Emiterea Dispoziției nr. 3375 de către conducerea D.G.A.S.P.C. Sector 2 ridică semne de întrebare serioase cu privire la eficiența managementului public și la modul în care resursele umane, și așa limitate, sunt deturnate de la misiunea lor principală către procese birocratice redundante. Sub paravanul unei „reorganizări”, instituția riscă să prioritizeze agenda personală a conducerii în detrimentul beneficiarilor serviciilor sociale.
Instituționalizarea Subiectivismului: „Viziunea” ca Normă Legală
Elementul cel mai frapant al acestui document este insistența cu care procesul de reorganizare este subordonat „viziunii directorului general”. Conform Articolului 3, Grupul de lucru are datoria explicită de a verifica dacă noua structură este în concordanță cu această „viziune”.
Într-o instituție publică guvernată de Codul Administrativ și de standarde minime de calitate riguroase, centrarea unui întreg proces de reformă pe o perspectivă individuală, fie ea și a directorului general Akan Osman, este îngrijorătoare. Administrația publică ar trebui să se fundamenteze pe studii de impact obiective și pe nevoile reale ale comunității, nu pe transpunerea în practică a unei viziuni unilaterale care necesită 15 oameni pentru a fi „validată” juridic și financiar.
Deturnarea Resurselor din Prima Linie
Componența Grupului de lucru (Art. 2) relevă o problemă de oportunitate strategică. Au fost extrași din activitatea lor curentă specialiști cheie: șefi de servicii de intervenție în situații de abuz, coordonatori ai centrelor pentru copii cu dizabilități și responsabili cu asistența maternală.
În contextul în care asistența socială din România suferă cronic de lipsă de personal, este criticabil faptul că 15 experți vor aloca până la 5 ore pe zi exclusiv pentru „elaborarea proiectului de reorganizare”. Aceasta înseamnă că, timp de cel puțin 30 de zile, activitățile de protecție directă a victimelor abuzurilor sau de recuperare a copiilor cu dizabilități ar putea fi afectate de absența acestor coordonatori, care vor fi ocupați cu semnarea condicilor dedicate și cu ședințele de grup.
Birocrație Suplimentară fără Plusvaloare Clară
Articolul 5 și 6 din Dispoziție introduc o rigoare birocratică excesivă pentru acest grup: condici de prezență dedicate, pontaje separate și raportări scrise către directorul general. Această structură paralelă de monitorizare consumă, la rândul ei, resurse de la Direcția Resurse Umane, fără a garanta un rezultat superior unei restructurări realizate prin mecanismele administrative deja existente.
Mai mult, faptul că membrii grupului trebuie să „verifice impactul financiar al viziunii directorului general” sugerează că planul de reorganizare nu este fundamentat pe un buget prestabilit, ci se încearcă adaptarea retroactivă a cifrelor pentru a corespunde dorințelor conducerii.
Concluzie: Reformă sau Centralizarea Controlului?
Deși Dispoziția invocă necesitatea creșterii eficienței serviciilor, metodele alese — un grup supradimensionat, un timp de lucru considerabil sustras din activitatea operativă și o subordonare totală față de „viziunea” șefului instituției — indică mai degrabă o manevră de centralizare a controlului sub masca unei reforme administrative.
Într-un sistem care ar trebui să funcționeze în beneficiul celor mai vulnerabili cetățeni ai Sectorului 2, transformarea reorganizării într-un exercițiu de loialitate față de viziunea managerială reprezintă un precedent periculos pentru autonomia profesională a specialiștilor din asistența socială.
