A trăit aproape 10 ani ascunsă într-o grotă săpată în stâncă, în beznă totală. Acolo, pe un pat de cetină rece, a dat naștere unui copil, tăindu-i cordonul ombilical cu o lamă ruginită, în timp ce sute de securiști umblau deasupra ei, cu câini de urmă. A refuzat să-și trădeze iubitul, a supraviețuit iadului din munți, doar pentru a muri în agonie pe cimentul unei pușcării comuniste.”
Maria Plop era o fată simplă, o copilă orfană adoptată de o familie din Nucșoara, județul Argeș. Când grupul de partizani condus de frații Arnăuțoiu a urcat în munți pentru a lupta împotriva comunismului, Maria, deși avea doar o mână de ani peste 20, a mers cu ei. S-a îndrăgostit de Toma Arnăuțoiu, liderul rezistenței.
Timp de un deceniu, au fost vânați cu elicoptere și batalioane de armată. S-au ascuns în „Râpa cu brazi”, într-un adăpost subteran perfect camuflat, cu o intrare ascunsă sub un trunchi de copac. În această grotă întunecată, rece și mereu umedă, Maria a rămas însărcinată. Fără medici, fără calmante, fără să poată aprinde un foc sau să scoată un strigăt de durere ca să nu fie auzită de patrule, a dat naștere unei fetițe, Ioana. Copila a crescut primii doi ani din viață fără să vadă vreodată lumina soarelui, învățând să nu plângă pentru a nu-și da părinții de gol.
Când au fost trădați și capturați în 1958, securiștii au rămas șocați de starea lor. Toma a fost executat la Jilava. Fetița, Ioana, i-a fost smulsă Mariei din brațe și aruncată într-un orfelinat, cu numele schimbat, pentru a i se șterge identitatea. Maria a fost aruncată la închisoarea de femei de la Miercurea Ciuc. Devastată de pierderea copilului și a bărbatului iubit, bolnavă de TBC după 10 ani de trăit sub pământ, s-a stins din viață în 1962.
Morala: Eroismul nu înseamnă doar să tragi cu arma, ci și să dai viață acolo unde moartea pândește la fiecare pas. Maria Plop ne-a arătat că dragostea unei femei poate transforma o grotă înghețată în acoperiș, dar niciun zid de închisoare nu poate opri dorul de copilul smuls din brațe.
