Gen.Iulian Vlad, ultimul conducător al Departamentului Securității Statului în perioada 1987–1989, a rămas o personalitate bine cunoscută publicului român, mai ales prin rolul său în evenimentele din decembrie 1989.
La vârsta de 86 de ani, acesta era prezentat ca un actor important al acelor momente, afirmând că deciziile adoptate au contribuit la prevenirea unui conflict intern de proporții și la limitarea pierderilor de vieți omenești într-un context extrem de tensionat.
Deținător al unor informații esențiale despre acea perioadă, generalul a ales, după schimbarea regimului, o atitudine rezervată. Ani la rând, a preferat să nu intervină public, în pofida condamnării și a detenției pe care le-a considerat nedrepte. În tot acest timp, și-a păstrat luciditatea și capacitatea de analiză, așteptând momentul pe care l-a considerat potrivit pentru a-și exprima punctul de vedere.
În interviul intitulat „Eu nu știu pentru ce am fost condamnat”, publicat în revista „Periscop” și realizat de generalul Petru Neghiu și colonelul Alexandru Omeag, Vlad a oferit o relatare directă a evenimentelor din 1989, din perspectiva unui participant activ. Tonul său a fost unul echilibrat, lipsit de resentimente, exprimând convingerea că a acționat în interesul statului român, chiar dacă acest lucru a implicat consecințe personale dificile.
Referitor la controversa „teroriștilor”, generalul a susținut că aceștia nu au existat în realitate, ci că s-a conturat un scenariu deliberat, menit să genereze haos și să justifice existența unor vinovați pentru victimele înregistrate. În opinia sa, în acele zile existau doar două structuri capabile să intervină ,Armata și Securitatea , însă din considerente de imagine și legitimitate, Securitatea a fost sacrificată, în timp ce Armata a rămas instituția susținută de opinia publică.
Deși, potrivit afirmațiilor sale, unitățile Securității au primit ordin să rămână în cazărmi, instituția a devenit principalul țap ispășitor al acelor evenimente. Într-o formulare sugestivă, el a evocat ideea că aceste realități au fost ulterior reunite sub denumirea generică de „revoluție”.
Generalul Vlad a vorbit și despre implicarea unor factori externi, sugerând existența unor planuri care ar fi vizat slăbirea sau chiar fragmentarea statului român, comparabile cu un nou „Diktat de la Viena”. Arestarea sa, la 31 decembrie 1989, s-a produs, potrivit relatărilor, în contextul acestor tensiuni și ar fi fost influențată inclusiv de reprezentanți ai Uniunii Sovietice.
Un element relevant al carierei sale a fost orientarea profesională spre modele occidentale: nu s-a format la Moscova, ci în Germania Federală, unde a preluat concepte care au stat la baza înființării, în 1977, a Unității Speciale de Luptă Antiteroristă (USLA). Din această perspectivă, el a fost considerat un vizionar, mai ales în contextul în care, ulterior, fenomenul terorist a devenit o amenințare globală majoră. Relația sa distantă față de spațiul sovietic a fost influențată și de experiența personală a familiei, tatăl său fiind prizonier de război la Stalingrad și deportat ani de zile în Siberia.
În același interviu, Vlad a făcut referiri la rolul unor personalități din acea perioadă, precum Sergiu Nicolaescu, despre care a afirmat că ar fi avut o implicare în desfășurarea evenimentelor din 21 decembrie 1989 și în gestionarea percepției publice ulterioare. De asemenea, a menționat numele lui Ion Iliescu în legătură cu conducerea Comisiei senatoriale care a investigat Revoluția, sugerând că anumite aspecte ar fi fost deliberate estompate.
În final, fostul șef al Securității și-a exprimat rezervele cu privire la posibilitatea ca responsabilitățile pentru victimele din decembrie 1989 să mai fie stabilite în mod clar. El a arătat că, în timp, mulți dintre cei implicați au dispărut, iar șansele unei clarificări judiciare complete au devenit tot mai reduse.
Interviul publicat în „Periscop” a oferit doar o parte din aceste dezvăluiri, urmând ca restul mărturiilor să fie prezentate într-un număr viitor al revistei.
