În timp ce primarul Robert Negoiță vinde publicului imaginea unui Sector 3 modernizat și reabilitat la standarde europene, realitatea din spatele ușilor închise ale primăriei, scoasă la iveală de un raport recent al Curții de Conturi, ne arată o imagine mult mai sumbră a gestionării banului public. Documentul oficial prezintă o radiografie a disprețului administrativ, unde cifrele din acte și realitatea din teren par să aparțină unor universuri paralele.
Milioane de RON „rătăcite” și licitații inexistente
Unul dintre cele mai șocante aspecte ale raportului este suma colosală de 123 de milioane de RON înregistrate greșit în contabilitate. Această „eroare” masivă nu este doar o cifră într-un tabel, ci o dovadă a modului haotic și lipsit de responsabilitate în care sunt gestionate resursele comunității. Mai mult, disprețul față de transparență și competiție este demonstrat de achiziții de utilaje în valoare de 162 de milioane de RON făcute fără nicio licitație, banii fiind direcționați direct către o firmă aflată sub umbrela primăriei. Această practică sugerează un circuit închis al banilor, unde procedurile legale sunt ignorate sistematic în favoarea unor interese opace.
Obiecte invizibile și servicii pentru „fantome”
Bătaia de joc la adresa contribuabilului atinge cote absurde atunci când auditorii descoperă uși plătite integral care, în realitate, nu există pe teren. Este un exemplu flagrant de plată pentru bunuri fictive, o formă de „investiție” care nu aduce niciun beneficiu cetățeanului, ci doar celor care încasează facturile. În aceeași notă de absurd administrativ, primăria a plătit milioane de RON pentru servicii sociale destinate unor persoane care nu mai locuiau de mult timp în București. În timp ce nevoile reale ale locuitorilor din sector rămân nerezolvate, banii publici se scurg către beneficiari inexistenți sau care nu îndeplinesc condițiile legale.
Investiții umflate și termene de execuție „elastice”
Raportul Curții de Conturi subliniază faptul că investițiile sunt umflate artificial prin achiziții excesive de garduri și mobilier urban, transformând spațiul public într-un pretext pentru cheltuieli nejustificate. Totodată, a fost identificată o practică suspectă prin care lucrări finalizate apar în acte ca fiind încă în execuție, o manevră care ridică serioase semne de întrebare asupra integrității procesului de raportare și plată. Toate aceste nereguli sunt posibile din cauza unei lipse cronice de verificări și a unui control intern pur formal, care nu face altceva decât să bifeze niște proceduri incomplete.
Concluzie: O „procedură” a iresponsabilității
Răspunsul standard al administrației Negoiță în fața acestor dovezi zdrobitoare este unul sec: „suntem în procedură”. Această scuză perpetuă ascunde un sistem în care nimeni nu verifică nimic și unde, conform criticilor, „totul se fură” până la apariția auditorilor externi. Este evident că pentru administrația Sectorului 3, banul public nu este o resursă sfântă ce trebuie administrată cu grijă pentru binele comun, ci un instrument de imagine și un sac fără fund pentru achiziții dubioase, totul sub masca unei modernizări care, în acte, costă mult mai mult decât face în realitate.
