armatei în caz de conflict, dar descurajează potențialii agresori. Cunoașterea unor tactici de bază, disciplina și capacitatea de a reacționa rapid în situații de criză pot face diferența între vulnerabilitate și reziliență națională.
În al doilea rând, pregătirea militară dezvoltă caracterul și responsabilitatea civică.
Prin instruirea militară, tinerii învață despre disciplină, respect, muncă în echipă și asumarea responsabilității. Aceste valori nu sunt doar utile în context militar, ci și în viața civilă, contribuind la formarea unor cetățeni mai implicați și mai conștienți de rolul lor în societate.
În al treilea rând, România trebuie să fie pregătită pentru provocări hibride.
În secolul XXI, amenințările nu mai vin doar din partea armelor convenționale. Dezinformarea, atacurile cibernetice, sabotajul economic și presiunile energetice sunt forme moderne de conflict. O societate bine pregătită, informată și cu reflexe defensive poate rezista mai bine acestor presiuni. Iar educația militară – într-o formă modernizată – trebuie să includă și aceste dimensiuni.
Totodată, pregătirea militară poate deveni o punte între generații și un factor de coeziune socială.
Într-o societate fragmentată, în care valorile comune sunt adesea contestate, serviciul militar poate reprezenta o experiență comună care unește tinerii în jurul ideii de națiune și de responsabilitate colectivă.
Sigur, nu vorbim despre revenirea la forme rigide ale stagiului militar obligatoriu, ci despre modele moderne și flexibile de instruire, voluntariat, rezerviști pregătiți și parteneriate între armată, școli și societatea civilă. În fața provocărilor actuale, nu este vorba despre militarism, ci despre vigilență, pregătire și conștiință națională.
În concluzie, într-o lume nesigură, un popor pregătit este un popor mai sigur.
Pregătirea militară a bărbaților români nu este un pas înapoi, ci un pas înainte spre o Românie mai puternică, mai unită și mai pregătită pentru provocările viitorului.
