Într-o lume în care istoricii ar trebui să păzească secretele trecutului, Adrian Cioroianu a decis că e mult mai palpitant să le divulge pe cele ale prezentului. Totul a pornit, paradoxal, nu de la vreun hrisov vechi, ci de la un banal termometru. Când în februarie 2024 s-a aflat public faptul că la Biblioteca Națională cititorii pot studia doar dacă poartă cojoace de lână, directorul de atunci, domnul Cioroianu, s-a simțit lezat în mândria de gospodar al cărților. În loc să dea drumul la căldură, a decis să „încăleze” spiritele pe Facebook, într-un stil care i-a adus, în final, titlul de „infractor necondamnat”.
Răzbunarea academică a fost pe cât de impulsivă, pe atât de ilegală. Deranjat de o poză cu frigul din instituția pe care o conducea, maestrul Cioroianu a scos „artileria grea” a indiscreției: a divulgat public că jurnalista care îl critica îi verifica, de fapt, teza de doctorat lui Mircea Geoană,. Probabil în mintea sa, protecția datelor (GDPR) și regulamentele interne erau simple note de subsol facultative într-o carte de istorie pe care nimeni nu o mai citește. Deși i s-a atras atenția că joacă periculos cu legea, domnul director a continuat, oferind detalii nepublice cu generozitatea unui bunic care povestește amintiri din tinerețe.
Recent, Tribunalul București a pus punct (sau cel puțin un punct mobil) acestei epopei. Verdictul? Adrian Cioroianu a săvârșit infracțiunea de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice. Dar, într-un gest de o blândețe rară, instanța a decis că o „urecheală” este suficientă. I-a aplicat un avertisment – cea mai ușoară sancțiune din Codul penal. Este, am putea spune, echivalentul academic al notei 4 cu indulgență: ești vinovat, ai greșit, dar te lăsăm să mai treci o dată pe la Bibliotecă, poate de data asta ca simplu cititor.
Însă, gloria de pe Facebook are un preț destul de concret în lei. Chiar dacă a scăpat de o pedeapsă penală propriu-zisă, „onoarea” de a divulga sursele unui jurnalist îl costă 5.000 de lei cu titlu de daune morale, sumă pe care o va achita în solidar cu Biblioteca Națională. La aceasta se adaugă onorariul avocatului părții adverse și 1.200 de lei cheltuieli de judecată către stat. Practic, fiecare caracter postat pe Facebook despre teza lui Geoană a costat cât un volum de lux dintr-o enciclopedie celebră.
Lecția acestui pamflet juridic este simplă: atunci când ești director de bibliotecă, e mai bine să te ocupi de inventarul cărților, nu de inventarul jurnaliștilor care îți trec pragul. Domnul Cioroianu a reușit performanța rară de a demonstra că poți fi, în același timp, un fin cunoscător al istoriei și un „elev” repetent la capitolul respectării legii. Deși sentința nu este definitivă și poate fi atacată, rămâne imaginea unui demnitar care, în încercarea de a stinge un scandal despre frig, s-a „ars” singur la tribunal. Sperăm că, pe viitor, domnul Cioroianu va înțelege că secretele de serviciu nu sunt „bârfe de Facebook” și că respectarea muncii de jurnalist nu este opțională, nici măcar pentru un fost ministru.
