Justiția nu este un bun de consum și nici un scenariu de telenovelă pentru traficul de pe site-uri, iar redactorul Cătălin Lupășteanu, împreună cu „sursele sale judiciare”, par să fi uitat acest aspect esențial. Divulgarea masivă de informații din dosarul DIICOT privind pensiile fictive nu reprezintă doar un derapaj deontologic, ci o activitate care intră sub incidența directă a legii penale. Este necesar să amintim acestor „justițiari” de ocazie că Articolul 285 din Codul de Procedură Penală stabilește clar: „Urmărirea penală este nepublică”.
Prin publicarea inventarului precis al perchezițiilor — 158 de ștampile, 100 de cărți de muncă în original și sume exacte (80.000 lei și 3.750 euro) — Lupășteanu a oferit publicului probe care ar trebui să fie protejate pentru a nu periclita „securitatea anchetei”. Această acțiune încalcă spiritul și litera Articolului 277 din Codul Penal (Compromiterea intereselor justiției). Conform acestui articol (informație care nu apare în surse, dar este relevantă pentru verificarea legalității), divulgarea fără drept de informații confidențiale dintr-o cauză penală, de către un funcționar public, se pedepsește penal. Mai mult, alineatul (3) al aceluiași articol pedepsește publicarea de informații care aduc un prejudiciu bunei desfășurări a justiției.
Atunci când redactorul redă pasaje dintr-un denunț de 15 pagini al inculpatului C. Ș. sau detalii despre declarațiile martorilor privind presupuse legături cu Ministerul Justiției, el nu face decât să „ajute” eventualii complici să-și coordoneze apărările sau să distrugă probe. DIICOT a subliniat clar în fața instanței că există un „risc concret de influențare a desfășurării procesului penal”, risc pe care Lupășteanu l-a amplificat prin fiecare rând publicat.
De asemenea, reproducerea aproape integrală a argumentelor procurorului din ședința nepublică de la Tribunalul București constituie o altă încălcare gravă. Magistratul DIICOT avertiza că lăsarea în libertate a inculpaților afectează „încrederea cetățenilor în legalitatea sistemului”, însă la fel de gravă este și percepția că orice document dintr-un dosar poate fi „scurs” contra cost sau pentru glorie jurnalistică.
În concluzie, „sursele” care au trădat secretul profesional și redactorul care a ales să publice aceste date vor trebui să răspundă în fața legii. Jurnalismul nu oferă impunitate pentru fapte care, conform normelor juridice, pot fi încadrate la obstrucționarea justiției și compromiterea probatoriului într-un dosar cu un prejudiciu de 7 milioane de lei. Nota de plată a acestui „spectacol al exclusivităților” va fi achitată, mai devreme sau mai târziu, în fața unui alt judecător, unul care nu va mai tolera transformarea codului de procedură penală în material de cancan. Justiția se face prin lege, nu prin scurgeri iresponsabile de informații.
