Thor şi Mihai Nae – de la o investiție de 5.000 de dolari la un posibil campion al României

0
42

Thor şi Mihai Nae – de la o investiție de 5.000 de dolari la un posibil campion al României

Într-o perioadă în care iubitorii rasei Cane Corso sunt tot mai atenți la exemplarele de excepție, un tânăr mascul reușește să atragă privirile și admirația atât în mediul online, cât și în competițiile chinologice. Destinul lui Thor – Cane Corso-ul care cucerește internetul și ringurile de arbitraj se împleteşte cu cel al lui Mihai Nae, dresorul vedetelor şi promite a fi o adevărată poveste de succes.

Achiziționat din Polonia pentru impresionanta sumă de 5.000 de dolari, Thor  demonstrează că valoarea unui exemplar nu se măsoară doar prin pedigree, ci și prin calitatea, expresia, construcția și prezența sa spectaculoasă în ring. Importurile din linii europene consacrate sunt considerate un reper pentru crescătorii care urmăresc păstrarea standardului autentic al rasei.

Mihai Nae numit  dresorul vedetelor ne spune ca Thor este deja colgul sau de zi cu zi  si ca evoluția lui este constantă și impresionantă. „Acest exemplar este elevul meu, fiind pregătit și antrenat de mine încă de la începutul colaborării noastre, care a luat naștere atunci când stăpânul său, Bogdan Vâlceanu, iubitor de animale și deținător de cai de rasa  dresați, a dorit să îl învețe să facă pază.

Cu fiecare apariție, acesta impresionează arbitrii și publicul deopotrivă, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Tânărul Cane Corso de doar 11 luni  se îndreaptă cu pași rapizi către titlul de Campion Junior al României, fiind arbitrat în cadrul competițiilor organizate de Uniunea Chinologică Royal (UCHR).

Dincolo de trofee, povestea lui este una despre pasiune, selecție și performanță. Fotografiile și videoclipurile sale adună mii de reacții pe rețelele sociale, unde iubitorii și crescătorii de Cane Corso îl descriu drept unul dintre cele mai promițătoare exemplare ale generației sale. Capul impunător, expresia tipică, osatura puternică și mișcarea elegantă îl transformă într-un adevărat ambasador al acestei rase italiene cu o istorie impresionantă.

Drumul spre marea performanță este însă abia la început. Dacă evoluția sa va continua în același ritm, specialiștii sunt de părere că acest mascul are toate șansele să își treacă în palmares titluri importante și să devină un nume de referință în lumea Cane Corso.

Uneori, campionii nu se nasc doar în ring. Ei se construiesc prin genetică de excepție, muncă, disciplină și dedicarea oamenilor care cred în ei. Iar acest superb Cane Corso pare hotărât să demonstreze că investiția de 5.000 de dolari a fost doar începutul unei povești care promite să facă istorie.