A mea mamă
A mea mamă care are
Ca un înger aripioare,
Mă ajută-n tot mereu,
Și la bine și la greu.
A mea mamă jucăușă,
Protejează ca o husă,
Pe toți copilașii ei,
Că suntem trei mititei.
Ne învață doar de bine,
Și nu îi este rușine,
Când facem vreo prostioară,
Peste tot ea ne-nconjoară.
Dragă mamă-ți mulțumesc,
Sper că știi cât te iubesc,
Și eu îți promit pe veci,
N-am să-ți las amintiri reci!
Sunt
Sunt o făptură ciudată care-i ruptă de realitate,
Sunt ceea ce a rămas din cărțile citite-n miez de noapte,
Sunt vântul ce bate intr-o amiază fierbinte de vară,
Sunt raza de Soare ce se reflectă-n marea albastră,
Sunt sarea pusă în bucatele alese,
Sunt fructele ce-așteaptă să fie culese,
Sunt apusul dintr-o seară de iarnă geroasă,
Sunt Soarele ce răsare într-o zi ploioasă,
Sunt un cavaler ce piere cu onoare-n luptă
Sunt o zeiță ce își are aripa ruptă,
Sunt acea amintire ce nu îți dorești s-o pierzi vreodată,
Sunt muzeul a tot ceea ce iubesc și-am iubit odată,
Sunt fulgerul ce aprinde câmpul, dar face și spectacol,
Sunt lumina lumii noastre , un neașteptat oracol.
Poezie publicată în cartea tip-antologie „Voi sunteți lumina lumii”
Autor: Mara-Elena Untea, (elevă în clasa a VIII-a, scriitoare ~ autoarea volumului intitulat „Dulcea mea otravă”)
Copilul din sufletul meu
Doru’ dorului m-apasă,
Mi-este dor iarăși de casă,
Și de-a mea copilărie
Ce-o trăiam cu bucurie.
Ce copil frumos eram,
Chiar de boacăne făceam,
C-aș da zile și din viață,
Să mai fac o boroboață.
Cum fugeam cu disperare,
Spre a mamei alinare
Când cădeam și mă loveam,
În brațe tare-o strângeam.
Mă jucam și zi, și noapte,
Și mâncam cireșe coapte,
În a mea ogradă caldă
Ce în Soare ea se scaldă.
Și trăiam doar fericiri,
Am strâns multe amintiri,
Din zilele petrecute
În ograda de la munte.
Și mă simt un copilaș
Și al bătrâneții naș,
C-am un suflet tânăr tare,
Sunt copil pierdut în mare.
Autor: Untea Mara-Elena