Etichetă: Grid Modorcea

  • Lansare de carte

    Lansare de carte

    AMOR ȘI OMOR – 111

    Ne face plăcere să anunțăm că a apărut a 111-a carte a lui Grid Modorcea, la aceeași prestigioasă Editură a Scriitorilor. Este o carte de povestiri și poezii erotice. Și unele dintre ele sunt ilustrate cu desene create anume de artistul Horațiu Mălăele.Lectura cărții este o savoare literară. Literatura română încă nu a dat așa ceva.

    De altfel, chiar autorul spune în prefață că, deși suntem Țara Amorului, încă nu avem un tratat despre amor, cum ar trebui. Ar fi trebuit să-l scrie Caragiale. Nu l-a scris. Iată că a reușit Grid Modorcea.  Așa cum prin volumul CHARTA MORALIA a reușit să împlinească visul lui Brâncuși, care a spus că dacă ar fi un cercetător al moralei, ar scrie un dicționar pe bază de paremii.  Și Grid Modorcea a adunat paremii de la toate popoarele, iar pe deasupra a inclus și citate de la oameni celebri. A ieșit o carte de înțelepciune.  Și AMOR ȘI OMOR o continuă. Pentru că baza înțelepciunii este Iubirea. Cartea este o istorie a erotismului, de la Sapho, Mesalina și până în zilele noastre. Acest vis a fost al omului-spectacolD.I.Suchianu, emulul lui Caragiale, așa cum mărturisea el în cartea de convorbiri TINEREȚE, AMOR, PROSTIE.

    Eroticul la români are acum jaloane de sprijin puternice.

    La titlurile menționate mai sus, trebuie adăugat neapărat un altul, FILMUL EROTIC, care este o enciclopedie a filmului erotic mondial. În el este inclus și studiul ESTETICA SĂRUTULUI, cu aplicații la opera lui Eminescu. Iar concretizarea literară majoră este romanul BUHARIA, o parabolă erotică originală privind istoria erotismului din perspectivă nimfomaniacă.

    Așa cum spunea Sf. Pavel, din tot ceea ce există, dragostea e cea mai importantă, mai importantă chiar decât nădejdea și credința, o trilogie a desăvârșirii. Fiindcă Dragostea înseamnă Viață. Și toate drumurile duc la ea.

    Volumul AMOR ȘI OMOR prezintă, sub formă epică și vers, toate fețele Amorului, de care este nedespărțit și Omorul, cum se întâmplă mai ales în lumea hispanică, însă savoarea povestirilor și poeziilor este dată de Umor. După știința noastră, este pentru prima oară în literatură când se creează această unitate a treimii Amor-Omor-Umor.

    Noi vom fi scrum și fum, dar sigur urmașii noștri se vor bucura că există o asemenea comoară în bibliotecile lumii.

     

    Redacția Editurii Scriitorilor

  • BUHARIA – un roman politic sau erotic?

    BUHARIA – un roman politic sau erotic?

    A apărut cea de-a 104-a carte a scriitorului și cineastului Grid Modorcea. Este un roman. Se numește Buharia sau Mesalina se întoarce, roman în șapte trepte, apărut la Editura Scriitorilor. Pe coperta I vedem o luptă de tauri pictată de Picasso, un tablou din seria Tauromahia, iar pe coperta IV e reprodusă o femeie frumoasă, lascivă, antica Messallina, un senzual portret realizat de danezul Peder Severin Kroyer.

    Tot aici, pe cop. IV, citim această prezentare:

    Antica Messallina se întrupează într-o prostituată din zilele noastre, iar prin natura ei de nimfomană, atrage în mreje personaje importante ale puterilor lumii. Acum aflăm, într-un limbaj insolit, amestec de proză, poezie, eseu sau filosofie religioasă, cum a întemeiat Tempul Sexului și noile sale aventuri prin subterane oculte, de unde primește misiunea să se întoarcă în țara natală, BUHARIA, și să mijlocească noi punți între ea și Lume. Merită să aflați ce va face aici Mesalina de azi, care sunt vederile ei radicale și proiectul fantastic pe care îl pune în practică, creând un guvern al potenței sexuale și oferind Soluția ieșirii din criză, din Marea Dilemă cu care se confruntă nu numai Buharia, ci și omenirea”.

     

    Așa cum îl definea criticul literar Alex. Ștefănescu, Grid Modorcea este un „autor inclasificabil” și ne surprinde cu fiecare carte. Însuși titlul acestei cărți este un mister. De aceea, i-am luat un amplu interviu autorului, din care prezentăm un fragment:

    – Ce înseamnă Buharia?

    – Țara Buhailor, o țară supravirilă, dar care a dispărut din istorie, azi, vestita Buharia, mândria lumii de odinioară, cu bărbați buharici care speriau cu vitejia lor și Roma, se numește Buhărica sau Buhăricuța. A ajuns o piață de desfacere pentru produsele străine, o țară divizată, coruptă, de la marginea umanității. Suntem cu acțiunea cărții în anul 2054, la o mie de ani după marea schismă religioasă care a dus la ruperea în două a creștinismului, apoi la fărâmițarea lui, care a transformat biserica într-un teren de luptă pentru putere, pentru proprietăți și averi. Lovitura de grație i-a dat-o anglicanismul lui Henric al VIII-lea, dar și papalitatea coruptă, viciile din sânul Vaticanului, așa cum vedem în serialele Dinastia Tudorilor și respectiv Tânărul Papă, faimoase mai ales pentru faptul că leagă politica, istoria și religia de sex. Aceste seriale sunt preferatele Mesalinei, care este un mare cinefil. Dependența omului de sex este atât de mare încât ea determină categoric mersul istoriei.

    – Buharia este, deci, un roman politic?

    – Poate fi interpretat și așa, dar eu îl consider un roman erotic. Fiindcă personajul principal este Mesalina, o fată născută în Buhăești, un sat din Buharia, căreia mama ei, vrăjitoarea Sicorah, o înzestrează cu puteri supranaturale și îi pune numele Mesalina, după antica Messallina, împărăteasa romană, considerată cea mai ilustră nimfomană din istorie. Și Mesalina buharică este o nimfomană, așa cum o dovedește la bordelul mamei ei. Povestea cum a fost ea deflorată de un cioban ce păzea turma de buhai a satului devine laitmotiv, fiindcă, peste ani, după periplul ei erotic mondial, Mesalina, când revine în țara natală, Buharia, îl face pe acest cioban ministru, după ce ea însăși ajunge prim-ministru și înființează Ministerul sexului.

    – Dar cum ajunge prim-ministru?

    – Cu ajutorul dronelor americane, de ultimă generație, mai performante decât drona care l-a ucis pe generalul iranian.

    – Dar ce treabă au americanii în povestrea asta?

    – Au, fiindcă suntem în UMSA, adică în Uniunea Mondială a Statelor Americane, iar Mesalina, inițiată de Lucifer, singurul ei partener nimfomaniac, cucerește cu înzestrările ei de spioană erotică America și creează acolo Templul Sexului, după modelul celebrului Muzeu al Sexului. Însă acest templu este o nouă minune a lumii, bazat pe cercetări științifice și istorice, cu dovezi că antichitatea, toate popoatele ei, au făcut din sex o religie. Nu e nici un secret că Priapus era zeul fertilității, al sexului, reprezentat statuar ca un pitic cu un falus uriaș, idee după care Peter Brook a conceput spectacolul Visul unei nopți de vară. Sexualitatea antichității este un model pentru Templul Sexului, fapt pentru care americanii din UMSA i-au fost foarte îndatorați Mesalinei și, fiindcă ea lucra și în rețeaua de spionaj a serviciilor secrete, au trimis-o în țara ei natală, Buharia, să împlinească o mare misiune.

    – Ce misiune?

    – Să facă un referendum și să alipească Buhăricuța de UMSA, ca un nou stat american. Ea face referendumul, toată populația buhailor e de acord cu această alipire și țara se numește acum BUMERICA, având ca liant vebal limba buhgleză.

    – Ați creat un fel de parodie parabolică à la Swift?!

    – Sigur, și Jonathan Swift a creat o Țară a Cailor, care sunt buni și înțelepți, față de oameni, prezentați ca niște sălbatici. Desigur, romanul meu poate fi apropiat de Gulliver al lui Swift, de Ferma animalelor lui Orwell, de romanele utopice și dystopice ale lui Aldous Huxley, dar nu am avut în vedere asemenea modele. Modelul meu a fost absolut original, Civitas Innocentiae, o viziune născut din Apocalipsa lui Ioan, în care am descoperit că Dumnezeu însuși se dezice de lumea în care trăim, deci, de Geneză. Și am purces la o nouă facere, am creat Cetatea Inocenței, și m-a interesat să aflu dacă poporul buhar mai poate fi inocent, dacă se mai poate întoarce la origini. Fiindcă, în secret, Mesalina nu era pentru Bumerica, ea visa la Buharia Mare, și chiar visa ca într-o bună zi America să fie alipită de Buharia Mare.

    – Și cum a vrut ea să realizeze acest vis? Povestiți în carte acest fapt?

    – Păi tocmai despre acest vis vorbește romanul meu. Ce face Mesalina ca prim-ministru? Pune un fundament puternic, educația buhailor prin film, prin povești. Însăși venirea ei se face pe covorul roșu, fiindcă ea vine aici cu un film despre Buharia, realizat la Hollywood, de un mare hărțuitor sexual, film în care Mesalina este star. Apoi înființează aici Tempul Sexului, o filială americană, cu prostituate din toată lumea. Și mai ales studiază cu atenție dosarele celor 38 de guverne care au fost înaintea ei și descoperă care a fost cauza căderii lor, a corupției, a haosului care a dus ca Buharia să devină Buhăricuța. Și a descoperit: cauza este impotența. Și a creat imediat un guvern erotic, al potenței sexuale. I-a încercat pe toți guvernanții și parlamentarii, i-a trecut prin camera conspirativă de la Templul Sexului și a văzut că toți sunt impotenți. Strecurătoarea ei e mai ceva ca votul, e proba cea mare, treapta a șaptea a potenței. Ei nu puteau protesta, fiindcă le dovedea că nu au snagă. Cu o clasă politică impotentă nu se poate face Buharia Mare, își spunea. Atunci l-a adus pe Ionică, buhăiașul cioban, a înființat Ministerul sexului, l-a făcut pe el ministru și l-a trimis să răscolească toate ungherele țării, să-i trezeaazscă pe buhaii de rasă, adormiți, să vină la guvernare, să participe la reconstrucția din temelii a țării. Și a făcut un guvern viril, cu idei sănătoase, după principiul mens sana in corpore sano. Nu poți avea idei sănătoase dacă trupul ți-e șubred. Iar Templul sexului a devenit Casa de nemurire, la care se bat să ajungă străinii din toată lumea, somitățile planetei, să vină și să guste și ei puțin din nemurirea pe care le-o oferă Mesalina și Buharia ei cea renăscută.

    – Are vreo legătură cu România romanul BUHARIA?

    – Cititorul este invitat să co-participe la acest roman, să-l decodifice, să facă translația simbolurilor, să facă asocierile de rigoare, fiindcă parabola mea privește Marea Dilemă sexuală în care se află nu numai România, nu numai Anglia sau America, ci însăși omenirea zilelor noastre.

    – Să înțeleg că romanul dvs are mult umor?

    – Bineînțeles. Suprema formă literară este să realizezi parabole spirituale. Ele te pun cu fața spre viitor. Eu am fost tentat mereu spre acest gen, am această vocație. Am pus cărții și acest motto din Victor Hugo: „Nimic nu se compară cu visul de a crea viitorul”. Încă de la debut, cu romanul Derută în paradis, am abordat acest gen, pe care l-am continuat cu Paznic la Turnul Babel, cărți scrise și apărute în plin comunism, care atacau și parodiau tocmai sistemul comunist, reușind să treacă de cenzură, care nu era educată să înțeleagă parabole. Arma literaturii este formidabilă, de aceea nu am înțeles niciodată de ce scriitorii comuniști trădau acest mijloc și degradau această nobilă armă. Ce frumos spune Samuel Johnson, marele scriitor și critic englez: „Scriitorii – iată adevărata măreție a unei națiuni”.

     

    – Scriitorii comuniști nu erau… măreți?

     

    – Da, erau, dar ce fel de măreți, fiindcă, aproape fără excepție, s-au înregimentat, cei mai talentați s-au bătut chiar să devină membri CC, ca să aibă avantaje. Ce avantaje? Să-și strice harul? Să-și vândă talentul pentru niște avantaje materiale? Scriitorul nu trebuie să facă politică activă, să fie activist politic, el nu este judecat în timp ca activist politic, ci ca scriitor. Ce s-a ales din opera unui talent masiv ca Adrian Păunescu, infestată de obediență politică? Cine stă să mai separe boabele sănătoase de neghină? Și câți scriitori de talent nu au făcut pactul cu Satana?! Orice talent literar care s-a angajat în politică, s-a fript ca scriitor.

    Un roman politic trebuie să aibă valoare literară, nu valoare politică. De pildă, Moromeții lui Marin Preda a cucerit lumea datorită valorii lui literare, întrucât ca valoare politică este depășit. În filmul meu Credința lui Moromete arăt cum și de ce Moromete l-a învins pe autor, pe Marin Preda, care îl considera pe Moromete înapoiat pentru că nu intra în colectivă, așa cum îi spune Niculae, băiatul său, care devine activist. A învins Colectiva sau credința lui Moromete? Tematic, romanul lui Marin Preda este învins de realitate, fiindcă după ‘89 țăranul avea să aibă din nou pământ. Mulți scriitori au încurcat harul divin cu partidul unic.

    Iar această obediență a scriitorului român față de putere s-a continuat și mai abitir după revoluție. N-a existat scriitor de seamă să nu stea de-a dreapta sau de-a stânga lui Iliescu sau Băsescu. Ba s-a creat și o grupare numită „intelectualii lui Băsescu”, în care un autor ca Liiceanu îi lingea ghetele lui Băsescu atunci când a primit o tinichea la Cotroceni! Declara că „noi, scriitorii, suntem mândri că avem un așa președinte ca dvs”! Auzi, el vorbea în numele scriitorilor români, pe care îi sfidează sistematic și publică la Humanitas, o editură făcută „cadou” profitorului, aceeași gașcă de scriitori politizați, fecalizați (de la Gigi Fecali). Această gașcă humanitaristă (era să spun harassmentistă), indiferent de talentul unora, ca Andrei Pleșu, a fost și este aservită puterii și rămâne însemnată ca zvastica pe poneiul lui Patapievici de la ICR New York.

    -Totuși nu publică… pușcăriași!

    – Încă. Dar publică pușcăriabili… Văd că președintele Iohannis nu are locotenenți scriitori, fiindcă o face el pe scriitorul. La Târgul de carte Gaudeamus și-a lansat o broșură politică și n-ai să mai vezi evenimente cu lansări de carte ale scriitorilor profesioniști, ci ale activiștilor politici. Ba există o direcție sinistră ca pușcăriașilor să li se reducă pedeapsa dacă scriu cărți. La acest nivel de degradare a ajuns mândria de care vorbea Samuel Johnson. Și la Gaudeamus ne-au năpădit cu lansări astfel de autori. Sunt Adrian Năstase, Dan Voiculescu sau Klaus Iohannis scriitori? La ultima ediția a târgului și-a lansat o carte Petre Roman și l-a prezentat Adrian Severin, abia ieșit din zeghe! Este aceasta imaginea scriitorimii române? Nu mai sunt scriitorii mândria națiunii, sunt ei, politrucii, ex-pușcăriașii, care au fecalizat România, sunt toți impotenții din guvern și parlament, care nu trec testul Mesalinei!?

    – Iată ce provocare, ce soluție pentru România, testul Mesalinei!

    – Aș propune Uniunii Scritorilor, d-lui Nicolae Manolescu, să facă o dezbatere în „România literară” pe această temă, să ne delimităm, să salvăm literatura de ploșnițele politice, să o depolitizăm, să revenim la izvorul ei natural, la frumusețea ei divină.

    – Vă felicităm pentru această nouă ispravă fără de asemănare și îi anunțăm pe cititorii noștri că volumul BUHARIA se află la Libraria „Sadoveanu”, unde va fi lansat în curând.

    Redacția

    (Comunicat de presă)

     

  • Cititorul de tranziție de la Târgul de carte „Gaudeamus”

    Cititorul de tranziție de la Târgul de carte „Gaudeamus”

    Ediția 2019 a Târgului de carte „Gaudeamus” s-a desfășurat într-un Pavilion nou, numit B2, de la Romexpo, cu totul diferit de Pavilionul Central, supra etajat, unde s-a ținut până acum acest eveniment. Totul s-a desfășurat la un singur nivel, parter, cu spatiile laterale foarte meschine, care i-a oferit târgului un aspect provincial, deloc la nivelul pretențiilor declarate. Nemaivorbind că taxarea a fost peste tot la fel, toate spațiile, indiferent de loc, au fost taxate cu 75 euro metrul pătrat, deși, nota bene, pe site-ul târgului spatiile apar diferențiar. Adică numai spațiile cu litera A erau trecute la prețul de 75 euro mp. Spațiile B, erau oferite 50 euro mp, iar cele neamenajate, 40 euro mp. De ce s-a renunțat la aceste tarife de calitate?

    Au fost edituri care nu și-au scos nici banii de închiriere. Nemaivorbind că lipsesc zeci de alte facilității, cum ar fi existența unui restaurant, unui bufet măcar, căci programul a fost între orele 10-20, ceea ce i-a obligat pe editori și difuzori să vină cu pachețelul cu mâncare de acasă. Mai an, existau, pe aleea centrală a Romexpo, tarabe cu produse aduse de țărani din toată țara. Acum a fost gol, pe acel spațiu stradal, a bătut vântul și ploaia.

    Fiindcă s-a nimerit ca în zilele tâgului vremea să fie urâtă, primele zile de iarnă, dar nu cu ninsoare, ci cu burniță și lapoviță.

    Toate ar fi cum ar mai fi, dar marea dramă a târgului de carte „Gaudeamus” o consituie publicul cititor, care este lametabil. Un public „semianalfabet cu internet”, cum îl numea Solomon Marcus. O masă uriașă de patibulari care vin să vadă și să cumpere cărți. Cartea este seismograful unei națiuni. În ea se vede ca într-o oglindă calitatea unui popor. Și e bine că există acest târg, să ne cunoaștem cititorii. Dar prin calitatea joasă a omenilor, România nu este pregătită să aibă un târg de carte internațional, la un nivel competitiv. Mulți vizitatori ai trârgului sunt încă neșcoliți, sunt departe de a fi cititori. Avem deocamdată de-a face cu ceea ce putem numi cititorul de tranziție, interminabila tranziție, vorbesc de cititorul bine intenționat, dar care abia îi descoperă pe Dante, Shakespeare sau Eminescu, ei sunt cittorii lui Bulă, o carte de mare succes la standul „Teșu”.

    Mai ales în zilele de sâmbătă și duminică a fost o invazie de neștiutori, în ciuda timpului urât. Parcă vremea a fost în ton cu masa de cititori în devenire. Timp de 5 zile, cât am stat la târg, am avut ocazia să discut cu sute de oameni, să iau pulsul pieței de desfacere. E inutil să vă spun că i-am întrebat pe mulți cititori ce carte caută? Pentru ce au venit? Aici sunt milioane de cărți, care este direcția, să ne cunoaștem cititorii, să știm ce vor, pentru cine screim? Nu am primit nici un răsuns demn să-l reproduc aici, am observat doar înclinația masivă către cărți ușoare, fără pretenții, în special spre tot ce înseamnă bășcălie și politichie. La politichie, românii sunt neîntrecuți! Un târg de carte adevărat trebuie să elimnine astfel de cititori, cu preocupări pentru instinctele joase, pentru cartea-kitsch, care se vinde la kilogram. Erau niște așa-zise standuri neamenajate care avem grămezi de carți pe care scria „5 lei bucata”. Deci cartea nu se mai adresa spiritului, ci mațelor. Cartea nu se mai numea carte, ci „bucata”. De ce se încurajează prostia, ignoranța, incompetența?

    De asta suntem scriitori, ca să scriem pentru proști? Prostia nu poate fi educată. Nu am întalnit nici o lansare a unui scriitor notabil. Au invadat alterații. Altermania și-a spus cuvântul. Și la fel ca la ultimele ediții, vedetele nu au fost scriitorii, ci politrucii sau foștii politicieni. Mai an, am avut parte de evenimente cu alde Bombonel (Adrian Năstase), Voiculescu, Johannis, acum buluc de lume, televiziuni, ziariști, la lansarea unei cărți a lui Petre Roman. Și cine credeți că l-a prezentat? Adrian Severin! Abia ieșit din închisoare. Păcat că n-a venit în zeghe, să ne arate cum a fost el persecutat! Nu le este rușine, spunea revoltat un domn, cu o mustață mare și cu un hanorac, parcă pleca la munte. O fac pe Robespierre, se dau criminali ca el! Iar o altă persoană, o veche cititoare, Ana Andreescu, zicea că Roman a decapitat industria românească, imediat după revoluție a falimetat fabrici, combinare, uzine, iar de atunci armata de securiși a lui Ceaușescu și-a facut treaba, conduce lejer România. Nu le este rușine, în loc să stea pe craca lor, acasă, defilează pe aici. Ce mai are de învățat cititorul de la omul fără gât, cum bine i-a spus Vadim? Niște stafii, ies din pușcărie și vin la târg, să-și lanseze memoriile scrise acolo!

    Ce curiozitate și la presă. Pentru ce? Ce lecții vor să mai învețe de la Roman și Severin? O televizune nu s-ar duce la lansarea cărții unui scriitor autentic, dar la astfel de paparude e buluc! Asta dovedește degradarea la care a ajuns morala în România și respectul pentru valori!

    Cărțile despre Iisus, despre Dumnezeu stăteau cuminți, neatinse, succes aveau pleava, mizeria, cărțile cu bucata. Semnificativ este că la Ed. Cartea Românească, care ne amintește automat de Marin Preda (a nu se confunda cu Eugen Preda, căruia târgul i-a consacrat un „bulevard”!!!), editură la care și-a lansat cartea Petre Roman, exista, chiar lângă el, un maldăr de cărți care aveau ca etichetă „10 lei bucata”. Părea că Roman și Severin sunt etichetați așa. Oameni de zece lei bucata. O imagine comică? Nu, foarte tristă. Fiindcă s-a ajuns ca sfînta carte să se văndă la „bucată”, cu „bucata”, ca ceapa, morcovii, ridichile. Cartea a ajuns o marfă. Marfă pentru patibulari.

    *

    Sigur, având onoarea să fiu găzduit, ca în fiecare an, la standul Editurii Teșu, invadată de lume, am avut ocazia să cunosc și cititori de soi, precum o familie de români plecați 25 de ani din țară și realizați în Austria. Am cunoscut doctori, ingineri, foști demintari, oameni cu răspundere în țara asta, care erau bine orientați, care știau bine care este boala țării, care puneau excelent diagnosticul pe ce se întâmplă. Aprope că nu mai există nici un mister de ce România estre vândută și ocupată de produsele străine. Au venit și unii colegi sau prieteni, precum criticul de film Dinu Nicula, care a venit special pentru cartea Filmul erotic, după cum nu au lipsit fotografii Emil Niculescu și Nick Cara, un profesionist și un sufletist cum rar mai există. Lui Nick îi datorez și fotografia atrașată, cu afișul care mi-a fixat prezența.

    O mare surpriză mi-a făcut un debutant în vârstă, Ion Pecie, om realizat în domeniul industrial (petrolier), dar, moromețian fiind, a scris și o enciclopedie a umorului, parafrazându-l pe Marin Preda via Sf. Pavel: Dacă umor nu e, nimic nu e, în zece volume, pe varii teme. Nu este un umor de bancuri a la Bulă, ci umor de calitate, precum cugetarea: „Să râdem cu omaneii, nu de oameni”. El practică un umor-medicament, să-l pui la rană. Bunătatea e calitatea lui principal. M-a legat de Ion Pecie, spontan, lumea moromețiană, faptul, că eu am făcut filmul Credința lui Moromete și am scris cartea Urmașii Moromeților, iar el a scris Monografia satului Siliștea-Gumești. O țară este pustie fără monografii. Monografia îi conservă rădăcinile, este documentul vital, cartea de vizită în timp a unui loc. Din monografie afli ce român curat și adevărat este Ion Pecie și ce reprezntat al ținutului teleormănean este acest om. Eu am crezut că Moromeții s-au împrăștiat detot în lume, pe alde Achim și Nilă i-am întâlnit în Israel, Anglia, Spania, America, peste tot, dar iată că Ion Pecie nu și-a părăsit obârșia, este un nou Moromete, un Moromete autentic. Iar atâta timp cât Moromete există, țara nu piere.

    Vedeți, dacă nu ar fi existat „Gaudeamus”, nu aș fi cunoscut un astfel de om, de o calitate umană deosebită. Iar orientarea sa ca „tânăr” scriitor este perfectă. El a știut ce vor românii, le-a dat cartea de care au nevoie, medicamentul de tranziție, le-a dat zâmbetul care le lipsește. Smile-ul lui Ion Pecie, iată un titlu de cronică viitoare.

    Ion Pecie este conștient de lumea în care trăim, dar vrea să-i ridice și pe patibulari, prin umor, nu prin bășcălie, la calitatea de oameni. Le-a dăruit multora cartea sa, ca un grădinar care își cultivă ogorul plin de rod. Enciclopedia sa a fost una dintre cele mai vândute cărți ale târgului. Sigur, nu mai este nici un mister că patibularii, clasa fără pretenții, se descurcă în această țară, e tara lor, au și botezat-o Românica, ba se simt fericiți aici. Masa fără pretenții este ferictă. Tragedia este pentru oamenii cu talent, pentru superdotați, să nu spun pentru genii, pentru oameni înzestrați cu multă putere, care au idealuri înalte, care pot să facă mult pentru oameni, pentru țară, dar care nu-și pot împlini visele din cauza amorțirii generale.

    Cartea este un mare criteriu pentru a lua pulsul țării, pentru a vedea spre ce se îndreaptă românii. Dar așa cum nu există un nou public pentru muzică, Festivalul „Enescu” este invadat nu de melomeni, ci de melomaci, lucru valabil și pentru alte arte, așa nu există nici un nou public de carte. Nu ai sentimentul la Târgul „Gaudeamus” că te afli în elita țării, că ai de-a face cu intelecuali, fiindcă, prin definiție, cartea se adreseză intelectului, iar dacă intelect nu e, nimic nu e! Un cititor m-a întrebat ce se vinde aici (la standul Teșu). Puteam să-i răspund gogoși, dar i-am răspuns, se vinde litere. Cum litere? Cărți de litere. Cărți din litere?, se miră el. Pot să fac și eu cărți de litere?, zice. Da, poți, dacă înveți să apropii literele și să faci cuvinte, dacă înveți să îmbini cuvintele și să faci propoziții și fraze, dacă unești paragrafele și faci pagini, iar din mai multe pagini, faci cartea. O, minunat, am să încerc și eu figura asta, a zis cititorul patibular și a plecat fericit!

    Nu e de mirare că a existat în guvernul abia picat un ministru al învțământului, care voia să elimine prepoziția „pe” din limba romănă, fiindcă el nu făcea niciodată diferența dintre „care” și „pe care”. Târgul e fff bun pentru astfel de repetenți, fiindcă se vrea „carte de învățătură”. Dar învățătura trebuie să înceapă cu ei, cu directorii târgului, care mai au de învățat cum să facă un târg competitiv. Trebuie să înceapă chiar și cu scriitorii, cu unii așa-zis scriitori, ca d-na Lulescu, care atunci când l-a văzut pe Victor Rebengiuc, a exclamt: „A, vă recunosc! Nu dvs sunteți actorul Victor Hrebenciuc, scuzați Rebenciuc!?” La care actorul a replicat, păi doamnă, eu dăruiesc de 70 de ani bucurie spectatorului român și dacă dvs nu știți cum mă cheamă, îl încurcați pe „c” cu „g”, nu mai avem ce discuta! Și i-a întors spatele. Sigur, trebuie să întoarcem spatele ignoranței, prostiei, dar atunci ar trebui să-l întoarcem unui întreg popor de patibulari.

    Oricum, publicul de la „Gaudeamus” a fost catalogat exact de unii cititori, cică e un public de tranziție și că trebuie să avem răbdare până se formează cititorul adevărat! E pedeapsă grea să ai răbdare până ce acești „semianalfabeți cu internet” vor auzi de Shakespeare sau de Eminescu, pe care l-au băgat la debara, în frunte cu marea editură Humanitas, care a ajuns, prin glasul prăpăstios al directorului ei, un fel de Pristanda sui-generis, să numere steagurile literaturii române, să facă socoteala, să facă o clasificare prin ocheanul humanitoid. În cultura română, în istoria literaturii contemporane, nu există decât gașca editurii lui, aceiași clienți veșnic fluenți. Nu există alte valori în România decât Cărtărescu, Djuvara, Pleșu, Liiceanu, Boia, Paraschivescu, Patapievici, Niculescu și încă vreo doi-trei, după lista citită de d-l Liiceanu la închiderea târgului. Acest om continuă să-și taie craca de sub picioare, cu clasamente oligofrenice, fiindcă, în afara acestei găști, dușman al Spiritului critic, nu mai există scriitori, deși noi cunoaștem scriitori ale căror opere au tiraje mai mari decât autorii numărați de Pristanda. Sigur, criteriul este după numărul de exemplare vândute, nu după valoare. Evident că un jurnalist ca Paraschivescu, pompat pe toate căile media de echipa Humanitas, este mai vândut ca Shakespeare și Milan Kundera. Nici un clasic nu-i poate concura pe autorii liicheniști. Mi-e greu să cred că cea mai bună carte din România este „De ce iubim femeiile?”. D-l Pristanda înseamnă că nu știe nimic despre succesul cărții „Memoriile unui cafegiu”!?! Dovadă că d-l Liiceanu, cu umorul său de gașcă, o vrea augumnetată cu titlul „De ce Iisus iubește femeile din Romînia?” Îmi pare rău să-i spun, poate nu știe, că Iisus iubește pe toată lumea, dar cred că de la o vreme El a întors compet spatele credincioșilor români, așa cum a făcut Victor Rebengiuc cu doamna care face parte din familia lui „care pe care”.

    Iar supriza de proporții a venit din partea unor preoți care au apărut din senin la standul unde aveam și eu cărțile și au pus ochii pe MESIA NE BATE LA UȘĂ. Ce-i asta?, au întebat. Ei nu l-au recunoscut pe Iisus aflat pe coperta cărții. Cică e blafemie. Ei n-au recunoscut chipul real al lui Iisus, creat digital de oamenii de știință după urmele din Evanghelii. Acest chip ne privește și ne judecă. „Eu mustru și pedepsesc pe toți cei pe care-i iubesc”. Fiindcă Iisus bate la ușile românilor și nimeni nu-i deschide. Ba unii îl alungă cu pietre, ca pe un milog. Și oricare din preceptele învățăturii lui Iisus, aplicat în România de azi, nu funcționează. Ce popor de creștini e acela care o ține numai în bairamuri de Postul Crăciunului? Iisus a întors spatele românilor. E foarte trist. A plecat dintre noi.

    Și înaltele fețe mi-au spus, fiind Dumnezeu, Iisus e deasupra de orice stare. Tristețea nu este a lui Iisus, este a omului. Dar acest Iisus, fără stare, este artificial. Cum fără stare? Adică nu este nici vesel, nici trist, nici bun, nici rău, nici cald, nici rece? Un Iisus impersoanl? Dacă e rupt de lume, de om, nu e Iisus. Nu ne interesează. Așa cum de la târgul „Gaudeamus” a lipsit Iisus, fiindcă masa cititorilor de tranziție a venit să se distreze, să vâneze efemerul, bășcălia. Nu a fost o ediție serioasă a târgului „Gaudeamus”. Sentimetul meu a fost că am greșit târgul. Poate că la anul n-am să mai nimeresc la un târg de tranziție.

     

    Grid Modorcea

  • Lansarea cărții FILMUL EROTIC de Grid Modorcea

    Lansarea cărții FILMUL EROTIC de Grid Modorcea

    Compania de Librării București și Libraria „Mihail Sadoveanu” vă invită la lansarea cărții FILMUL EROTIC de Grid Modorcea

    Volumul, a 103-a carte a celui mai prolific scriitor român în viață, și a 31-a sa carte de film, este un studiu amplu, scris în registru epic, ca un roman cu sute de povestiri, care cuprinde trei mari secțiuni dedicate filmului erotic american, filmului erotic european și filmului erotic românesc.

    Lansarea va fi însoțită de un colaj de filme, capodopere ale genului: Satyricon, My Own Private Idaho, The Libertine, Basic Instinct, Nimphomanic și Wicked Clone, un muscial cinematografic realizat pe Broadway de actrițele gemene Mihaela și Gabriela Modorcea.

    Cu participarea regizorilor Alexa Visarion și Laurențiu Damian, președintele Uniunii Cineaștilor din România.

    Evenimentul va avea loc pe data de 30 octombrie, orele 13, la Librăria „Mihail Sadoveanu”

    (str. Edgar Quinet – 10)

     

  • Opera Cosmică pentru Copii

    Opera Cosmică pentru Copii

    Când m-am apropiat de clădirea unde știam că era fostul Teatru Giulești, am văzut scris pe frontispiciul ei cu litere de-o șchioapă: „Opera Comică pentru Copii”, dar nu știu de ce am citit „Opera Cosmică pentru Copii”, poate fiindcă așa îmi imaginez eu viitorul, visez ca viața și educația copiilor români să aibă un zbor cosmic!

    Am venit aici fiindcă, în cadrul Festivalului „George Enescu”, a fost programat să prezint copiilor filmul GEORGE ENESCU – ALESUL LUI DUMNEZEU. La sfârșitul proiecției, am salutat gazdele și le-am felictat pentru ceea ce am văzut aici.

    Purtam pe umeri un maraton incredibil, eram la sfârșitul ediției 24 a Festivalului „Enescu” și cred că am acoperit circa 60 de concerte (din 84)!

    Și ultima zi a fost un apogeu, cu opera Don Giovanni de Mozart la Ateneu, apoi cu orchestra din Amsterdam la Sala Palatului, dar totul a început pentru mine la Opera Co(s)mică pentru Copii!

    Nu-mi venea să cred ce am văzut că a făcut d-na Felicia Filip et co. din fostul Teatru Giulești, un fel de mini-centru artistic pentru copii, cu trei săli excelente. Când am fost eu acolo, la prânz, într-una se juca un spectacol cu decoruri butaforice, era un muzical, un spectacol cântat, iar într-alta, înzestrată cu un ecran mare pe care se proiectau imagini, evolua orchestra acestei institujții cântând piese clasice.

    Proiecția filmului meu s-a făcut afară, într-un cort uriaș splendid, foarte bine amenajat, cu un stand cu cărți și jocuri pentru copii, cu perne elastice pe jos, în loc de scaune, unde spectatorii stăteau întinși și priveau filmul pe un ecran electronic de mare dimensiuni. Copia filmului arăta excelent. Mie mi-au dat un scaun și am privit filmul din lateral. Mă bucur că am putut să-mi revăd filmul. Este o docudrama. E aproape sută la sută un film artistic. Dar e bine că pachetul de informații transmis prin intermediul actorilor are și explicațiile necesare pentru copii, ca să înțeleagă bine viața și opera lui George Enescu. Sunt explicații furnizate de un narator, deși adevăratul cometator este chiar George Enescu întrucât substanța scenariului o constituie „Amintirile” sale. E un film bine așezat, cum îmi spunea un educator de acolo, care s-a ocupat de proiecție, „e imposibil să vezi acest film și să nu fii marcat de Enescu, de fantastica lui copilărie”.

    Nu este un secret pentru nimeni faptul că Enescu a fost un geniu precoce, ori filmul meu se bazează tocmai pe copilăria lui, ea este cheia înțelegerii operei. Copilăria conține toată sevele viitorului, ea concentrează tot ce a creat artistul la maturitate. În copilărie se pun sâmburii de mâine, așa cum „în sâmburele de ghindă se află stejarul întreg”, ca să-l citez pe Eminescu.

    Copiii mai mici se mai jucau, fiindcă erau și câteva mese cu jocuri tentante, de cuburi sau animale, jocuri de imaginație (și eu mă jucasem înainte de proiecție cu o fetiță de doi ani la un joc cu veverițe care prind iepurași, aflați în vizuini), dar părintii lor au stat nemișcati la film. Apoi spectatori de la celelalte spectacole, care se terminaseră, au venit aici, la cort. Când s-a terminat proiecția, deodată am auzit în spatele meu urale si un ropot de aplauze. Eu stătusem cu spatele, nu am văzut cine erau cei veniți, care au umplut cortul. Dar în mijlocul lor se afla Felicia Filip, regizorul Cristian Mihăilescu și tot staff-ul lor, plus spectatori de la cele două spectacole amintite. Niciodată nu am fost așa de aclamat de copii!

    Eu am avut inspirația să iau cu mine și niște cărți, vreo 30, mai multe din cărticica pentru copii „Fără violență”, dar am mai luat si alte titluri și le-am oferit la sfârșit copiilor și mamelor. Îi întrebam, cine iubește poezia? cine scrie poezii? Și a ridicat mâna o fată. I-am dat cartea „În căutarea absolutului”, o antologie cu șase volume de poezii. Și tot așa.

    Și a venit un moment de suflet: „Cine a auzit de trupa americană Indiggo Twins?” Și a ridicat mâna d-na Filip. Ei i-am dat cartea „Rage and Love”. Și le-am explicat celorlalți, stiți că ieri a fost Ziua Păcii? ONU a organizat un concert în Times Square, unde au fost invitate și fetele mele să cânte. Au cântat 3 cântece din musicalul lor de pe Broadway „Wicked Clone”. Aseară, când am ajuns acasă de la festival, am găsit pe internet fotografii cu fetele mele în acel concert. V-am spus acest lucru, fiindcă și fetele mele gemene, Mihaela și Gabriela, sunt un exemplu de copii realizați, au fost asemeni vouă, care și-au luat din plin zborul cosmic. Au plecat de aici și au ajuns departe, fiindcă sunt copii supradotați, ca și voi, de o mare seriozitate, care au muncit să ajungă departe, acolo, în focusul artei mondiale! Ele nu au conceput școala în afară de nota 10. Fiți serioși și munciți, ca ele, ca Enescu, și veți ajunge și voi departe!

    Ropote de aplauze, nu vă vine să credeți! Le-am mulțumit din suflet și le-am mai spus: Sigur, nu este o soluție să plecați. Ideal este să rămâneți aici, să faceți din țara noastră un asemenea focar, să nu mai fie nevoie să plecați în altă parte. Fiindcă acolo unde vă veți duce, au și ei copii lor supradotați, ca în America, și locurile sunt ocupate, concurența e mare, e foarte greu să vă faceți un locușor printre ei. Nu tebuie să ajungeți slugi la stăpâni, trebuie să fiți stăpâni la voi acasă! Mulți vreți să ajungeți în America, dar cei ce vă spun asta nu cunosc America, de aceea americanizarea României este falsă, constă doar în imitații. Imităm tot ce e acolo și imităm prost. Nici nu bănuim că preocuparea principală a americanilor, a copiilor lor, este cosmosul. Sunt atrași în mod fantastic spre lumi necunoscute, să le cucerească, să descopere viața pe alte planete, poate de aceea producția lor de filme SF nu are concurență. Și mai sunt procupați de durata vieții, de ideea imortalității. Recent, la Silicon Valley, savanții au descoperit un nou mod de existență, care ne face să trăim 1000 de ani! Opera lor este cu adevărat cosmică.

    America este o tară a copiilor superdotati și cred că sarcina Operei Co(s)mice de la noi este să se gândească la o astfel de competiție. Copiii de aici vor intra mâine în competiție cu copiii de mâine ai lumii… D-na Filip spunea ca a fost de multe ori in America și cunoaște bine situația copiilor de acolo. Și noi avem copii deosebiți. Așa este, la proiecția filmul meu erau unul și unul, foarte serioși. Dar mai ales mamele lor, tinere și ambițioase, mobilate să absoarbă tot ce le spun.

    D-na Filip era numai zâmbet, spunea că nu știe cum să-mi mulțumească pentru acest Dar Enescu și pentru cărți! Spunea că dorește să mai facem evenimente și cu alte filme. Oricum, filmul despre Enescu îl vom relua, mi-a mai zis la plecare, îl vom proiecta și în sala de concerte, cu ecran. iar cărțile dvs le vom pune la ștandul nostru… Sigur, i-am răspuns, am să ajut cât pot această instituție ca să fie cu adevărat o Operă Cosmică, căci aici văd eu pepiniera viitorului României. De aici pornește totul, de cum ne educăm copiii. Filmul este o cale ideală de educație. Educația care are ca suport filmul, imaginea, este esențială, așa cum am văzut că se practică în America. Acolo până și chimia sau matematica se predau pe bază de imagini. Un învățământ modern, o reformă a învățământului în România trebuie să se facă pe bază de film. Copiii au o memorie vizuală fantastică. Cum avea Enescu. Și toate celelalte filme ale mele, în special cele despre Eminescu, Creangă, Nicolae Grigorescu, Brâncuși, Andrei Șaguna, Blaga, Arghezi, Marin Preda, Nichita Stănescu etc., au în centrul lor copilăria acestor genii, fiindcă ea este izvorul carierei lor strălucite.

    Dar nu numai filmele, și cărțile mele, mai ales ultimele cărți, născute dintr-o revelație mistică, au ca izvor copilăria. Mai bine spus, Inocența. Am și scris un „Dicționar al inocenței”, supranumit „Inocentopia”, adică Țara Inocenței, suport generos pentru un spectacol, pentru un film. Și în „Civitas Innocentiae”, ca și în „Armaghedon revelat” și „Sanctuar”, visez la o astfel de utopie a viitorului, care este o sinteză a tuturor utopiilor lumii, adună în ea tot ce a creat mai bun omenirea. Sunt cărți scrise pentru cititorii din viitor, pentru copiii de azi, care mâine vor crea această Civitas Innocentiae, o Țară a Inocenței perfect posibilă pe pământ.

     

    Grid Modorcea, Dr. în arte