Etichetă: Dinamo Bucuresti

  • A murit Gigi Mulțescu, legenda lui Dinamo!

    A murit Gigi Mulțescu, legenda lui Dinamo!

    Astăzi, 15 septembrie, Gigi Mulțescu a încetat din viață, la vârsta de 72 ani. Trista veste a fost dezvăluită de Ionel Culina, fost ofițer de presă la Dinamo și apropiat de legenda „câinilor”, și confirmată de foștii coechipieri. Marele dinamovist era internat de câteva zile, cu o pneumonie severă care agravase celelalte afecțiuni.

    Gazeta Sporturilor îi face portretul unui jucător special și a unui antrenor îndârjit, care a fost iubit de Dinamo și respectat de tot fotbalul românesc pentru pasiunea sa pentru sportul-rege.

    Pe 11 noiembrie 1951, înregistrat două zile mai târziu în documente, la Botoroaga, o comună din partea estică a Teleormanului, se năștea Gigi Mulțescu, nume ce avea să inspire generații întregi de copii în tainele sportului rege.

    Gigi Mulțescu, de la Jiul Petroșani la Dinamo și echipa națională

    Moștenirea pe care acesta o lasă fotbalului transcende orice fel de statistică. A pus umărul la edificarea uneia dintre cele mai mari echipe românești din istorie, Dinamo-ul din prima parte a anilor 1980, a scris capitole întregi la dinastia „Găștii Nebune” din Regie.

    Este probabil cel mai mare jucător din istoria Jiului Petroșani, unde a marcat de două ori într-o finală de Cupa României cu Poli Timișoara, singurul trofeu din vistieria clubului. S-a oferit, în cele mai grele momente din existență și în mijlocul unei pandemii globale, să dea o mână de ajutor clubului din Ștefan cel Mare, chiar dacă starea sa de sănătate nu era dintre cele mai bune.

    A îmbrăcat cu mândrie tricoul primei reprezentative, de 12 ori mai exact, reușind să scuture de două ori „ațele” porților: o dată pe vechiul „23 august”, disputat pe 28 noiembrie 1976, contra Bulgariei, a doua oară în „Groapă” în preliminariile pentru Campionatul European din 1980, contra Ciprului, pe 18 noiembrie 1979.

    Mulțescu a scris istorie în Valea Jiului: „O fi puțin?!”

    Primii pași în fotbal i-a făcut la juniorii Stelei, neștiind că, peste ani, se va afla de cealaltă parte a baricadei. A debutat în fotbalul mare pentru Jiul Petroșani, reprezentând cu mândrie tricoul „minerilor” timp de opt sezoane.

    În această perioadă, Mulțescu a fost decisiv în câștigarea singurului trofeu din istoria clubului colorat în alb și negru: Cupa României, reușind o „doppietta” în finala contra celor de la Poli Timișoara, disputată pe „Republicii” din București și tranșată de Jiul cu un spectaculos 4-2.

    A murit Gigi Mulțescu, legenda lui Dinamo » Cine a fost „Smurdul”: a marcat de la 40 metri cu „regina” Europei, a ucis catenaccio și a făcut istorie în Ștefan cel Mare
    Jiul Petroșani, câștigătoarea Cupei României în 1974

    „1974 a fost cel mai bun an al meu! Când spun că ’74 a fost anul meu mă refer la faptul că atunci am luat Cupa României cu Jiul, cu naționala studențească am câștigat Campionatul Mondial Universitar din Franța, unde am purtat și banderola de căpitan, iar cu reprezentativa de tineret am devenit campion balcanic.

    În plus, am înscris în toate finalele acestor competiții! O fi puțin?!” declara fostul mijlocaș într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor de acum doi ani.

    A murit Gigi Mulțescu, legenda lui Dinamo » Cine a fost „Smurdul”: a marcat de la 40 metri cu „regina” Europei, a ucis catenaccio și a făcut istorie în Ștefan cel Mare
    Gigi Mulțescu, într-un Dinamo – Sportul. În plan secund, Mircea Sandu / Sursă foto: Arhiva Gazetei Sporturilor

    „Câine” cu pedigree: 3 titluri consecutive și două Cupe ale României la Dinamo!

    În 1979, Gigi Mulțescu s-a transferat la Dinamo. A părăsit formația alb-roșie după șase sezoane, trei titluri consecutive între 1982 și 1984, două Cupe ale României, în 1982 și 1984, precum și 20 partide disputate în competițiile europene.

    A marcat de 29 ori în 132 partide pentru Dinamo.

    Statisticile ne spun că o seară de Cupa Campionilor sau Cupa UEFA nu era niciodată cea mai proastă noapte a sa, monolit al acestei afirmații fiind cele nouă goluri reușite de acesta.

    A murit Gigi Mulțescu, legenda lui Dinamo » Cine a fost „Smurdul”: a marcat de la 40 metri cu „regina” Europei, a ucis catenaccio și a făcut istorie în Ștefan cel Mare
    Gigi Mulțescu, marcat de Aurel Țicleanu într-un Dinamo – Universitatea Craiova / foto: Arhiva Gazetei Sporturilor

    A răpus „catenaccio” și „regina” Europei

    Prima mare „dublă” ce l-a avut drept protagonist pe Gigi Mulțescu a fost cea cu Inter Milano. După un 1-1 pe „Giuseppe Meazza”, goluri Pasinato pentru peninsulari și Custov pentru Dinamo, „câinii” au reușit să se impună cu un istoric 3-2 la București.

    Meciul a contat pentru al doilea tur din Cupa UEFA, sezonul 1981-1982. Dudu Georgescu, Augustin și Orac marcau pentru Dinamo, Altobelli și Prohaska pentru „nerazzuri”. Mulțescu intra la debutul reprizelor de prelungiri, înlocuindu-l pe Custov.

    A murit Gigi Mulțescu, legenda lui Dinamo » Cine a fost „Smurdul”: a marcat de la 40 metri cu „regina” Europei, a ucis catenaccio și a făcut istorie în Ștefan cel Mare
    Gigi Mulțescu, în Dinamo – Internazionale 3-2 / foto: Arhiva Gazetei Sporturilor

    Un alt moment de referință din cariera lui Mulțescu este reprezentat de „dubla” cu Hamburg, campioana Europei la acel moment, echipă pregătită de marele Ernst Happel și pe care Dinamo reușea să o elimine.

    „Câinii” s-au impus la scor de neprezentare în fața nemților la București, Augustin, Mulțescu și Orac, trioul «AMO», cum erau porecliți cei trei la acea vreme, ducând în extaz cei peste 75.000 suporteri prezenți în tribunele stadionului. Golul reușit de Mulțescu este unul antologic, de la 40 metri, în forță, goalkeeper-ul Stein fiind lăsat fără replică.

    A murit Gigi Mulțescu, legenda lui Dinamo » Cine a fost „Smurdul”: a marcat de la 40 metri cu „regina” Europei, a ucis catenaccio și a făcut istorie în Ștefan cel Mare
    Gigi Mulțescu, după Dinamo – Hamburg 3-2 / Sursă foto: Arhiva Gazetei Sporturilor

    În retur, Mulțescu a ținut să mai marcheze o dată, el și Țălnar evaporând emoțiile suporterilor dinamoviști, după ce orgoliul nemților de regi ai Europei la acel moment impusese tabelei de scor să indice același scor cu care Dinamo s-a impus la București, 3-0.

    Jucător-antrenor la apus de carieră

    După aventura de la Dinamo, Mulțescu a revenit la Jiul, în postura de jucător-antrenor, reușind să promoveze echipa din B în A. Ultima experiență ca jucător în elita fotbalului românesc a avut-o la CSM Suceava, punctând de două ori în nouă partide.

    A murit Gigi Mulțescu, legenda lui Dinamo » Cine a fost „Smurdul”: a marcat de la 40 metri cu „regina” Europei, a ucis catenaccio și a făcut istorie în Ștefan cel Mare
    Gigi Mulțescu, în tricoul lui Dinamo / Sursă foto: Arhiva Gazetei Sporturilor

    În ultimii ani ai aventurii la firul ierbii, a lucrat ca jucător-antrenor în eșaloanele inferioare, la Autobuzul București, Poiana Câmpina sau UTA Arad.

    „SMURD” și zâmbete

    De-a lungul carierei de tehnician, Gigi Mulțescu a antrenat numeroase echipe, fără să câștige vreun trofeu. Cu toate acestea, și-a lăsat amprenta în ADN-ul fiecărei echipe pe la care a trecut, prin ideile tactice inovatoare, fotbalul frumos și capacitatea de a resuscita formații ce păreau condamnate la tranșeele eșalonului secund.

    A dat gol la debutul ca antrenor în Liga 1!

    Consiliat de Angelo Niculescu, a debutat ca „principal” la Jiul Petroșani. Tocmai formația la care își început cariera de jucător în 1971! Mulțescu a promovat Jiul în prima divizie în 1986, luând fața, la golaveraj, celor de la FC Baia Mare.

    Pe 17 august 1986, în Jiul – SC Bacău 1-1, a marcat golul gazdelor, deși era antrenorul principal al formației! În primul sezon ca A1 nu a pierdut acasă cu granzii sistemului. 2-2 cu Steaua și 2-0 cu Dinamo!

    A pus temelia ultimei trupe invincibile

    Pe 12 august 1990, Dinamo-Petrolul 3-1 a fost primul său meci pe banca roș-albilor. După ce roș-albii au vândut o echipă întreagă imediat după Revoluție, Mulțescu a început reconstrucția punând bazele formației ce avea să câștige apoi campionatul neînvinsă cu Rinus Israel și cu Florin Halagian în sezonul 1991-1992.

    Printre cei promovați s-au numărat Cheregi, Costel Pană și Selymes, jucători de bază în ediția următoare. A rezistat 28 de etape în primul mandat la Dinamo, fiind demis la finalul unui eșec la Brăila, 1-2.

    Inovator

    Pe Selymes l-a retras din extremă stânga pe postul de fundaș stânga, acolo unde se va impune în Generația de Aur. Multe alte mutări i-au ieșit, precum titularizarea lui Mansour (Timișoara), mutarea lui Băluță (Universitatea Craiova) în centrul liniei ofensive sau trecerea lui Alexandru Stan (Astra) ca mijlocaș dreapta.

    Apoi, pe Budescu l-a readus din parcuri în 2011, exilat acolo de conducerea Astrei, l-a băgat la slăbit și l-a readus în fotbalul de performanță.

    A murit Gigi Mulțescu, legenda lui Dinamo » Cine a fost „Smurdul”: a marcat de la 40 metri cu „regina” Europei, a ucis catenaccio și a făcut istorie în Ștefan cel Mare
    Gigi Mulțescu, pe banca tehnică a celor de la Sportul Studențesc / foto: Arhiva Gazetei Sporturilor

    A scris istorie pe „Ilie Oană”, „Anghel Iordănescu” și „Ion Oblemenco”

    Cu el pe bancă, Petrolul a bifat 697 de minute consecutive fără gol primit, cea mai lungă serie din istoria „găzarilor” (2014/2015).

    Totodată, sub comanda sa, FC Voluntari a reușit prima victorie din istoria sa în Liga 1 (octombrie 2015), iar Universitatea Craiova Craiova (2017) a revenit în Europa după o pauză de 17 ani.

    A murit Gigi Mulțescu, legenda lui Dinamo » Cine a fost „Smurdul”: a marcat de la 40 metri cu „regina” Europei, a ucis catenaccio și a făcut istorie în Ștefan cel Mare
    Gigi Mulțescu, pe banca tehnică a celor de la Petrolul Ploiești

    Creator de bun gust

    A reușit un retur fantastic pe banca Sportului Studențesc în ediția 2005/2006, la finele căreia a terminat pe locul 4. Dar a fost retrogradată de FRF din pricina datoriilor! Memorabil a fost meciul din Ștefan cel Mare, scor 5-4 pentru „studenți”, după o partidă la finele căreia Dinamo a ieșit din calculele la titlu, iar Mulțescu a ajuns la Spitalul de Urgență, acuzând probleme cardiace!

    Salvator

    Poli Timișoara (2003), Petrolul Ploiești (2012) și Gaz Metan (2013) sunt doar trei echipe ce s-au bazat pe serviciile lui în momente grele, iar el le-a salvat de la retrogradare.

    Performanțe și-n Turcia

    I s-a mai spus și „Turcul” pentru că în anii ’90 a antrenat acolo. A început la Samsun (1993-1997), cu care a terminat un sezon pe locul 5 și a învins, o premieră!, pe Galatasaray (1-0) în deplasare.

    A mai pregătit pe Kayserispor, Adana, Ankaragucu, Gaziantepspor, Samsunspor iar și Kahramanmaraspor. Iar în lumea arabă a fost tehnicianul celor de la Al Taawon și Al Ettifaq

    Țin minte o vorbă mare de la Ștefan Kovacs, spunea că faima unui antrenor e dată de cum joacă echipa lui, nu numai de victoriile formației sale.

    – Gigi Mulțescu

    Cu masca la gură

    În era pandemică, Dinamo se confrunta cu grave probleme de ordin sportiv și financiar, însă Gigi Mulțescu nu a dat înapoi de la provocările venite dinspre Ștefan cel Mare.

    Ultimele sale experiențe ca antrenor au durat câte o lună, iulie 2020 – august 2020 și martie 2021 – aprilie 2021, ambele fiind momente în care Dinamo era mai degrabă cu un picior la matineu decât în prima divizie.

    Cu toate acestea, Mulțescu a răspuns afirmativ provocărilor de fiecare dată, imaginile cu el dându-se jos din autocar, cu masca la gură, să salute suporterii adunați în jurul stadionului, ținând cont de faptul că arenele din țară erau închise din cauza restricțiilor, schițează un portret autentic al celui care a fost Gigi Mulțescu.

    A murit Gigi Mulțescu, legenda lui Dinamo » Cine a fost „Smurdul”: a marcat de la 40 metri cu „regina” Europei, a ucis catenaccio și a făcut istorie în Ștefan cel Mare
    Gigi Mulțescu, antrenor al „câinilor” în pandemie / foto: Facebook Dinamo București

    Odihnește-te în pace, nea Gigi! Mulțumim pentru tot!

     

     

     

     

     

     

     

     

     

    @Gazeta Sporturilor

  • Sepsi osk… UDMR-ul fotbalului românesc

    Sepsi osk… UDMR-ul fotbalului românesc

    Simțindu-se jigniți de când s-au născut în ROMÂNIA, o parte a etniiclor maghiari încearcă acum cu disperare prin  pârâciosul de serviciu directorul sportiv al lui Sepsi, Janos Bokor, să obțină sancționarea clubului românesc DINAMO BUCUREȘTI pentru că pe parcursul meciului au avut loc în repetate rânduri scandări și au fost afișate bannere cu inscripții defăimătoare; nici arbitrul și nici observatorul de joc nu au considerat necesară întreruperea jocului.
    După cum scriam și zilele trecute, bannerele jignitoare au fost: un drapel al României cu stemă regală, respectiv mesajul: ”Doar România, Doar Dinamo București / fără autonomie în ținuturile românesti”.  
    Într-o reacție telefonică, domnul Alexandru David , președintele lui Dinamo București, declară pentru reporterul Gazetei Sporturilor:
    „- Dacă vorbim de sancțiuni, atunci vom întreba și noi cum organizatorii permit intrarea în stadion cu simboluri interzise la întruniri publice. Cum permit asemenea provocări? Tot ei sunt uimiți că suporterii dinamoviști au reacție? Poate domnul Bokor confundă tările, are impresia că la Sfântu Gheorghe e altă tară? Greșit! E România! Echipă asta a lui joacă deocamdată în Campionatul Național (accentuează) Românesc de Fotbal. Cată vreme se vor numi Sfântu Gheorghe vor mai jucă două mii de ani în România, asta dacă nu se vor desființa. În final, aș vrea să îl întreb un lucru pe domnul Bokor de la Sepsi.
    -Ce anume?
    -Sunt curios cum a reușit performanță de a omologa un stadion cu vestiarele în containere și cu o nocturnă care pâlpâie precum un opaiț (trage aer în piept adânc). Se pare că România chiar este o tară extrem de tolerantă și ingăduitoare!”

    Concluzionând, se vede clar că atitudine udemerista a celor de la Sfântu Gheorghe apare DOAR în momentul când nu joacă fotbal în teren, până acum, când echipa avea rezultate pozitive era liniște, pace, armonie, îmnul ținutului secuiesc și /sau erau afișate cârpele colorate ce țin loc de „drapel secuiesc”.
    Ar trebui că cineva să sesizeze: arborarea altor drapele, a unor simboluri interzise, precum și difuzarea la stația de sonorizare a stadionului a marșului funebru intitulat extrem de simplu ”ïmn secuiesc”.

    În România, limbă oficială este limbă romană.( Constituția României – art.13)

    R.G.

  • Rușinea de a fi român …în România

    Rușinea de a fi român …în România

    O parte a presei sportive califică drept mesaj provocator bannerul afișat de PCH (Peluza Cătălin Hîldan) în deplasarea de la Sfântu Gheorghe. Mesajul afișat: „Doar România, Doar Dinamo București / Fără autonomie în ținuturile românești!”
    O altă „mare problemă” a constituit-o agățarea de gard a unui steag al României cu stema regală!!
    Domnilor „ziariști” SUNTEM ÎN ROMÂNIA !!!
    Niciun reprezentant al presei nu a comentat următorul aspect: crainicul stadionului „Municipal” făcea anunțurile bilingv… pentru o competiție internă…
    Meciul Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – FC Dinamo București, contând pentru etapă a XXIII-a a Ligii I de Fotbal s-a încheiat cu victoria oaspeților, 0-1, gol marcat din penalty de Dan Nistor în minutul 57 al partidei.