Administrația Națională a Penitenciarelor

0
27

Administrația Națională a Penitenciarelor

Comunicat de presă

24.11.2025

Administrația Națională a Penitenciarelor intensifică parteneriatul cu mediul economic pentru implicarea persoanelor private de libertate în activități lucrative

Administrația Națională a Penitenciarelor continuă să promoveze, cu respectarea deplină a drepturilor persoanelor private de libertate și în conformitate cu standardele internaționale privind condițiile de detenție, implicarea acestora în activități remunerate. Obiectivul central rămâne facilitarea reintegrării socio-profesionale și reducerea riscului de recidivă.

În perioada septembrie – noiembrie 2025, în 36 de unități penitenciare au fost organizate 33 de întâlniri de lucru, la care au participat peste 240 de operatori economici, alături de reprezentanți ai agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă, instituțiilor prefectului și autorităților administrației publice locale. Aceste demersuri au preluat și extins modelul de bună practică inițiat în luna septembrie 2025, de Instituția Prefectului Județului Cluj, în colaborare cu AJOFM Cluj și Administrația Națională a Penitenciarelor. Întâlnirea de lucru menționată a fost onorată și de prezența Ministrului Justiției, domnul Radu MARINESCU.

Principalele rezultate obținute:

* Creșterea semnificativă a numărului de persoane private de libertate implicate în activități lucrative, ca răspuns la cererea tot mai mare a angajatorilor;

* Implementarea cu succes a unui proiect-pilot la Penitenciarul Târgu Mureș, în parteneriat cu un operator economic privat: concesionarea unor terenuri pentru amenajarea de sere în incinta Gospodăriei Agricole Zootehnice Sâncrai și angajarea unui număr minim de 80 de persoane private de libertate pe durata concesiunii;

* Încheierea a 9 noi contracte de prestări servicii/mediere de muncă în 5 unități penitenciare.

În luna octombrie 2025, 7.311 persoane private de libertate desfășurau activități lucrative la nivel național. Veniturile generate din prestările de servicii au înregistrat o creștere de 30,5% față de aceeași perioadă a anului precedent — de la 84,5 milioane lei la 110,3 milioane lei.

Aceste rezultate confirmă atât consolidarea economică a sistemului penitenciar, cât și contribuția concretă a muncii persoanelor private de libertate la sustenabilitatea financiară a instituției.

Reamintim că legislația în vigoare oferă angajatorilor care colaborează cu unitățile penitenciare o serie de avantaje financiare și fiscale importante.

Administrația Națională a Penitenciarelor își menține deschiderea pentru extinderea și consolidarea parteneriatelor cu mediul de afaceri, autoritățile locale și instituțiile publice, în vederea atingerii obiectivelor comune: reintegrare socială eficientă și reducerea recidivei.

Administrația Națională a Penitenciarelor