Factura de la SRI și „Eternii” din Minister: O Comedie a Erorilor Instituționale
Când credeai că profesionalismul din aparatul central al MAI și IGPR a atins culmile absurdului, apare „tripleta de aur” — experții Iaru, Mincă și Latu — să ne demonstreze că limita este, de fapt, infinită. Într-un proces care vizează drepturi salariale legitime ale polițiștilor, acești corifei ai juridicului au solicitat instanței nici mai mult, nici mai puțin decât ca sindicatul să plătească IGPR-ului suma de 17.020,16 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere efectuate de… Serviciul Român de Informații! Probabil, în viziunea lor „expertă”, polițistul de rând nu este doar un simplu executant, ci și sponsorul oficial al facturilor de utilități ale altor servicii, cu dobândă inclusă, desigur.
Aceasta este imaginea pură a „profesionalismului” de tip nou: cerem orice, de la oricine, pentru oricine, doar să nu ne facem treaba pentru care suntem plătiți. Dar cum să avem pretenții de moralitate când clica ce a infestat conducerea centrală a devenit un fel de muzeu al „împuterniciților” eterni? Avem secretari generali adjuncți, precum Ioana Dorobanțu, care sunt „împuterniciți” din negura timpului, mai exact din 2017. Într-o țară normală, o împuternicire este o soluție temporară; la MAI, este o metodă de conservare a speciilor protejate.
Lista geniilor „desemnate” continuă cu „profesorul” Minoiu la DGMRU și celebrul „Bebe-chestorul” Georgian Drăgan, care ocupă scaunul de șef de cabinet pe durata mandatului „demnitarului” Benone. Cireașa de pe tort este colonelul Lefterache de la DGPI, pus să conducă Corpul de Control pe o funcție de poliție, deși el este militar. Această „cloacă”, așa cum este descrisă în surse, este atât de bine „solidificată”, încât a devenit un bloc impenetrabil de incompetență protejată.
Sindicatul privește cu o ironie amară cum acești membri ai rețelei sunt intangibili pentru polițistul de rând. Singura șansă ca vreunul să fie tras la răspundere este să intre în dizgrația „capilor” sau să calce pe coada unui rechin și mai mare din vârful piramidei. Până atunci, noi rămânem cu facturile SRI-ului în brațe și cu o conducere care confundă managementul instituțional cu o rețea de interese de grup, unde singura competență reală este supraviețuirea în funcție. În acest teatru al absurdului, sindicatul rămâne singura voce care mai îndrăznește să spună că împăratul — sau „împuternicitul” — este, de fapt, gol.
