În peisajul mediatic actual, asistăm la o tentativă grosolană de a substitui actul de justiție cu un activism de prost gust, sub semnătura redactorului Cătălin Lupășteanu. Acesta își permite, cu o aroganță fără precedent, să pună la îndoială decizia unui judecător de drepturi și libertăți de la Tribunalul București, un magistrat cu o experiență vastă de peste 20 de ani în magistratură, a cărui carieră a fost clădită pe respectarea riguroasă a probatoriului și a procedurilor legale. Se ridică întrebarea legitimă: cine este acest Lupășteanu să își permită să „corecteze” de la masa redacției soluțiile unei instanțe suverane sau cineva din umbră îl îndrumă să exercite astfel de presiuni? Indiferent de răspuns, mesajul societății trebuie să fie unul singur: „jos labele de pe justiție!”
Prin utilizarea unor subtitluri tendențioase precum „Fapte de gravitate moderate blând de instanță”, redactorul depășește flagrant orice normă deontologică, sugerând publicului că decizia judecătorului de a dispune controlul judiciar în dosarul pensiilor fictive ar fi una eronată sau prea indulgentă. Această atitudine nu este doar o eroare editorială, ci o formă de presiune directă asupra instanțelor de la Curtea de Apel, unde urmează să se judece contestația, încercând să forțeze o soluție de arestare prin manipularea opiniei publice. Jurnalistul ignoră cu bună știință faptul că măsura preventivă nu este un verdict de vinovăție, ci o evaluare tehnică a necesității privării de libertate.
Iresponsabilitatea sa este dublată de o încălcare flagrantă a legii penale. Lupășteanu și „sursele” sale judiciare complice au ales să saboteze secretul urmăririi penale, transformând o anchetă DIICOT aflată în plină desfășurare într-un spectacol mediatic ilegal. Divulgarea unor pasaje întregi din documente nedestinate publicului reprezintă, în esență, infracțiunea de compromitere a intereselor justiției, prevăzută de Articolul 277 din Codul Penal. Redactorul a publicat cu o acuratețe suspectă inventarul perchezițiilor: 158 de ștampile, aproximativ o sută de cărți de muncă în original, șase sute de înscrisuri și sumele exacte de 80.000 de lei și 3.750 de euro. Publicarea acestor probe în timp real nu este jurnalism de elită, ci o dovadă indubitabilă a sabotării securității anchetei.
Mai grav, Lupășteanu a expus conținutul unui denunț de 15 pagini formulat de unul dintre inculpați, fost candidat la primărie, expunând strategii de anchetă și fragmente din declarații care ar fi trebuit să stea sub sigiliu. Această „frăție a scurgerilor” de informații încalcă Articolul 285 din Codul de Procedură Penală, care stabilește clar că „urmărirea penală este nepublică”. Prin prezentarea mecanismelor tehnice ale fraudării — precum breșa informatică dintre ANAF și Casa de Pensii — redactorul oferă involuntar un „manual de instrucțiuni” pentru alți potențiali infractori, în timp ce rețeaua este încă investigată.
Derapajul atinge cote maxime prin propagarea unor informații cel mai probabil neadevărate, menite doar să creeze senzațional. Speculația conform căreia soția unui inculpat ar lucra în Ministerul Justiției este prezentată ca un fapt divers de mare impact, deși autorul recunoaște cu nonșalanță că „informația nu a fost încă verificată”. Această sete de senzațional, bazată pe bârfe de coridor, aduce un prejudiciu imens reputației unor instituții și persoane, fără nicio bază factuală solidă.
Justiția va trebui să ceară socoteală celor care au transformat un dosar de fraudă de 7 milioane de lei într-o sursă de trafic online. Atât funcționarii care și-au trădat jurământul de confidențialitate livrând acte din dosar, cât și redactorul care le-a diseminat, vor trebui să suporte rigorile legii. Încă o dată: „jos labele de pe justiție”, domnule Lupășteanu! Lăsați legea să își urmeze cursul în sala de judecată, nu în paginile publicației „Gândul” prin presiuni mediatice iresponsabile care subminează încrederea cetățenilor în magistratură. Justiția se face prin lege, nu prin scurgeri de informații menite să „corecteze” judecători cu zeci de ani de experiență.
