În mijloacele de transport ale Societății de Transport București, un fenomen a devenit aproape universal: șoferii vorbesc la telefon în timp ce conduc.
Nu o dată, nu ocazional, ci aproape tot timpul.
E drept, majoritatea o fac „corect”, prin sistem hands-free, dar realitatea e că atenția la drum dispare oricum. Oricine circulă regulat cu autobuzul, troleibuzul sau tramvaiul simte diferența: frânări bruște, opriri neglijente, lipsă de anticipare, porniri smucite. Toate trădează o concentrare scăzută.
Codul Rutier permite folosirea telefonului cu dispozitive hands-free.
Însă studiile din siguranța rutieră sunt clare: o conversație în desfășurare — chiar și fără telefon în mână — reduce atenția vizuală și cognitivă.
Creierul nu poate procesa simultan cu aceeași eficiență atât dialogul, cât și situațiile dinamice din trafic.
Când e vorba de un conducător auto obișnuit, riscul e individual.
Când e vorba de un șofer STB, riscul devine colectiv, pentru că în spatele lui se află zeci de pasageri.
Problema nu este doar a șoferilor, ci a unui sistem care alege să nu vadă.
Controalele interne par inexistente, iar sesizările pasagerilor ajung rar la un rezultat concret.
Într-un oraș sufocat de trafic, cu pietoni la fiecare intersecție și bicicliști printre benzi, neatenția unui singur șofer STB poate avea consecințe grave.
STB ar trebui să trateze acest obicei ca pe o problemă de siguranță publică, nu ca pe un moft al călătorilor.
O conversație aparent banală poate fi diferența între un drum normal și un accident.
Vorbitul la telefon la volan, chiar și cu hands-free, nu este un gest nevinovat.
Iar când cel care o face conduce un autobuz plin de oameni, devine o dovadă de inconștiență.
STB are datoria să-și educe și să-și monitorizeze angajații, nu doar să le predea un traseu.
Pentru că, până la urmă, în spatele fiecărei convorbiri „nevinovate” la volan, e o viață pusă în pericol — și uneori, mai multe.
