Dacă regizorul american Martin Scorsese ar fi poposit prin stațiile de metrou din București între 2006 și 2016, ar fi rămas cu siguranță perplex să vadă cum numele său a devenit sinonim nu cu Oscarul, ci cu monopolul pazei subterane. Lucian Nicolae Mursez, „producătorul” executiv al Scorseze Security International, a reușit o performanță demnă de box-office: a transformat o mică firmă într-un colos care, la un moment dat, dirija peste 3.500 de angajați prin tunelele Capitalei.
Secretul acestui succes n-a fost vreun scenariu strălucit, ci o „rețetă” administrativă de excepție numită „Anexa 2B”. Prin această portiță legislativă, contractele de zeci de milioane de lei erau atribuite prin negociere directă, departe de ochii curioșilor și de rigoarea licitațiilor transparente. În timp ce bucureștenii se minunau de agenții de pază care mai mult moțăiau pe scaune decât să intervină, firma Scorseze își umfla mușchii financiari, ajungând în 2013 la o cifră de afaceri amețitoare de peste 81 de milioane de lei.
Desigur, orice film bun are nevoie de o distribuție pe măsură în rolurile de susținere. În culise se șoptea despre patronajul politic al Ancăi Boagiu, fost ministru al Transporturilor, deși „personajul” a negat vehement orice legătură cu regizorul pazei. Totuși, sub umbrela Ministerului, valoarea contractelor a crescut spectaculos, de la 52 de milioane la peste 80 de milioane de lei, anunțurile fiind „pitite” strategic în secțiuni obscure ale SEAP.
Dar cum orice imperiu are și un declin, pelicula Scorseze s-a transformat brusc într-un film noir cu DIICOT în rolul principal. Procurorii au descoperit că „arta” firmei consta și în facturi fictive de 260 de milioane de lei, producând un prejudiciu la buget de peste 32 de milioane. Mursez a încasat, în primă instanță, o condamnare de 6 ani de închisoare, moment în care strălucirea firmei s-a stins definitiv. În 2019, dintr-o armată de mii de oameni, Scorseze mai figura cu un singur angajat și o cifră de afaceri ridicolă de 14.558 lei.
Finalul este însă unul demn de un thriller psihologic. Partenerul de cursă lungă al lui Mursez, Mircea Florentin Bageac, a reapărut în prim-plan nu pentru securitate, ci ca proprietar al vilei din Pipera unde funcționa sinistrul „azil al groazei”.
Și pentru că industria pazei nu acceptă vidul, din cenușa Scorseze s-a ridicat Senzor Guard. Cu un administrator care, printr-o „coincidență” fericită, gestionase Sala Polivalentă unde Scorseze își avea sediul, noua firmă a preluat ștafeta și contractele grase cu Metrorex. Se pare că în România, paza se schimbă, dar metehnele monopolului rămân aceleași, într-o succesiune comercială aproape perfectă.