Apărut în anul 2026 la editura Bibliotheca din Târgoviște, volumul „Moartea ascultă povești” semnat de Bruno Ștefanreprezintă o incursiune fascinantă în proza contemporană, venind din partea unui autor cu un profil intelectual solid și complex. Cunoscut publicului larg ca sociolog, profesor la Universitatea Politehnica din București și coordonator a sute de studii psiho-sociale, Bruno Ștefan transferă rigoarea observației sociale în spațiul ficțiunii, unde realitatea imediată se împletește indisolubil cu misticul și fantasticul.
Volumul este o colecție de povestiri care explorează teme profunde, de la memoria celulară și transplantul de organe, până la destinul istoric al românilor și experiențe de dincolo de moarte. Titlul însuși sugerează o condiție umană aflată la granița dintre efemer și eternitate, unde narațiunea devine o formă de supraviețuire sau chiar de negociere cu propriul sfârșit.
Una dintre cele mai ample și captivante proze, „Ficați schimbați”, urmărește destinele a doi istorici, Pavel și Alexandru, ale căror traiectorii de viață se ciocnesc nu doar prin rivalitatea amoroasă din tinerețe, ci mai ales printr-o experiență medicală limită: un dublu transplant hepatic realizat în urma accidentului aviatic din Munții Apuseni. Autorul speculează aici asupra conceptului de memorie celulară, sugerând că organele transplantate pot transfera trăiri, preferințe și chiar elemente de personalitate de la donator la primitor, provocând schimbări cognitive și comportamentale radicale. Această transformare a individului sub influența „genelor străine” devine o metaforă pentru pierderea controlului asupra propriului sine în fața unor forțe subtile.
Bruno Ștefan nu se limitează la analiza psihologică, ci extinde narațiunea spre dimensiunea politică și istorică. În povestirea „Ioane, Ioane”, autorul oferă o reinterpretare mistică a celebrei doine, legând-o de drama unei familii de intelectuali din Basarabia sfâșiată de ocupația sovietică. Aici, legătura dintre lumea celor vii și a celor adormiți este mediată de cântec și de vis, forțând chiar și un colonel ateu al armatei ruse să devină instrumentul unei promisiuni făcute de dincolo de mormânt.
Satira politică își găsește locul în „Alegeri pe lumea cealaltă”, unde un sociolog ajunge, în urma unui accident, să realizeze sondaje de opinie în Iad și în Rai. Cu un umor fin și acid, autorul descrie modul în care viciile pământești — manipularea, corupția și absenteismul — sunt proiectate în viața de apoi, concluzionând amar că politica „dincolo” seamănă izbitor cu cea „de aici”.
O altă piesă de rezistență a volumului, „Dicționarul nenăscuților”, abordează tema predestinării prin prisma unei tehnologii supranaturale: un program de calculator care conține „Cartea Vieții”, unde fiecare faptă, gând sau minciună este înregistrată și are consecințe calculate în viitor. Această povestire, ca de altfel întregul volum, subliniază ideea că „orice gest are consecințe neprevăzute” și că omul este supus unor încercări constante ale tăriei morale.
Experiența profesională a autorului în mediul penitenciar se reflectă în proze precum „Copilul caleștii” sau „Povestea profanatoarei de morminte”, oferind o perspectivă crudă, dar plină de compasiune asupra vieții deținuților și a sistemului carceral românesc.
În concluzie, „Moartea ascultă povești” nu este doar un exercițiu literar, ci o meditație sociologică transpusă în mit. Bruno Ștefan reușește să construiască un univers în care „sinele — sălașul Duhului Sfânt” este asaltat de duhurile necurate ale istoriei și ideologiei, dar găsește mereu calea spre o posibilă iluminare sau reconstrucție a identității divine. Este o lectură obligatorie pentru cei care doresc să înțeleagă mecanismele invizibile care guvernează societatea și sufletul uman.
