Există în fauna litoralului românesc un exemplar fascinant, un fel de „Napoleon al nisipului ud”, care crede că, dacă a închiriat o porțiune de plajă, a primit la pachet și dreptul de proprietate asupra valurilor, brizei și, eventual, asupra demnității turiștilor. Îl numim generic „Patronul de Șezlong”, iar în povestea noastră, el poartă numele de Sorin: un bărbat la vreo 40 de ani, dotat cu o burtă proeminentă care pare să stocheze tot profitul din frapeuri supraevaluate și decorat cu atâtea lanțuri de aur la gât, încât te întrebi dacă nu cumva e ancorat de fundul mării ca să nu-l ia curentul.
Sorin nu este un simplu antreprenor; el se consideră un zeu al soarelui, ochelarii săi de designer fiind singurul filtru prin care vede lumea. Iar în viziunea lui, lumea se împarte în două categorii: „clienții VIP”, care acceptă să plătească 100 de lei pentru un petic de plastic, și „sărăciile”. Pentru Sorin, o familie modestă care îndrăznește să întindă un cearșaf pe primii 5 metri de la apă – acea zonă care, conform legii, aparține tuturor – este echivalentul unei invazii barbare.
Recent, Sorin a decis să pornească un război sfânt împotriva unei „amenințări” de proporții epice: Mihai, Ana și cei doi copii ai lor, vinovați de crima de a construi castele de nisip fără autorizație de la „regele plajei”. Cu o eleganță de buldozer, patronul și-a făcut apariția, flancat de un bodyguard masiv, pentru a-și exercita autoritatea. Gestul său de o rară finețe intelectuală – a lovit cu piciorul plin de nisip marginea cearșafului curat al familiei – a fost probabil apogeul carierei sale de diplomat al dunelor.
„Băi sărăciilor, ce faceți aici? V-ați găsit să faceți plajă moca în fața șezlongurilor mele VIP?” a urlat el, demonstrând un vocabular demn de un academician al bișniței. Sorin, în aroganța sa alimentată de zeci de mii de euro investiți în sectorul său de plajă, a uitat un mic detaliu: legea nu se scrie cu degetul în nisip. Când Mihai, tatăl copiilor, i-a reamintit calm că primii 5 metri sunt domeniu public, Sorin a avut o reacție tipică pentru un suveran de carton: a început să râdă isteric și a proclamat cu mândrie: „Aici eu sunt legea!”.
Însă, soarta are un simț al umorului extrem de fin. „Sărăcia” în tricou de 20 de lei nu era doar un turist oarecare, ci Comisar Șef la Garda Națională de Mediu și Inspectoratul Apelor, aflat în misiune incognito. În momentul în care legitimația metalică i-a apărut sub ochelarii scumpi, Sorin a experimentat o metamorfoză instantanee: din „rege al plajei” a devenit o „baltă de sudoare”. Fața i s-a albit ca varul, iar lanțurile de aur au început brusc să-l sugrume, de parcă ar fi fost verigile propriei condamnări.
Satira atinge cote maxime când observăm cum discursul de „interlop de nisip” se transformă în rugăminți penibile. „Șefule… domnule comisar… a fost o glumă!” a îngăimat el, încercând să rezolve situația cu rețeta clasică: șezlonguri gratis și șampanie. Din păcate pentru Sorin, șampania nu spală procesele-verbale. În mai puțin de o oră, „imperiul” său a fost invadat de autorități, rezultând amenzi de peste 100.000 de lei și suspendarea activității.
Morala acestei tragicomedii de la malul mării este simplă: lăcomia și aroganța celor care cred că au cumpărat marea cu banii lor pot distruge vacanțe, dar pot și ruina afaceri. Sorin a învățat pe pielea lui (și pe portofelul lui) că plaja este a românilor, nu a „șmecherilor” cu lanțuri groase. Data viitoare când va mai dori să dea cu piciorul într-un castel de nisip, poate își va aminti că, uneori, în spatele unui tricou ieftin se ascunde exact omul care îi va pune punct definitiv afacerii. Respectul pentru lege nu este un accesoriu VIP, ci o obligație, chiar și în paradisul de plastic din Mamaia.