Campaniile electorale vor fi finanţate exclusiv din fonduri de la stat

0
495

Proiectul de lege privind finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale a fost adoptat de plenul Camerei Deputaţilor cu 262 de voturi pentru, 8 împotrivă şi 20 de abţineri.  Schimbările vizează în special transparenţa prin informarea populaţiei cu privire la candidaţi şi programele politice ale acestora.

„În acest proiect am preluat observaţiile Grupului de ţări pentru lupta împotriva corupţiei şi ale Ministerului Justiţiei şi Autorităţii Electorale Permanente. Iniţiativa prevede finanţarea exclusiv de la stat a viitoarelor campanii electorale, reducându-se astfel cheltuielile în exces în campaniile electorale şi descurajându-se corupţia. Persoanele care candidează îşi vor achita cheltuielile de campanie, urmând ca statul să ramburseze banii. Sigur că această rambursare va ţine cont de anumite aspecte, plafon pentru cheltuielile de campanie şi depăşirea de către candidat a unui scor electoral pentru a încasa aceşti bani. Banii primiţi de candidaţi vor merge doar către anumite tipuri de cheltuieli – publicitate electorală la televiziune, radio, presă scrisă, mediu online, sondaje, pliante şi broşuri.”, a declarat iniţiatorul proiectului, deputatul PSD Mircea Drăghici.

Mai mult de atât, s-a introdus obligativitatea încasării donaţiilor prin coturi bancare şi s-a interzis distribuţia de bunuri cu însemne grafice electorale precum pixuri, brichete, tricouri, fulare, găleţi.