Etichetă: sectorul 4

  • Nicuşor Dan, făcut praf: A lăsat parcurile să se dărâme

    Nicuşor Dan, făcut praf: A lăsat parcurile să se dărâme

     

     

     

     

    Ionuț Stroe, președintele PNL Sector 4, îl atacă pe Nicușor Dan și spune că Parcul Tineretului este lăsat paragină și este administrat dezastruos prin Primăria Generală. Asta în timp ce Daniel Băluță a construit de la zero Parcul Tudor Arghezi, lăudat de toți bucureștenii.

    „Merg des în parcurile din Sectorul 4 și nu pot să nu remarc diferența frapantă între parcurile care arată foarte bine, administrate de primăria Sectorului 4 și Daniel Băluță, Orășelul Copiilor și Lumea Copiilor, în comparație cu Parcul Tineretului, care este lăsat în paragină și arată dezastruos, pentru că este administrat de Nicușor Dan, prin Primăria Generală!

    Paradoxal, geografic aflate unul lângă altul, diferența dintre cele două parcuri, Lumea Copiilor și Orășelul Copiilor, și parcul Tineretului este de la cer la pământ, totul datorându-se managementului, primele două bucurându-se de unul performant, cel din urmă fiind administrat prost”, susține liberalul.

    Stroe: Nicușor Dan a lăsat Parcul Tineretului să se dărame

    Stroe face comparație între parcurile administrate de Daniel Băluța și Tineretului, administrat de Nicușor Dan și spune că oamenii sunt nemulțumiți de cel din urmă.

    „Am fost ieri în Tineretului, alături de Cătălin Cîrstoiu, pentru a discuta cu cetățenii din sector. Ce am văzut și ce ne-au spus și oamenii nemulțumiți care stau în proximitatea Parcului Tineretului și vin des in parc? Trotuarele de lângă lac sunt într-o stare foarte proastă, un real pericol pentru copii, mult moloz rămas de la lucrări recente, mai ales pe spațiile verzi, fântânile sunt în paragină și nu funcționează de ani de zile, iarba nu este tăiată, spațiile verzi sunt invadate de buruieni, băncile sunt neîngrijite, rupte, inconfortabile și prea joase.

    Mai exact, Nicușor Dan a lăsat Parcul Tineretului să se dărame, în timp ce, iată, la o aruncătură de băț, în Lumea Copiilor și Orășelul Copiilor, administrate de Daniel Băluță, lucrurile arată complet altfel: parcuri frumoase și îngrijite.

    Ba mai mult, Daniel Băluță a reușit să construiască în sectorul 4 de la 0 Parcul Tudor Arghezi, care arată foarte bine! Vă las fotografii pentru a vă convinge de ce însemnă un parc lăudat de toți bucureștenii, parcul Tudor Arghezi.

     

     

     

     

    Sursa: cetateanul.net

     

  • Cum va arăta „pasajul viitorului!” Primăria Sectorului 4 îl construiește în sudul Bucureștiului!

    Cum va arăta „pasajul viitorului!” Primăria Sectorului 4 îl construiește în sudul Bucureștiului!

    Europa Unită, noul pasaj rutier suprateran pe care Primăria Sectorului 4 îl construiește la intersecția dintre Bd. Metalurgiei cu strada Turnu Măgurele, va putea concura cu cele mai avangardiste și moderne proiecte de infrastructură mare din capitale europene.

    Cu o lungime de peste 650 de metri, pasajul va avea două benzi de circulație pe fiecare sens pentru a fluidiza traficul într-una dintre cele mai tranzitate zone din sudul Bucureștiului.

    Lucrările la acest obiectiv extrem de important pentru toți locuitorii Capitalei au început în luna februarie a acestui an și vor fi finalizate în aproximativ 18 luni.

    Până în acest moment au fost executate forajele necesare montării celor patru piloni de susținere ai pasajului, urmând ca în zilele următoare să fie testată rezistența celor 32 de coloane din structura de bază a construcției. Apoi, lucrările vor continua cu armarea fundațiilor pilonilor de susținere.

    Noul pasaj ce se construiește în Sectorul 4 va răspunde tuturor cerințelor și standardelor de siguranță rutieră impuse în domeniu. Dincolo de componentele ce țin de stricta utilitate a pasajului, acest obiectiv de investiții va fi un reper și din punct de vedere arhitectural, îmbinând armonios elementele de funcționalitate cu cele de design urban.

  • Sectorul 4 cel mai bun la Bac

    Sectorul 4 cel mai bun la Bac

    Sectorul 4, cel mai bun la BAC

     

    Rezultatele examenului de Bacalaureat, publicate astăzi de Ministerul Educației, plasează Sectorul 4 pe primul loc în țară, cu o rată de promovabilitate de 85%, depășind astfel județe cu tradiție universitară, cum ar fi Cluj (84,1%), Galați (82,8%) și Iași (81.9 %).

    Acest rezultat, deosebit de important, mai ales în contextul actual, predominat de probleme specifice pandemiei de coronavirus, încununează efortul extraordinar depus în ultimul an de profesorii și de elevii din Sectorul 4.

    „Felicit din tot sufletul elevii și profesorii din Sectorul 4 pentru efortul uriaș pe care l-au depus în ultimul an! Rezultatele obținute la acest examen important sunt cu atât mai valoroase cu cât ele vin după cea mai grea perioadă pe care elevii, profesorii și părinții au traversat-o împreună! Știm cu toții că pandemia de coronavirus ne-a obligat să ne adaptăm unui context școlar complet nou, în care cursurile s-au desfășurat online și pentru care sistemul de învățământ nu era pe deplin pregătit. Cu toate acestea însă, împreună am găsit resursele necesare pentru a le oferi copiilor tot suportul de care aveau nevoie pentru a încheia cu bine anul școlar”, declară Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.

    În ultimii 4 ani, este pentru a treia oarăconsecutiv când copiii sectorului 4 se află în topul celor mai bune rezultate din țară la examenul de Bacalaureat (locul I în 2021 – 85%, locul II în 2020 – 82.23%, locul I în 2019 – 80.94%), fapt ce confirmă importanța investițiilor pe care autoritatea locală le-a făcutîn domeniul educației.

    În perioada menționată, comunitatea Sectorului 4 a făcut eforturi consistente pentru a reabilita și pentru a pune în siguranță clădirile unităților de învățământ, peste 300 de milioane de lei fiind investiți în modernizarea infrastructurii școlare, la cele mai înalte standarde.

    În completarea acestor investiții neapărat necesare pentru asigurarea celor mai bune condiții de învățământ, care să le permită elevilor și profesorilor obținerea unor rezultate de top, precum cele de la examenul de Bacalaureat, autoritatea locală a accesat deja fonduri nerambursabile care vor permite dotarea școlilor și liceelor din Sectorul 4 cu 30.000 de tablete, licențe și echipamentele necesare pentru desfășurarea cursurilor online în cele mai bune condiții.

    Totodată, investițiile în infrastructura școlară vor rămâne o prioritate pentru Sectorul 4 și în perioada ce urmează, având deja întocmite și depuse la finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență proiecte privind educația în sumă de peste 300 de milioane de lei.