Etichetă: Primaria sector 3

  • Marineață și ai lui -spaima Bugetului!

    Marineață și ai lui -spaima Bugetului!

    Dupa cum vedem intr-o postare a doamnei consilier Mihaela Vacaru,de pe reteaua de socializare Facebook, Consiliul Local al Sectorului 3 a votat un proiect controversat.
    În ultima perioadă, administrația publică locală din Sectorul 3 al Municipiului București a fost subiectul unor dezbateri intense din cauza unui proiect considerat controversat, votat de o parte a Consiliului Local. Proiectul presupune contractarea unui împrumut sau alocarea unei sume de aproximativ 150 de milioane de euro pentru diverse investiții, însă lipsa de transparență, consultarea publică redusă și prioritizarea discutabilă a fondurilor au stârnit numeroase reacții din partea societății civile și a opoziției politice locale.

    Reacția publicului nu a întârziat să apară. Asociații civice, jurnaliști independenți și cetățeni activi au cerut explicații din partea autorităților și au organizat proteste sau petiții online. Pe rețelele de socializare, subiectul a generat valuri de critici, în special din partea locuitorilor Sectorului 3 care se tem că această decizie va duce la majorări de taxe și impozite locale.

    Votul prin care o parte a Consiliului Local al Sectorului 3 a aprobat un proiect de 150 de milioane de euro este un exemplu relevant despre cum deciziile politice pot afecta direct viața cetățenilor. Lipsa transparenței, a consultării publice și a unei viziuni strategice clare ridică semne de întrebare asupra modului în care este gestionat bugetul public. Este esențial ca astfel de decizii majore să fie luate în mod responsabil, cu implicarea reală a comunității și cu o comunicare deschisă, pentru a evita riscul unei crize financiare locale sau pierderea încrederii publice în administrația locală.

    „La S3 s-a votat azi cea mai scumpa parcare din lume. Costa cat 3 spitale, cost per loc de parcare=77mii de euro (fara teren, e gratis ca-i domeniu public).
    Amenajarea parcarii o platim noi. Beneficiarul principal e familia Negoita care construieste blocuri langa parcare.
    Votul a fost 15 la 13. Au votat „pentru” si cei trei PMP, inclusiv viceprimarul inscaunat de USR.
    In acest mandat PMP are 3 consilieri fata de 2 in mandatul anterior. USR are 7 fata de 9. A mai donat unul la Forta Dreptei. Negocierea de anul trecut ne-a ars azi cu 150 de milioane de euro”
    Facebook – Mihaela Vacaru – consilier local USR sector 3
    Si sa incheiem cu folclor de cartier( 23):
    Povestea unei glorii locale:
    Marineața de la 3, cu planuri mărețe –
    Pe banii noștri, desigur… pe șest, cu blândețe

    Consilierii? O, ce spectacol!
    Se votează ca-ntr-un banc teatral:
    „Cine-i pentru?” – Ridică trei mâini.
    „Cine-i contra?” – Rămâne în pâini.

    Se cere un împrumut modest:
    Vreo 150 de milioane, în rest
    Sunt doar „costuri colaterale”,
    La cât visăm, ce-s niște parale?

    Iar cetățeanul, biet contribuabil,
    Privește factura, tot mai instabil.
    „Ne face parc în formă de stea,
    Dar mie-mi picură-n tavan, la baia

    Și totuși, el râde, cu aer senin:
    „E totul legal, chiar foarte divin.
    E pentru voi, dragii mei din cartier!
    Și da, o să crească și-un palmier!”

  • Parcarea din Parcul Pantelimon  e construită fără aviz de la Brigada Rutieră

    Parcarea din Parcul Pantelimon e construită fără aviz de la Brigada Rutieră

    Primăria Sectorului 3 a realizat parcarea auto de-a lungul Șoselei Gării Cățelu, între stația de metrou Pantelimon și intrarea în Parcul Pantelimon, fără să aibă aviz de la Brigada Rutieră. Parcarea de circa 500 de locuri a fost amenajată în 2018, în zona dintre șosea și parc, nu are trotuar, dar, conform Primăriei Sectorului 3 are o restricție de viteză la 5 km/h. Pentru că nu i-a emis aviz pentru configurația existentă în teren pe acel segment, Brigada Rutieră a amendat Primăria Sectorului 3.

    Informația că parcarea a fost construită fără aviz rutier a devenit publică în contextul accidentului produs în luna iulie de către un minor de 16 ani care s-a urcat la volan, fără a avea drept de permis și a condus mașina în parcare. Pentru că a pierdut controlul asupra autoturismului, a acroșat trei mașini parcate și a lovit doi frați, pe băiatul de 9 ani accidentându-l mortal. Sora sa, o fetiță de 6 ani, a ajuns în stare gravă la spital unde i-a fost amputat piciorul.

    La o lună distanță de la accident, Brigada rutieră a informat societatea civilă, respectiv grupul civic „Vrem schimbare”- care militează pentru trotuare libere în București, respectiv drepturile pietonilor – că parcarea de lângă Parcul Pantelimon nu are aviz rutier.

    „Referitor la petiția dumneavoastră transmisă prin e-mail Brigăzii rutiere (..), prin care semnalați aspecte legate de zona adiacentă Șos. Gării Cățelul (între stația de metrou „Pantelimon” și intrarea în Parcul Pantelimon), vă comunicăm următoarele: conform prevederilor art 33 din OUG 195/2002 rep. – privind circulația pe drumurile publice, „semnalizarea și amenajările rutiere necesare pe drumurile publice se asigură de către administratorul drumului respectiv și se efectuează numai cu avizul poliției rutiere.

    Astfel, menționăm faptul că unitatea noastră nu a emis aviz pentru configurația existentă în teren pe acel segment. În acest context, Brigada Rutieră a procedat la sancționarea contravențională a administrației publice locale, conform art.105 pct.2 din OUG 195/2002.”, se arată în răspunsul către societatea civilă.

    FOTO: Răspunsul obținut de societatea civilă de la Brigada Rutieră

    Legea prevede la articolul menționat de Brigada Rutieră că a amendat Primăria Sectorului 3 pentru „neîndeplinirea obligaţiilor de instalare a mijloacelor de semnalizare rutieră, precum şi a dispozitivelor speciale de acest fel”. În răspuns nu este menționată valoarea amenzii.

    Grupul „Vrem schimbare”, care are o pagină de Facebook administrată de oameni din zona civică, a făcut solicitarea în care a cerut informații despre lipsa trotuarelor. Ei se întreabă acum, ce pot face mai mult.

    „În zona respectivă nu există infrastructură pietonală pentru deplasarea în siguranță a pietonilor, accesul în parc fiind făcut direct dintr-o parcare auto.

    În concluzie, transformarea trotuarului existent anterior într-o parcare auto fără trotuare a fost realizată cu încălcarea legii, iar poliția a sancționat primăria. Amenda va fi plătită din banii cetățenilor.

    Conform răspunsului primit de la Brigada Rutieră, legea din România obligă administrația locală să efectueze semnalizările și amenajările rutiere în colaborare directă cu poliția și să primească avizul instituției”, se arată în postarea de pe pagina de Facebook – „Vrem schimbare”.

    Despre Parcul Pantelimon 

    Parcarea de-a lungul drumului, pe lungimea Parcului Pantelimon a fost amenajată în 2018, prin desființarea unei bucăți de spațiu verde și a trotuarului care a devenit o fâșie verde, conform informațiilor Hotnews.

    Parcul are în jur de 43 de hectare și este al doilea ca mărime din Sectorul 3, după Parcul IOR. Până în 2018, înainte de construcția parcării, parcul era frecventat de locuitori din zonă și nu era întreținut. În zona adiacentă stației de metrou (Pantelimon), a existat un proces ce viza cererea de retrocedare a unei suprafețe de 13 hectare. În 2019, Primăria Sector 3 a primit o hotărâre irevocabilă și în acest fel a recuperat această suprafață de parc.

    Ulterior, Primăria Sectorului 3 a demarat o investitie de de 11.5 mil euro pentru amenajarea unui parc acvatic în aer liber și a unui centru SPA multifuncțional la interior ce va fi funcțional cel mai probabil din această iarnă, conform administrației. Întregul complex este integrat în parc și ocupă aproximativ 6 hectare.

    Primăria a demarat și va finaliza în acest an și reabilitarea și modernizarea parcului, restul de 37 ha, respectiv iluminat cu led, refacerea locurilor de joacă, irigarea zonelor verzi, pavarea aleilor etc.

    Despre accidentul produs în parcarea Parcului Pantelimon de minorul fără carnet

    Accidentul a avut loc în seara zilei de 28 iulie în parcarea de lângă Parcul Pantelimon din București. Potrivit anchetei procurorilor, „inculpatul minor în vârstă de 16 ani a condus un autoturism pe aleea de acces a parcării parcului Pantelimon, situată paralel cu șos. Gării Cățelu, din mun. București, în apropierea intrării în parcul respectiv, și a pierdut controlul asupra autoturismului, care a acroșat trei autovehicule parcate, pe ultimul proiectându-l într-un un al patrulea autovehicul, iar în aceste împrejurări a lovit doi minori, frate și soră în vârstă de 9, respectiv 7 ani”.

    Băiatul de 9 ani a murit pe loc în urma impactului, în timp ce sora lui de 7 ani a ajuns în stare gravă la spital, unde i-a fost amputat un picior.

    Cei doi inculpați au fugit de la locul accidentului și s-au predat poliției ulterior. „Probele au stabilit că, inițial, autoturismul era condus de inculpatul major care, cunoscând faptul că minorul nu deține permis de conducere, a făcut schimb de locuri cu acesta și i-a încredințat autoturismul pentru a-l conduce, majorul rămânând pe locul pasagerului din față”, precizează procurorii.

    Procurorii spun că minorul era sub influența protoxidului de azot în momentul accidentului. „Minorul a condus autoturismul pe o distanță de cca. 145 de metri, fără a deține permis de conducere și fără a avea vreo abilitate de a manevra autoturismul în condiții de minimă siguranță, iar în timp ce era la volan discuta la telefon prin apel video cu o persoană și inhala protoxid de azot dintr-un balon pe care îl ținea în mână”, se menționează în comunicatul parchetului.

    Minorul de 16 ani se află în prezent în arest preventiv. El va fi cercetat pentru pentru infracțiunile de omor, tentativă de omor, conducere a unui vehicul fără permis de conducere și părăsire a locului accidentului, a anunțat vineri Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

    În acest dosar mai este cercatat un tânăr de 18 ani, care i-a dat mașina minorului care a produs accidentul. Acesta este cercetat în libertate pentru săvârșirea infracțiunii de încredințare a unui vehicul unei persoane despre care cunoaște că nu deține permis de conducere.

     

     

     

     

     

     

     

     

    @g4media

  • DNA a deschis anchetă în cazul licitației de la Sectorul 3

    DNA a deschis anchetă în cazul licitației de la Sectorul 3

     

    EXCLUSIV: DNA a deschis anchetă în cazul licitației de 27 de milioane de euro de la Sectorul 3, condus de Robert Negoiță / În afacere sunt implicați oameni din anturajul Sorinei Docuz, apropiata premierului Ciolacu / Voineag: Dosarul a fost deschis la începutul anului

     

    Direcția Națională Anticorupție a deschis dosar penal în cazul licitației de 27 de milioane de euro de la Sectorul 3, condus de Robert Negoiță, contract atribuit unei companii din anturajul Sorinei Docuz, fosta soție a primarului și o apropiată a premierului Marcel Ciolacu. Procurorul șef DNA, Marius Voineag, a declarat, într-un interviu pentru G4Media.ro, că dosarul a fost înregistrat la începutul anului și că procurorul s-a autosesizat din presă, la fel ca în dosarul vaccinurilor. Voineag nu a oferit alte detalii referitoare la persoanele vizate de anchetă, motivând că este vorba de un dosar în lucru.

    Fragment din interviul G4Media cu șeful DNA, Marius Voineag:

    Rep: În dosarul vaccinurilor am văzut că procurorul de caz s-a autosesizat din presă. Dar tot presa și G4Media a scris seriale întregi despre  licitații suspecte de zeci de milioane de euro, cum ar fi, de pildă, licitația de 27 de milioane de euro de la Sectorul 3, de care n-am auzit să se fi autosesizat cineva.

    Marius Voineag: Avem cauză deschisă în lucru

    Rep: La Sectorul 3?

    Marius Voineag: Da, avem o cauză deschisă în lucru.

    Rep: Ne puteți da detalii?

    Marius Voineag: Nu. Dosarul este deschis cred că la finalul anului trecut sau începutul acestui an. Suntem foarte, foarte interesați de tot ce pare în zona de media, fie că se numește jurnalism de investigație, fie că se numește jurnalist de expunere publică, eea ce s-a întâmplat aici. Din punctul nostru de vedere, ne ajută foarte mult ca noi să putem să avem muniție în anchetele noastre.

    Rep: Ne puteți spune pe cine vizează ancheta?

    Marius Voineag: Nu, nu. E un dosar deschis.

    Context

    G4Media.ro a dezvăluit în noiembrie 2023 că un contract cadru de 133 de milioane de lei scos la licitație de Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, este pe punctul de a fi semnat cu o firmă din Buzău cu cifre de afaceri 0 între 2014 și 2021, după ce a fost câștigat într-o procedură de atribuire cu multe semne de întrebare.

    Pentru îndeplinirea unei condiții-cheie de participare, firma Gab Pavolux din Buzău avea ca terț susținător o firmă din domeniul construcțiilor al cărei patron și soția lui au fost finanțatori PSD în mandatul actualului președinte al formațiunii, premierul Marcel Ciolacu. Mai multe documente și indicii descoperite de G4Media.ro au dezvăluit faptul că în spatele micii firme care țintește banii de la Sectorul 3 s-ar afla membri a două familii – Docuz și Arghir –, apropiate de actualul primar al Sectorului 3 și de președintele PSD, Marcel Ciolacu.

    După dezvăluirile G4Media.ro, afacerea a căzut. Societatea Gab Pavolux SRL nu și-a mai prelungit valabilitatea ofertei pe care a depus-o la o licitație în valoare de 27 de milioane de euro organizată de Primăria Sectorului 3, urmând să fie descalificată.

    Firma a încasat, totuși, circa 250.000 de euro din acest contract, printr-o procedură atribuită direct, justificarea fiind urgența asigurării serviciilor de catering pentru elevii din sector care au rămas în școli după ore, după cum rezultă dintr-o factură de pe site-ul primăriei Sectorului 3 consultată de G4Media.ro

    Informația privind faptul că Gab Pavolux nu a mai prelungit valabilitatea ofertei pe care a depus-o în cadrul unei licitații organizată de Primăria Sectorului 3 apare într-o decizie din data de 27 decembrie 2023 a Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor, document postat în portalul destinat achizițiilor publice pe 4 ianuarie 2024.

    Decizia a fost luată în urma unei plângeri a firmei Oceanul Indian, societate contracandidată a Gab Pavolux și Titan Edilitara în tentativa de a câștiga un contract de 27 de milioane de euro atribuit de Primăria Sectorului 3 pentru a asigura hrană elevilor din sector care, timp de patru ani școlari (2023-2027), rămân în unitățile de învățământ după ore, îm regim after-school.

    Sorina Stan Docuz este protejata președintelui PSD, premierul Marcel Ciolacu și este fosta soție a primarului Sectorului 3, Robert Negoiță. Instituția celui din urmă a închiriat către Gab Pavolux, printr-o procedură suspectă, un restaurant de lux în care investise circa 2 milioane de euro, acesta urmând să devină ”cartierul general” al operațiunilor de catering ale firmei.

    Pentru a putea îndeplini una dintre cerințele din caietul de sarcini, Gab Pavolux, care a avut cifre de afaceri 0 între 2014 și 2021, și este deținută, în acte, din octombrie 2022, de un fotomodel din Dubai căsătorit cu o verișoară a Sorinei Stan Docuz, a avut drept terț susținător o firmă de construcții al cărui patron a finanțat PSD în mandatul de președinte al lui Ciolacu.

    Ulterior articolelor G4Media.ro pe marginea acestui subiect, site-ul și conturile de pe rețelele de socializare ale afacerii de catering Gab Pavolux au fost închise.

     

     

     

     

     

    @g4media

  • Dupa amenzile luate, „ăla de la 3” susține că Hala Laminor nu poate fi autorizată ISU

    Dupa amenzile luate, „ăla de la 3” susține că Hala Laminor nu poate fi autorizată ISU

     

     

    Robert Negoiţă susține că Hala Laminor nu poate fi autorizată ISU: „Cel mai corect demers este să solicităm să fim exceptaţi prin lege” / „Ticăloșii care fac scandal nu zic nimic că Primăria generală nu are aviz ISU”

     

    Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a declarat, joi, că Hala Laminor, din cauza structurii pe care o are, nu poate obţine o autorizaţie de la ISU, însă trebuie reabilitată pentru că reprezintă o parte din istoria României, transmite Agerpres.

    Edilul Sectorului 3 a precizat, în cadrul dezbaterii publice referitoare la propunerile de buget ale Sectorului 3 pe anul 2024, că singura soluţie ar fi exceptarea prin lege a Halei Laminor de la obţinerea unui aviz de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), similar cu situaţia clădirii Palatului Parlamentului.

    „Apropo de avizul de la ISU – am avut discuţii, inclusiv în acest an, în biroul domnului Arafat, cu toţi reprezentanţii principali din zona ISU. Suntem foarte interesaţi de treaba asta, dar este un amestec de reglementare foarte strictă pe care e greu s-o atingi, pe de altă parte faptul că atunci când s-au făcut normativele nu s-a luat în calcul că există astfel de clădiri, iar cel mai bun exemplu este că Palatul Parlamentului, de pildă, este exceptat prin lege să obţină aviz de la ISU, pentru că nu ar obţine niciodată aviz ISU. Dar ticăloşii care fac scandal (….) nu zic nimic că Primăria Generală nu are aviz ISU”, a susţinut Negoiţă, la dezbaterea publică organizată la sediul Primăriei Sectorului 3.

    El a spus că şapte din 10 spitale nu au aviz ISU, opt din 10 şcoli nu au aviz ISU, totuşi aceste obiective nu pot fi închise.

    „Haideţi să vedem ce putem face, mai bine. Şi credeţi-ne că nu e uşor să discutăm de Hala Laminor. În real, pe normativul ăsta, cel mai corect demers este să solicităm să fim exceptaţi prin lege de la aşa ceva. (…) Ăsta e adevărul şi anume că o astfel de clădire, pe real, nu poate fi autorizată ISU”, a afirmat Robert Negoiţă.

    Potrivit primarului, după cazurile Colectiv, Tohani, Crevedia, cei de la ISU nu mai vor să semneze avize. El a adăugat că poate şi furniza documente în sensul acesta.

    „Revin la normativ – felul în care este gândit normativul astăzi, o astfel de hală, o astfel de clădire nu poate fi autorizată ISU. De ce? Pentru că nu au gândit aşa ceva când au făcut normativul, nu s-au gândit că în România va veni la vizare aşa ceva”, a mai declarat Negoiţă.

    El a explicat că suma de 30 de milioane de lei este doar bugetarea pentru 2024 pentru continuarea lucrărilor la Hala Laminor, care are şapte hectare şi nu poate costa puţin, deoarece mărimea dă costul aferent.

    „Hala Laminor este un proiect foarte mare în România, ne referim la suprafaţă şi volum. Acolo era o mare problemă socială. Nu ştiţi ce era acolo înainte să intervenim noi. De asemenea, Hala Laminor este o clădire monument istoric categoria 1A, este obligaţia noastră s-o reabilităm. (…) E o chestiune foarte migăloasă şi foarte costisitoare. Nu întâmplător, vă propun să vă uitaţi pe piaţa imobiliară şi o să vedeţi că clădirile de patrimoniu au o valoare la jumătate faţă de clădirile care nu sunt listate, pentru că este infernal să reabilitezi o clădire monument istoric”, a transmis primarul Negoiţă.

    Edilul a menţionat că reabilitarea şi punerea în funcţiune a Halei Laminor este un proiect enorm de care se va ocupa şi anul acesta. Nu este un proiect pe care să-l poţi finaliza în 2-3 ani, a evidenţiat el.

    „Trebuie să fim cât se poate de conştienţi de faptul că acolo este vorba de istoria României – este pe acelaşi tip de structură ca şi Turnul Eiffel şi produsă în aceeaşi uzină, respectiv Uzina de la Reşiţa. Este o mândrie pentru români şi trebuie să avem grijă de lucrurile astea”, a mai afirmat Negoiţă.

    Context. Amenzi de 420.000 lei au fost date de reprezentanții ISU BIF la Hala Laminor, la finalul anului 2023, pentru lipsa autorizației de securitate la incendiu. Amenzile au vizat atât autoritatea publică locală, reprezentată prin Societatea ALGORITHM CONSTRUCTII S3 S.R.L., cât și organizatorii de evenimente care au închiriat o parte din spațiul halei pentru organizarea Revelionului.

    Reamintim că în iunie 2023 un incendiu a izbucnit la Hala Laminor, care a afectat aproximativ 100 de mp de acoperiș. Viceprimarul sectorului 3, Lucian Judele, a declarat pentru G4Media că pe acoperișul halei se montau panouri fotovoltaice. De asemenea, viceprimarul a acuzat administrația sectorului 3 că în clădire au fost organizate deja două evenimente publice (un târg de nunți și o expoziție de ambarcașiuni) fără să existe autorizație ISU.

     

     

    @g4media

  • Triunghiul periculos Docuz-Negoiță-Ciolacu, un pas înapoi

    Triunghiul periculos Docuz-Negoiță-Ciolacu, un pas înapoi

     

     

    Societatea Gab Pavolux SRL nu și-a mai prelungit valabilitatea ofertei pe care a depus-o la o licitație în valoare de 27 de milioane de euro organizată de Primăria Sectorului 3 și urmează a fi descalificată, rezultă din o decizie a Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor consultată de G4Media.ro

    Firma a încasat, totuși, circa 250.000 de euro din acest contract, printr-o procedură atribuită direct, justificarea fiind urgența asigurării serviciilor de catering pentru elevii din sector care au rămas în școli după ore, după cum rezultă dintr-o factură de pe site-ul primăriei Sectorului 3 consultată de G4Media.ro

    Pe de altă parte, G4Media.ro a aflat că Gab Pavolux este pe punctul de a câștiga un contract similar, pentru elevii unei unități de învățământ din Clinceni. În ambele situații, societăți contracandidate au acuzat favorizarea Gab Pavolux de către autoritățile contractante.

    • La sfârșitul anului trecut, G4Media.ro a dezvăluit faptul că firma Gab Pavolux era deținută în acte de un fotomodel din Dubai, dar, în fapt, era controlată de membrii unei familii pe nume Docuz-Arghir care are multiple legături cu premierul Marcel Ciolacu și cu primarul Sectorului 3, Robert Negoiță.

    Informația privind faptul că Gab Pavolux nu a mai prelungit valabilitatea ofertei pe care a depus-o în cadrul unei licitații organizată de Primăria Sectorului 3 apare într-o decizie din data de 27 decembrie 2023 a Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor, document postat în portalul destinat achizițiilor publice pe 4 ianuarie 2024.

    Decizia a fost luată în urma unei plângeri a firmei Oceanul Indian, societate contracandidată a Gab Pavolux și Titan Edilitara în tentativa de a câștiga un contract de 27 de milioane de euro atribuit de Primăria Sectorului 3 pentru a asigura hrană elevilor din sector care, timp de patru ani școlari (2023-2027), rămân în unitățile de învățământ după ore, îm regim after-school.

    Oceanul Indian a acuzat faptul că ofertele celorlalte firme au fost favorizate în mod nelegal, deși nu întruneau condițiile din caietul de sarcini. Consiliul a observat că, de vreme ce Gab Pavolux nu și-a mai prelungit valabilitatea ofertei, această firmă a ieșit din competiție, iar contestația în privința sa a rămas fără obiect. În schimb, pentru Titan Edilitara, CNSC a obligat comisia de evaluare a Primăriei Sectorului 3 la reevaluarea ofertei.

    Oceanul Indian, care, în luna octombrie 2023, obținuse din partea CNSC o decizie similară, dar care nu a fost pusă în aplicare în întregime de către autoritatea contractantă, solicitase și anularea licitației, dar acest capăt de cerere a fost respinsă.

    De-a lungul procedurii, comisia de evaluare a stabilit de două ori că societățile câștigătoare, în ordinea punctajelor, sunt Gab Pavolux și Titan Edilitara. Oferta Oceanul Indian a fost descalificată, dar, de fiecare dată, societatea din urmă a infirmat clasamentul prin intermediul CNSC.

    În acest moment, actele s-au întors la Primăria Sectorului 3 care fie va contesta decizia CNSC la instanță, fie va anunța un rezultat al licitației. Într-o declarație acordată, luna trecută, pentru G4Media.ro, patronul Titan Edilitara, Ștefan Fusea, susținea că poate îndeplini singur cerințele din caietul de sarcini, dar acest document prevede că licitația trebuie atribuită către doi ofertanți diferiți.

    Conform deciziei CNSC din 27 decembrie, procesul-verbal prin care s-a constatat de facto, de către comisia de evaluare, retragerea din cursă a Gab Pavolux datează din 8 decembrie 2023, la nouă zile după ce G4Media.ro dezvăluise faptul că există multiple legături între această firmă și membri ai unei familii din Buzău pe nume Docuz-Arghir.

    Sorina Stan Docuz este protejata președintelui PSD, premierul Marcel Ciolacu și este fosta soție a primarului Sectorului 3, Robert Negoiță. Instituția celui din urmă a închiriat către Gab Pavolux, printr-o procedură suspectă, un restaurant de lux în care investise circa 2 milioane de euro, acesta urmând să devină ”cartierul general” al operațiunilor de catering ale firmei.

    Pentru a putea îndeplini una dintre cerințele din caietul de sarcini, Gab Pavolux, care a avut cifre de afaceri 0 între 2014 și 2021, și este deținută, în acte, din octombrie 2022, de un fotomodel din Dubai căsătorit cu o verișoară a Sorinei Stan Docuz, a avut drept terț susținător o firmă de construcții al cărui patron a finanțat PSD în mandatul de președinte al lui Ciolacu.

    Ulterior articolelor G4Media.ro pe marginea acestui subiect, site-ul și conturile de pe rețelele de socializare ale afacerii de catering Gab Pavolux au fost închise.

    Chiar dacă a pierdut contractul cel mare, Gab Pavolux a încasat de la Primăria Sectorului 3 o parte din banii alocați acestei licitații: 1,26 milioane de lei. S-a ajuns aici după ce atribuirea contractului a fost tergiversată, iar începerea anului școlar obliga Primăria să își onoreze promisiunea de a furniza hrană copiilor de la after-school.

    Prin urmare, prevalându-se de un clasament provizoriu al ofertelor, stabilit în august 2023, Primăria Sectorului 3 a atribuit direct contracte către Gab Pavolux și Titan Edilitara, cu intenția ca durata acestora să fie până la atribuirea acordului-cadru pe 4 ani.

    În acest sens, pe 27 octombrie 2023, Gab Pavolux a facturat către Primărie (foto jos) 46.857 porții a 24,8 lei, prețul total, cu tot cu TVA, fiind de 1,26 milioane lei. În 2022, societatea a avut o cifră de afaceri de doar 100.000 de lei.

    Pe lângă contractul de la Sectorul 3, Gab Pavolux a fost, în toamna anului trecut, pe punctul de a semna un alt contract pentru servicii de catering, pentru elevii de la Liceul cu Program Sportiv Helmuth Duckadam din Clinceni, procedură organizată de Primăria din localitate.

    Cu durata de opt luni, valoarea maximă a acestui acord-cadru a fost estimată la 919.000 lei, inclusiv TVA, prețul maxim pentru o porție fiind de 15 lei, cu aproape 10 lei mai puțin decât la Sectorul 3.

    În cursul procedurii a fost înregistrată o situație identică celei de la Primăria Sectorului 3: Gab Pavolux și încă o societate au fost desemnate câștigătoare, dar a treia firmă participantă a contestat rezultatul la CNSC, cerând reevaluarea tuturor ofertelor. În final, în decembrie 2023, firma contestatară și-a retras plângerea. Până în acest moment, Primăria Clinceni nu a anunțat rezultatul procedurii.