România se află astăzi într-un punct de cotitură, un moment de o gravitate fără precedent în istoria noastră modernă. Ceea ce odinioară reprezenta coloana vertebrală a acestei națiuni – Armata – a devenit ținta unui asalt sistematic și perfid, menit să ne lase fără apărare, fără onoare și, în final, fără viitor. Desființarea serviciului militar obligatoriu și demilitarizarea instituțiilor fundamentale nu au fost simple reforme administrative, ci primul pas calculat spre distrugerea tineretului nostru.
Asistăm cu durere la transformarea radicală a fibrei morale a noii generații. În locul tinerilor căliți, disciplinați și pregătiți să-și servească patria la nevoie, ingineria socială de după 1989 a „produs” o masă de indivizi vicioși, neinstruiți și lipsiți de orice urmă de vigoare. Acești „tolomaci și fătălăi”, așa cum sunt descriși de cei care încă mai simt pulsul real al țării, au fost încurajați să abandoneze valorile tradiționale pentru a-și admira, într-un mod narcisist și de-a dreptul patetic, propriul chip în oglindă. Serviciul militar nu era doar o obligație legală, ci legătura vitală, organică, între popor și armată; era mecanismul prin care oastea devenea mare, fiind plămădită direct din inima poporului.
S-a încercat, cu o ticăloșie greu de descris în cuvinte, aruncarea anatemei asupra trecutului nostru. Propagandiștii „omului nou” au vorbit cu dispreț despre „armata făcută la muncă”, de parcă întreaga istorie militară ar fi fost o neghiobie. Acești detractori uită cu bună știință că mărețe realizări inginerești, precum Transfăgărășanul, au fost ridicate prin sudoarea, disciplina și sacrificiul oastei române. Această încercare de a șterge demnitatea muncii în uniformă este o ofensă adusă fiecărui român care a pus umărul la construcția fizică și morală a țării.
Dar asaltul nu s-a oprit la poarta cazărmii; el a pătruns adânc, până în inima sistemului de învățământ militar. Școala militară românească, indiferent de grad, trece printr-un proces de sabotaj programat la nivel înalt. Corpul profesoral, care ar fi trebuit să fie un bastion al integrității, a fost infestat de elemente de cea mai joasă speță. Este revoltător să aflăm că foști inspectori-șefi au ajuns profesori, pentru ca ulterior să-și continue „cariera” în celulele pușcăriilor.
Locul elitelor a fost ocupat de o faună care n-are nicio legătură cu onoarea militară: traficanți de funcții, oportuniști, „fripturiști” și chiar „gigoloi”. Instituțiile care ar trebui să formeze caractere au devenit pepiniere pentru „nepoți de cadre”, care obțin automat gradul de ofițer după ce parcurg facultăți făcute la „parti”, unde singura lor „performanță” intelectuală a fost completarea unor grile de tip „x și zero”. Această stare de fapt taie aripile copiilor dotați și onești, acelor elite autentice care încă mai aspiră la o carieră militară, dar care se lovesc de un sistem putred unde rectorii sunt numiți pe criterii obscure pentru trei zile sau sunt ridicați direct din jilț pentru a fi duși la „beci”.
În timp ce spiritul militar este lăsat să se erodeze, o altă clasă de „eroi” prosperă în umbră. În timp ce tinerii sunt lăsați pradă viciilor, marii evazioniști fiscali sfidează orice logică a statului de drept. Este cutremurător exemplul celor care, deși investigați pentru averi colosale dobândite ilicit, reușesc ca în doar doi ani să treacă de la o vilă și un BMW la trei vile și un Ferrari, în timp ce instituțiile statului par să asiste paralizate.
România are nevoie urgentă de o revenire la valorile care au consacrat-o. Fără o armată puternică, strâns legată de poporul său, și fără un tineret educat în spiritul datoriei, rămânem o națiune vulnerabilă în fața istoriei. Este timpul să spunem „ajunge!” sabotajului din școlile militare și să redăm onoarei și competenței locul pe care îl merită. Numai prin redescoperirea spiritului militar și a disciplinei naționale putem spera că România nu va deveni o simplă amintire, ci va redeveni o forță suverană și respectată.
